Fiul scriitorului Gabriel García Márquez, scrisoare către tatăl său: Dacă mai erai aici, ai fi deplâns fragilitatea noastră, te-ar fi întristat suferința, ai fi iubit oamenii cum i-ai iubit mereu

“O zi nu trece fără să dau peste o trimitere la romanul tău «Dragoste în vremea holerei». E imposibil să nu speculezi despre ce ai avea tu de zis despre toate astea”, spune Rodrigo García în scrisoarea publicată în prestigiosul cotidian american pentru tatăl său, scriitorul Gabriel García Márquez.

În textul către tatăl său, García îi povestește acestuia despre pandemia de coronavirus, făcând comparații cu romanele faimoase ale scriitorului, dar și cu cele ale altora, care îl formaseră. Mai mult, Rodrigo García vorbește și despre teama că omenirea nu va deveni mai bună, ci va reveni la consum excesiv și egocentrism.

Traducerea completă a scrisorii:

Scrisoare către tatăl meu, Gabriel García Márquez

Gabo,

17 aprilie a fost a șasea comemorare a morții tale, și lumea a mers mai departe aproape la fel ca întotdeauna, oamenii purtându-se cu o cruzime în egală măsură uimitoare și creativă, cu o generozitate sublimă, sacrificiu, și toate nuanțele dintre ele.

Recomandări

„The last tour”cu Florin Piersic. Legendarul actor își pregătește oficial ieșirea din scenă cu o serie specială de evenimente EXCLUSIV

Un singur lucru e nou: o pandemie. A apărut, din ceea ce știm, într-o piață alimentară unde un virus a făcut saltul de la animal la om. Un pas mic pentru un virus, dar un salt uriaș pentru specia sa. Vorbim de o creatură care a evoluat de-a lungul unei perioade enorme, incalculabilă, prin selecție naturală, până a ajuns micul monstru rapace din prezent. Dar e așa de nedrept să mă refer la el în termenii ăștia, îmi pare rău dacă cuvintele mele l-au jignit. De fapt, nu îl animă o anume rea-voință împotriva noastră. Tot ia și ia, pentru că poate. Sigur, noi ar trebui să înțelegem foarte bine partea asta. Nu e nimic personal.

O zi nu trece fără să dau de o trimitere la romanul tău “Dragostea în vremea holerei” sau o expresie inspirată de el, sau la pandemia de insomnie din “Un veac de singurătate”. E imposibil să nu speculezi despre ce ai avea tu de zis despre toate astea.

Ai fost mereu fascinat de epidemii, reale sau imaginate în literatură, la fel și de oamenii sau lucrurile care revin.

Recomandări

Rusia a primit rachete balistice din Iran. SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Reacția Teheranului

Nu erai născut încă atunci când pandemia de gripă spaniolă făcea ravagii pe planetă, dar ai crescut într-o casă unde a spune povești era o ocupație frecventă și în care o ciumă, la fel ca fantomele și ca regretele, oferea material bun pentru povești.

Spuneai că oamenii vorbeau despre evenimente trecute de mult ca despre lucruri care s-au întâmplat pe vremea cometei, cel mai probabil era vorba despre trecerea cometei Halley la începutul secolului 20. Țin minte cât de nerăbdător erai să o vezi cu ochii tăi când avea să se întoarcă, spre sfârșitul mileniului. Te fermeca, o piatră misterioasă care bătea în tăcere ora exactă o dată la 76 de ani, un ciclu care aproxima timpul care le este dat oamenilor pe pământ. Coincidență? Probabil doar ceva care să ne distragă atenția.

Erai ateu, dar în egală măsură credeai că e de neconceput să nu existe nici un mare plan, mai ții minte? Nu are cine să ne spună povestea asta. Din punctul ăsta de vedere, tu poate că ai acum mai multe informații decât mine.

Recomandări

În ce stare au lăsat „tricolorii” vestiarul de la Priștina, după 3-0 cu Kosovo. „România a trecut pe aici!” | VIDEO

O pandemie s-a întors. În ciuda evoluției științei și a ingeniozității speciei noastre, atât de apreciată, cea mai bună apărare a noastră e să stăm în case, să ne ascundem în peșteri de prădător. E un moment care ne invită la smerenie, cel puțin pe aceia care au o mică înclinație către ea. Pentru alții, e încă un lucru enervant de combătut.

Două țări dragi pentru tine, Spania și Italia, sunt printre cele lovite cel mai rău. Unii dintre cei mai vechi prieteni ai tăi profită din plin în aceleași apartamente din Barcelona, Madrid și Milano, unde tu și Mercedes i-ați vizitat de atâtea ori de-a lungul anilor. Am auzit mulți oameni din acea generație spunând că sunt hotărâți să reziste, dacă nu pentru altceva, măcar pentru a nu fi uciși de o răceală după zeci de ani în care au supraviețuit cancerelor, tiranilor, locurilor de muncă, responsabilităților și căsătoriilor.

Nu doar moartea ne sperie, ci mai ales împrejurările ei. O plecare definitivă fără să apuci să spui “la revedere”, îngrijit de străini îmbrăcați ca niște extratereștri, mașinării care bipăie insensibil, înconjurat de oameni în aceeași situație, dar departe de oamenii noștri. Cea mai mare frică a ta, singurătatea.

Vorbeai des despre “Jurnal din anul ciumei” al lui Daniel Defoe ca una dintre cele mai mari influențe asupra ta, dar până ieri uitasem că până și favorita dintre favoritele tale, “Oedip rege”, se învârte în jurul eforturilor unui rege de a opri o ciumă. Mereu îmi atrăgea atenția mai mult ironia tragică din destinul regelui, dar ciuma era cea care dezlănțuia forțe care grăbeau finalul.

Ai zis odată că ce ne macină în legătură cu epidemiile e că ne amintesc de destinul nostru. În ciuda precauțiilor, îngrijirilor medicale, a vârstei sau a bogăției, oricui îi poate pica numărul ghinionist. Destinul și moartea, două subiecte preferate ale scriitorilor.

Cred că, dacă ai fi acum aici, ai fi, așa cum erai mereu, de altfel, fascinat de om. Termenul “om” nu mai e folosit așa de mult, dar fac o excepție nu ca o trimitere la patriarhat, pe care-l detestai, ci pentru că va suna bine în urechile tânărului și scriitorului în devenire care erai odată, cu mai multe idei și sensibilitate decât știai ce să faci cu ele, și cu o convingere fermă că destinele sunt scrise, chiar și pentru o creatură creată după chipul lui Dumnezeu și cu liber arbitru.

Ai fi deplâns fragilitatea noastră; te-ai fi minunat la felul în care suntem legați unii de alții, te-ar fi întristat suferința, te-ar fi înfuriat lipsa de sensibilitate a unor conducători și te-ar fi emoționat eroismul oamenilor din linia întâi. Și ai fi nerăbdător să auzi cum îndrăgostiții înfruntă orice obstacol, inclusiv riscul de a muri, pentru a fi împreună. Cel mai mult, ai iubi oamenii la fel de tare cum i-ai iubit mereu.

Acum câteva săptămâni, în primele zile de sechestrare la domiciliu, mă chinuiam să-mi explic mie însumi ce pot să însemne toate astea, sau cel puțin cu ce o să ne alegem din toată experiența asta. Nu am reușit. Ceața era prea grea. Acum că lucrurile au devenit mai cotidiene, așa cum devin lucrurile mereu, chiar și în vremea celor mai aprige războaie, tot nu reușesc să dau un sens acceptabil lucrurilor care ni se întâmplă.

Mulți sunt siguri că viața nu va mai fi la fel niciodată. E posibil ca unii dintre noi să facă schimbări mari, mai mulți să facă unele schimbări, dar cred că cei mai mulți se vor întoarce la dansul de dinainte. Nu se va putea spune cu ușurință că pandemia e dovada că viața dispare în cele mai neașteptate feluri așa că trebuie să trăim în stil mare și trebuie să le facem pe toate acum? Chiar unul dintre propriii tăi nepoți a exprimat părerea asta.

Restricțiile impuse pentru deplasare încep să fie relaxate în unele locuri și, încet-încet, lumea va încerca să revină la normalitate. Chiar și visatul cu ochii deschiși la libertatea iminentă îi face pe unii să uite promisiunile pe care le-au făcut recent zeilor. Nevoia de a procesa impactul pandemiei asupra ființei noastre la cel mai adânc nivel, și asupra întregului trib, începe să pălească. Mulți dintre noi care își doresc mult să înțeleagă ce ni
s-a întâmplat vor fi tentați să interpreteze după cum ne convine mai mult. Deja cumpărăturile amenință să revină în rolul de narcoticul nostru preferat.

Tot în ceață mă aflu. Deocamdată pare că trebuie să aștept ca marii maeștri, cei prezenți și cei viitori, să metabolizeze această experiență comună. Aștept cu mare nerăbdare acea zi. Un cântec, o poezie, un film sau un roman care să-mi arate direcția în care se află îngropate gândurile și sentimentele mele despre toată întâmplarea asta. Când voi ajunge acolo sunt sigur că va trebui să fac eu însumi o parte din munca de săpare.

Până atunci, planeta se învârte și viața e misterioasă, puternică și uimitoare. Sau, cum obișnuiai să spui tu cu mai puține adjective și mai multă poezie, nimeni nu o învață nimic pe viață” – Rodrigo

foto: Hepta / Raed Krishan (Gazeta Sporturilor)

Urmărește-ne pe Google News