Cuprins:
Intrat în vigoare în anul 1908, fără să se știe cu exactitate semnificația literelor, semnalul SOS avea să devină un strigăt de ajutor cunoscut în toate limbile mapamondului și să salveze de-a lungul timpului milioane de vieți omenești.
Ce reprezintă SOS și când a fost folosit pentru prima dată acest semnal vă vom spune în cele ce urmează.
Telegraful, salvarea vaselor aflate pe mare
Spre sfârșitul secolului XIX, toate vasele care ieșeau în larg și dispăreau din raza vizuală a portului se izolau complet, practic, de țărm, dar și de alte nave. Acestea puteau naufragia, iar echipajele nu aveau cum să ia legătura cu portul.
A fost momentul în care fizicianul italian Guglielmo Marconi a făcut posibilă transmiterea de mesaje cu ajutorul telegrafului. Dar, pentru că și-a dat seama că telegrafia fără fir nu putea concura cu cea cu fir, Marconi a studiat în amănunt posibilitățile de comunicare între cei aflați pe vase și cei din porturi folosind Codul Morse.
Odată cu inventarea telegrafului, navele aflate pe mare puteau să comunice cu porturile. În martie 1899 a fost folosit în premieră telegraful de pe un vapor cu scopul de a cere ajutor. Ulterior, vreme de cinci ani, mai multe vase transatlantice au fost echipate cu telegraf, iar toate transmisiile de pe un vas către port era precedată de semnalul „CQ”.
Cum a apărut semnalul SOS?
În 1903 a avut loc primul congres internațional de telegrafie. Cu acel prilej, italienii au propus folosirea semnalului de urgență „SSSDDD”, însă propunerea lor a fost respinsă.
Litera „D” din acest semnal fusese folosită deja la nivel internațional pentru a semnaliza o urgență, în timp ce, în cazul literei „S”, nu se cunoștea proveniența acesteia. Se bănuia doar că este posibil să reprezinte prima literă a cuvântului „ship” (n.n. – vas în limba engleză).
Un an mai târziu, compania condusă de Marconi a venit cu varianta folosirii semnalului „CQD”. La vremea respectivă s-a considerat în mod eronat că aceste litere sunt de fapt inițialele mesajului prin care se solicita ajutor Come Quick Danger.
În realitate, „CQD” era o combinație între semnalul „CQ” folosit inițial și „D”care era prima literă a cuvântulii „distress” (n.n. – primejdie pe mare).
Astfel, la cea de-a doua conferință de radio-telegrafie care a avut la Berlin în anul 1906, s-a abordată din nou acest subiect. De această dată, consfătuirea s-a soldat cu adoptarea unui nou semnal, și anume „SOS”.
Originea sa exactă nu era cunoscută, dar cei prezenți au căzut de acord că aceste litere sunt ușor de reținut, de pronunțat și, mai ales, de transmis prin interemediul alfabetului Morse, cel care se folosea în acea vreme în telegrafie.
Ce semnificație are semnalul SOS?
Codul Morse este o metodă de transmitere a informaţiei folosind secvenţe standardizate de semne sau pulsaţii scurte şi lungi pentru litere, cifre şi caracterele speciale specifice oricărui mesaj. Acestea sunt cunoscute în mod comun ca „puncte” şi „linii”.
Creat iniţial de americanul Samuel Morse, în 1838, pentru a fi folosit în transmiterea informaţiei cu ajutorul telegrafului electric al cărui inventator a fost chiar el, alfabetul Morse a fost folosit pe scară largă începând cu perioada timpurie a comunicaţiilor radio, adică la începutul anilor 1890.
Tradus în Codul Morse sau Alfabetul Morse, semnalul SOS arăta astfel: „. . . – – – . . .” (trei puncte, trei liniuţe, trei puncte).
Cei mai mulți cred că SOS vine de la îndemnurile în limba engleză „Save our Souls” (n.n. – „Salvaţi Sufletele Noastre“) sau „Save Our Ship“ (n.n. – „Salvaţi Nava Noastră“). Aceste propoziții nu au fost vreodată considerate oficiale mai ales dacă ne gândim la originea germană a termenului.
În realitate, folosirea semnalului SOS a fost ratificată deoarece nu putea fi interpretat în mod eronat și, în plus, era și cel mai ușor de transmis prin Codul Morse.
Când a fost folosit prima dată semnalul SOS?
Primul semnal SOS din istorie a fost transmis la data de 10 iunie 1909 de către echipajul navei Slavonia care aparținea companiei englezești Cunard.
Nava naufragiase printre recife, în apropierea Insulele Azore. Semnalul a fost recepționat de două vase și au salvat echipajul de pe Slavonia.
Trei ani mai târziu, echipajul de pe legendarul Titanic a transmis semnalul SOS pentru a aîsemnala că vasul urma să se scufunde în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912.
Ipoteza conform căreia semnalul ar fi fost utilizat pentru prima dată de Titanic este greșită deoarece, la acel moment, SOS-ul fusese deja folosit de opt ori.