Adela, specialista noastră în probleme de cuplu, îți stă la dispoziție.
Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citește în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Numele meu este Alin. Iubesc foarte mult femeile, mai ales cele care au un caracter puternic şi arată bine. Am 29 ani şi până la vârsta asta am întreţinut foarte multe relaţii sexuate cu fete şi femei ce aveau vârste de la 17 până la 45 ani. În ciuda potenţialului meu în timpul raporturilor sexuale, iubesc foarte mult să-i fac sex oral fetei cu care urmează să fac dragoste. Am consultat un medic psiholog (este femeie), pentru că pentru mine sexul oral devenise o dependenţă şi îmi era ruşine să spun cuiva. După 4 şedinţe, medicul psiholog m-a invitat la ea acasă pentru continuarea şedinţelor. Am acceptat să continui şedinţele la ea acasă, doar că atunci totul s-a schimbat de la şedinţe, la partide de sex. Pur şi simplu, în loc să mă ajute, profită de mine. Doar că acasă la ea nu mai plătesc şedinţele. Nu spun că îmi displace, dar mă simt folosit. Simt că se joacă cu mine. Te rog spune-mi ce să fac în privinţa asta.
Adela răspunde:
Dragă Alin,
Mi-e greu să înțeleg care-i problema ta cu sexul oral. O partidă erotică poate să înceapă foarte frumos în felul acesta, după care să continue normal. Nu cred că vreo iubită de-a ta s-a plâns din acest motiv. Dimpotrivă, orice femeie care primește sex oral la preludiu are mult mai multe șanse să atingă orgasmul decât fără. Tu ori ești un amant extraordinar și nu-ți dai seama, ori mai este ceva ce nu mi-ai spus. Cât despre doamna ”psiholog”, așa cum prezinți tu lucrurile e clar că profită de tine, iar dacă ție nu îți place, nu ai decât să-i spui. Nu văd ce obligație ai față de ea, astfel încât să continui într-o asemenea situație. Dacă în aceasta constă dependența ta, atunci, ca pentru orice dependență, tu și numai tu ești acela care o poate rupe, prin puterea voinței. Sper că, atunci când ajungi cu o femeie în dormitor, simți cât de cât un sentiment. Sexul fără iubire degradează ființa umană, însă din păcate se practică foarte mult în ziua de azi. Impune-ți să nu mai iei contact cu nicio femeie pentru o vreme, până când te simți liniștit în privința ”dependenței” tale. Spui că ai avut de-a face cu multe femei, prin urmare poți fi mândru că ai trecut deja prin multe și chiar poți să dai lecții. Chiar, asta ar fi o idee bună. Să formezi un grup de bărbați, cărora să le explici cum se face. Ar fi mai puține femei nefericite și frustrate pe lume, iar tu ai contribui pentru o lume mai bună.