Consumul de pește are numeroase beneficii pentru sănătate, iar scrumbia este unul peștii cu proprietăți nutritive deosebite. Află unde se găsește scrumbia de Dunăre și cum se gătește.

Scrumbia – unde se găsește și cum o recunoști

Scrumbia este un peşte marin, din familia clupeidelor, pe care îl regăsim în Marea Azov şi Marea Neagră de unde pătrunde în fluvii. Primăvara, svrumbia migrează în Dunăre, Nistru, Nipru, Bug şi Don, pentru a-şi depune icrele. Din acest motiv, la noi acest pește este cunoscut și drept scrumbia de Dunăre.

Scrumbia are o lungime medie cuprinsă între 20-40cm şi o greutate obişnuită de 300-500gr. Corpul este alungit, comprimat lateral şi acoperit cu solzi caduci. Abdomenul este ascuţit şi acoperit cu solzi cu vârfurile teşite. Gura este mare, dispusă terminal şi prevăzută cu numeroşi dinţi. Ochii au pleoape groase adipoase.

Culoarea spatelui este verde-albastruie cu laturile şi burta argintii.

Înotătoarea dorsală este scurtă şi dispusă aproximativ pe mijlocul corpului. Înotătoarele perechi sunt scurte şi ascuţite, iar înotătoarea anală alungită. Coloritul corpului este verde-albăstrui pe spate, iar laturile alb-argintii cu luciu metalic.

Primăvara, la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, pătrunde în bancuri mari din Marea Neagră în fluvii pentru a-şi depune icrele pelagice în acestea, iar după depuneri se retrage din nou în mare.

Scrumbie proaspata

Scrumbia – beneficii și proprietăți

Secretul acestui miraculos pește, scrumbia de Dunăre, constă în schimbarea metabolismului din momentul intrării în Dunăre pentru reproducție și până la revenirea ei în Marea Neagră. Grăsimea scrumbiei de Dunăre este formată din acizi graşi polinesaturaţi care au numeroase beneficii pentru sănătate.

Valori nutriționale pentru 100 de grame scrumbie

  • Apă – 66,3 g
  • Grăsimi – 11 g
  • Proteine – 18,3 g
  • Grăsimi polinesaturate – 3 g
  • Vitamina A – 60 micrograme
  • Vitamina D – 13 micrograme
  • Niacină – 3 mg
  • Triptofan – 3,4 mg
  • Vitamina B12 – 7 micrograme
  • Biotină – 4 micrograme
  • Sodiu – 200 mg
  • Potasiu – 320 mg
  • Calciu – 97 mg
  • Magneziu – 37mg
  • Fosfor – 240 mg
  • Fier – 1,1 mg
  • Zinc – 1,7 mg
  • Clor – 270 mg
  • Seleniu – 10 micrograme
  • Iod – 64 micrograme
  • Sănătatea creierului. Peştele este o sursă excelentă de acizi graşi Omega 3, iod, proteine, vitamine şi minerale preţioase, toate acestea contribuind la menţinerea sănătăţii creierului.
  • Sănătatea inimii.Tot acizii graşi Omega 3 sunt cei responsabili de acest efect benefic. Un studiu de amploare realizat pe 40.000 de persoane a arătat că un consum frecvent de peşte reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral şi infarct.
  • Ideal pentru gravide și copii. Substanţele nutritive din peşte sunt esenţiale pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, încă din stadiu embrionar. Din acest motiv, gravidele şi femeile care alăptează sunt sfătuite să consume săptămânal 1-2 porţii de peşte.Trebuie evitate însă sortimentele de peşte cu conţinut ridicat de mercur, precum şi fructele de mare sau peştele crud.
  • Sursă de vitamina D. Peste 40% din populaţia lumii suferă de carenţă de vitamina D, iar o posibilă explicaţie poate fi şi consumul redus de peşte. Scrumbia de Dunăre, somonul şi heringul sunt sortimentele de peşte cu cel mai ridicat procent de vitamina D.
  • Prevenirea depresiei. Mai multe cercetări au demonstrat că un consum frecvent de peşte este asociat cu o creştere a nivelului de energie, cu îmbunătăţirea stării emoţionale, precum şi cu o potenţare a efectelor medicamentelor specifice.

Cum recunoști peștele proaspăt

Pe lângă miros, o probă elocventă este cea a branhiilor. Dacă acestea sunt roşii-rozalii, cu lamelele bine diferenţiate, atunci poţi fi sigur că scrumbia, la fel ca și orice alt pește, este proaspătă. Dacă branhiile au aspect de gelatină şi sunt de culoare maro sau chiar neagră, renunţă la el, pentru că deja a intrat în procesul de putrefacţie.

Apoi, ochii peştelui proaspăt trebuie să aibă corneea perfect transparentă, convexă şi cu pupilele negre. La peştele mort de mai mult timp, corneea se deteriorează, devine concavă şi îşi pierde din transparenţă. Important este şi aspectul peştelui la pipăit.

Dacă îl împingi cu degetul, peştele proaspăt este elastic şi nu se deformează. Dacă este alterat, carnea lui este moale ca plastilina şi la apăsare în acel loc rămâne o denivelare. Dacă scrumbia sau alt peşte e umflat sau deformabil la comprimare, aruncă-l! În fine, atenţie la pielea care crapă la cea mai mică atingere, sub care se află o pastă moale, roşiatică. Asta înseamnă că peştele e deja stricat. Mai trebuie să ştii că peştele proaspăt cufundat în apă se lasă la fund. Pe de altă parte, solzii sunt lucioşi şi nelipicioşi, bine fixaţi în piele.

Cum se gătește scrumbia

Carnea scrumbiei are relativ multe oase, dar pentru grăsimea și gustul ei fin, este foarte mult apreciată și se consumă sărată sau afumată.

De asemenea, scrumbia se poate găti la grătar, la cuptor, cu diferite sosuri ce-i dau o aromă deosebită.

Rețete cu scrumbie

Reteta scrumbie la cuptor

Scrumbie la cuptor

Ingrediente:

  • 1,2 scrumbii
  • sucul de la o lămâie
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 linguriță boia de ardei
  • 3 căței de usturoi
  • cimbru uscat
  • piper, sare

Mod de preparare

Scrumbia se curăţă şi se spală bine sub jet de apă rece, apoi se lasă la zvântat. În acest timp preparăm o marinadă: amestecăm zeama de la o lămâie cu 2 linguri de ulei de măsline, un praf de piper, o linguriţă de boia de ardei iute sau dulce, 3 căţei de usturoi zdrobiţi şi o linguriţă de cimbru uscat. Se lasă marinada la rece pentru 30 de minute. Ulterior, se unge bine peştele cu marinada, pe ambele părţi, dar şi pe burtă, apoi se aşază într-un vas yenna. Se bagă vasul cu peşte în cuptorul preîncălzit şi se lasă timp de 15 minute, la 190 de grade Celsius. După expirarea timpului, se stropeşte cu puţin vin alb, apoi se introduce din nou la cuptor, pentru încă 15 minute, la 200 de grade Celsius.

Scrumbia poate fi servită cu mujdei de usturoi şi cartofi copţi sau cu mămăliguţă caldă.

Scrumbie la grătar

Scrumbie la gratar

Se curăţă scrumbia de solzi, se face o tăietură pe burtă şi se scot intestinele şi urechile.Se spală bine cu apă rece, atât la interior, cât şi la exterior, până nu mai rămâni nicio urmă de sânge. Se dă cu sare pe ambele părţi, inclusiv în burtă, se acoperă cu folie şi se lasă la frigider pentru 20-30 de minute (nu mai mult, altfel se usucă prea tare). În acest interval, scrumbia îşi va „trage” sare atât cât are nevoie şi va deveni dulceagă.

Se încinge bine grătarul, se unge cu ulei şi se pune scrumbia. Se lasă 5-6 minute pe fiecare parte, apoi se scoate pe o farfurie şi se lasă acoperită timp de 10 minute, astfel încât să se pătrundă mai bine, în cazul în care la interior nu este foarte bine făcută.

Se serveşte cu mămăliguţă caldă, alături de mujdei de usturoi sau pastă de leurdă. Delicios! Citeşte aici ce alte garnituri se potrivesc la peşte!

Scrumbie marinată

Scrumbie marinata

Se curăţă scrumbia şi se taie capul, apoi se spală bine. Se taie peştele în 2-3 bucăţi, se acoperă cu sare de bucătărie şi se pune într-un vas acoperit, apoi se lasă la rece 2 zile. Ulterior se spală de sare şi se aşază în cutie, alături de rondele de morcovi şi ceapă. Se adaugă boabe de muştar şi de piper, precum şi 2-3 frunze de dafin. Separat, se fierbe apă cu oţet (o parte oţet, două de apă) şi o linguriţă de sare. După ce se răceşte zeama, se adaugă în cutia cu peşte şi legume rondele. Se pune capacul şi se lasă la frigider cel puţin o săptămână.

Rețeta de scrumbie marinată se poate adapta în funcție de cantitatea de peșe pe care avem.

Scrumbie afumată la rece

Scrumbie afumata

Scrumbia se eviscerează, se spală şi se sărează cu sare grunjoasă (gemă). Se lasă la zvântat la 25 de grade Celsius şi se afumă la rece numai cu fum din aşchii de lemn de esenţă tare, nu rumeguş mărunt. Urmează apoi răcirea şi maturarea peştelui, prin păstrare în locuri răcoroase şi în curenţi de aer. Peştele va căpăta o culoare metalizată, aurie, textura este suculentă.

Urmărește-ne pe Google News