Ioana Cătălina Anghel, 19 aprilie 1985, ora 12.15, Bucureşti. Berbec cu ascendentul în Leu.
Te afli într-o perioadă esenţială pentru întreaga ta existenţă, pentru că evenimentele care urmează şi stările prin care vei trece te vor aduce mai aproape de ceea ce ai de făcut pentru a rezolva probleme importante. Îţi este dat să cunoşti împlinirea printr-o evoluţie deosebită a carierei şi o situaţie materială corespunzătoare. O atitudine recomandată ar fi să-ţi preţuieşti fiinţa mai mult decât bunurile materiale pe care le poţi câştiga şi să înţelegi că progresul în carieră e posibil datorită calităţilor tale.

Ionel Preda, 19 aprilie 1963, ora 12.30, Constanţa. Berbec cu ascendentul în Leu.
Deşi sunteţi o persoană energică, dornică de acţiune, vă plac schimbările şi nu fugiţi de provocări, astrograma indică nevoia de a acorda mai multă atenţie problemelor sufleteşti. Se recomandă să căutaţi echilibrul şi liniştea sufletească tocmai pentru a putea face faţă provocărilor care se anunţă, în special în privinţa relaţiilor de cuplu. Căsătoria poate întârzia mult, poate şi pentru că preferaţi postura de persoană independentă. Locul de muncă vă ţine departe de atenţia celorlalţi, în ciuda dorinţei dv. nemărturisite de a ieşi în evidenţă. Puteţi accepta situaţia care vă e favorabilă, pentru că permite acumularea unei profunzimi sufleteşti care duce la înţelepciune.

Georgeta Elisaveta Tunaru, 24 iunie 1973, ora 7.30, Bucureşti. Rac cu ascendentul în Leu.
Dacă sunteţi sigură de oră, este de aşteptat ca în perioada următoare să reuşiţi să rezolvaţi anumite probleme legate de locul de muncă, să găsiţi un serviciu sau să îl schimbaţi pe cel actual dacă nu mai corespunde pregătirii şi experienţei pe care le-aţi dobândit până acum. Este posibil să tindeţi către o evoluţie în străinătate, decisă destul de brusc şi cu ignorarea voită a eventualelor dificultăţi. Pentru a vă putea menţine echilibrul sufletesc, se recomandă să evitaţi găsirea unor vinovaţi printre cei apropiaţi pentru anumite neîmpliniri.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News