Sunt complet derutat.

M-am obişnuit să adorm în braţele tale moi, calde, pline de iubire. În fiecare seară mă cuibăream acolo, lipit de tine, îţi auzeam bătăile inimii, îţi simţeam parfumul, îţi priveam chipul frumos şi, fără să-mi dau seama, adormeam în siguranţă, în îmbrăţişarea ta plină de dragoste. Când mă trezeam cu stomăcelul mârâind de foame, sau pentru că mi-era frig sau cald, ori pentru că aveam nevoie de puţină atenţie, tu erai acolo, cu braţele pregătite să mă poarte din nou spre cele mai frumoase vise.

Dar de o săptămână încoace, totul s-a schimbat. În fiecare seara din această ultimă săptămână s-a întâmplat acelaşi lucru: m-ai aşezat în pătuţ, m-ai sărutat de noapte bună, ai stins lumina şi ai plecat din cameră. La început am fost derutat, întrebându-mă unde ai plecat. Apoi a început să-mi fie frică, aşa că te-am strigat. Şi te-am strigat… Şi te-am tot strigat, mami, dar tu nu ai venit. Am fost aşa de trist, mami… Aveam atâta nevoie de tine… Nu m-am mai simţit vreodată atât de singur. Unde ai plecat?

În cele din urmă, te-ai întors. Vai, ce fericit am fost când te-am văzut, parcă mi se luase o piatră de pe inimă. Crezusem că m-ai părăsit. M-am ridicat şi am întins mânuţele spre tine, dar tu nu m-ai luat în braţe. Nici nu te-ai uitat în ochii mei. M-ai aşezat din nou în pătuţ cu braţele tale moi şi calde, mi-ai spus: ”Sssttt, e ora de culcare, noapte bună!” şi iar ai plecat.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Asta s-a întâmplat din nou şi din nou, de nenumărate ori. Te tot strigam şi, după un timp, de fiecare dată mai lung, veneai la mine, dar nu mă luai în braţe. După ce am tot plâns după tine, la un moment dat, a trebuit să mă opresc. Gâtul mă durea foarte tare, capul îmi vâjâia, burtica îmi mârâia de foame. Dar cel mai tare mă durea inima. Pur şi simplu nu înţelegeam de ce ai plecat de lângă mine.

După câteva asemenea nopţi care parcă au durat o veşnicie, a trebuit să renunţ, pentru că tu nu veneai când te strigam, iar când, într-un final, veneai, nici măcar nu te uitai la mine, parcă nici nu-ţi păsa că suspin şi tremur din tot corpul. Durerea era prea mare ca să mai continuu.

Nu înţeleg, mami. În timpul zilei, când cad şi mă lovesc, mă iei repede în braţe şi mă săruţi ca să-mi treacă. Dacă îmi e foame, îmi dai să mănânc. Dacă mă îndrept spre tine să ne drăgălim, îmi ghiceşti gândurile şi mă iei în braţe, mă acoperi de sus până jos cu sărutări şi îmi spui cât de mult mă iubeşti. Dacă am nevoie de tine, imediat îmi răspunzi.

Dar seara, când e întuneric şi linişte şi lumina de veghe aruncă umbre ciudate pe perete, tu dispari. Ştiu că eşti obosită, mami, dar te iubesc atât de mult… Vreau doar să fiu lângă tine, atâta tot.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Acum, în timpul nopţii, nu mai strig, nu mai plâng, dar tot mi-e dor de tine…

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
FANATIK.RO
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Peștii au motive de bucurie
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI