Rodica Iulia A., 29 iulie 1977, ora 11.45, Ploieşti. Leu cu ascendentul în Balanţă.
Sunteţi într-una dintre cele mai importante perioade din viata dv. şi ar fi bine să nu vă îngrijoraţi dacă observaţi că se acumulează destule tensiuni interioare şi vă frământaţi de tot felul de întrebări. La finalul acestei perioade veţi vedea că a meritat să treceţi prin această etapă pentru că vă veţi cunoaşte mai bine. În acest proces destul de dureros din punct de vedere sufletesc se poate produce o îndepărtare de partenerul de cuplu, dar nici acest element nu trebuie să vă îngrijoreze, doar aşa vă puteţi concentra pe propria persoană.

Vasilica Chimorghiaschis, 26 ianuarie 1951, ora 13.00, Alba Iulia. Vărsător cu ascendentul în Gemeni.
Începând cu luna ianuarie intraţi într-o perioadă foarte bună pentru refacerea unor relaţii deteriorate cu copiii, cu unii dintre prieteni sau protectori. Se poate schimba considerabil atitudinea dv. faţă de toţi cei din jur, în sensul că puteţi deveni mai iertătoare, mai tolerantă şi mai interesată de ceea ce puteţi face pentru a-i ajuta pe cei care suferă. Aveţi şansa de a vă descoperi menirea adevărată, cea după care probabil aţi tânjit până acum.

Pavel Bolovan, 12 decembrie 1954, ora 12.00, Cinciş. Săgetător cu ascendentul în Vărsător.
Dacă ora este bună, anul care vine vă rezerva destule surprize plăcute, începând chiar din ianuarie. Se poate spune că veţi reuşi să vă vedeţi împlinite anumite ambiţii, de exemplu, să ocupaţi un post de mare răspundere la locul de muncă sau să vă stabilizaţi, în sfârşit, sursele de venit, în aşa fel încât să nu mai trăiţi cu grija zilei de mâine. Este important să lucraţi într-o echipă pentru un scop comun, într-un grup, cum ar fi: un partid, un club, un cerc de prieteni sau un grup profesional. Sunteţi o persoană foarte norocoa-să, dar trebuie să descoperiţi şi cum să folosiţi şansa care vă apare în cale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News