Anca Maria Aniţei, 24 august 1980, ora 5.30, Făgăraş. Fecioară cu ascendentul în Leu.
Cea mai importantă preocupare a dv. ar trebui să fie legată de evoluţia şi progresul personal, fără să vă permiteţi să deveniţi dependentă de partenerul de cuplu sau de alte persoane care să vă încurajeze. Aţi părăsit deja localitatea natală până la această vârstă şi bine aţi făcut, pentru că rămânând acolo v-aţi fi blocat multe dintre posibilităţile de evoluţie. Se va rezolva şi problema mutărilor din loc în loc la un moment dat, cel mai probabil odată cu căsătoria. Locul de muncă poate fi pentru destulă vreme instabil.
Cristina, 18 februarie 1989, ora 9.30, Bucureşti. Vărsător cu ascendentul în Taur.
Se anunţă o viaţa amoroasă cel puţin interesantă, cu dese şi numeroase schimbări din multe puncte de vedere. Toate aceste experienţe vă vor schimba destul de mult, dar este bine să nu permiteţi să fiţi transformată într-o persoană egoistă sau aflată veşnic în căutarea unei perfecţiuni imposibil de găsit. Relaţia de cuplu poate deveni foarte uşor o grea încercare, dacă vă lăsaţi în voia impulsului de a schimba persoana respectivă în ceva ce nu e şi nici nu poate fi. Cariera are indicii pozitive, dar evoluţia se anunţă a fi lentă.