Mulți pun tristețea apăsătoare ori tendința de a se izola pe seama unei stări proaste ce sigur va trece, la un moment dat. Iar dacă starea proastă este rezultatul unei probleme de natură personală ori profesională, își spun că timpul va închide rănile sufletești și zilele bune vor reveni. Însă, uneori, nu se întâmplă așa. Uneori, nu e vorba de o simplă tristețe trecătoare, ci de depresie.

Despre cei care nu sunt conștienți că suferă de această afecțiune se spune că au “depresia ascunsă”. În cazul lor este foarte importantă diagnosticarea, deoarece, pe măsură ce se adâncește, boala e tot mai greu de tratat.

Există semne ce dau de gol o persoană care suferă de depresie fără să știe! Îți spunem care sunt, iar dacă le recunoști la tine, ia măsuri cât mai repede!

1. Pierderea interesului în activități care altădată îți plăceau. Lucruri pe care abia așteptai să le faci, care dădeau un sens vieții și îți creau o stare de bine – să-ți vezi prietenii, să mergi la sală, să ieși la shopping, să vezi un film bun – nu mai au un impact pozitiv asupra dispoziției tale. De la reducerea frecvenței se poate ajunge la respingerea totală a acestor activități și izolarea de societate.

2. Schimbarea frecventă a stilului de viață. E ca și cum ai căuta ceva, nici tu nu știi ce, care să umple un gol, să dea un sen vieții tale, să te facă să te simți împlinit. Dacă acum două săptămâni ai fost la un curs de yoga, în weekend te-ai înscris la ore de gătit și ieri ai luat lecții de pictură, în încercarea de a găsi o ocupație care să-ți facă plăcere, dar simți că nici una dintre acestea nu ți se potrivește, ceva e în neregulă…

3. Mănânci și dormi haotic. Două semne clare de depresie sunt apariția insomniei (ca urmare a faptului că mintea e frământată fără oprire de gânduri negre) și schimbarea obiceiurilor alimentare, care iau o formă extremă: fie nu mai mănânci aproape deloc, pentru că nu ai senzația de foame, fie mănânci aproape încontinuu. În scurt timp, lipsa somnului duce la oboseală cronică și o stare de iritare vizibilă, iar alimentația haotică fie la o pierdere semnificativă în greutate, fie la acumularea de kilograme. Când vei conștientiza schimbările fizice petrecute, va fi afectată stima de sine, iar depresia se va adânci.

4. Teama de abandon. Foarte des întâlnit la persoanele care suferă de depresie ascunsă este sentimentul că ar putea fi o povară pentru apropiați, că tristețea și problemele lor – dacă le dau glas – vor deveni greu de gestionat, iar cei dragi îi vor părăsi.

Semne că ai putea suferi de depresie fără să știi

5. Faci eforturi să pari fericit, în primul rând pentru că nu vrei să le strici celor din jur buna dispoziție, apoi, pentru că vrei să eviți întrebările legate de starea ta. Adevăratele tale sentimente și emoții, ascunse când ețti în societate, vor răbufni și mai violent acasă, în intimitate…

6. Dai dovadă de foarte multă creativitate. Pare bizar, dar aceasta este una dintre urmările depresiei! Înfruntându-și propriii demoni, artiștii, de exemplu, dovedesc un elan creator fantastic când sunt apăsați de depresie! Pot ieși cărți minunate, picturi inegalabile și opere muzicale unice dintr-o minte chinuită de tristețe profundă, dar acesta nu este un motiv să nu cauți ajutor profesional…

7. Te gândești mult la moarte. Pui sub semnul întrebării sensul vieții, cauți să afli ce s-ar putea întâmpla cu sufletul tău după moarte, deschizi discuții legate de existența Raiului și Iadului… ba chiar ai putea aduce în discuție suicidul. În acest moment este deja imperios necesară intervenția unui psiholog.

8. Simți că pierzi controlul. Controlul lucrurilor, al acțiunilor, al întregii tale vieți. Intri în panică, ai reacții exagerate, inexplicabile. Te simți copleșit de tot ce ți se întâmplă și ai vrea să oprești timpul. Nu poți să faci asta, dar poți – și e chiar indicat – să ceri sprijinul celor dragi și, de ce nu?, ajutorul unui specialist.


România are cea mai mare rezistenţă la antibiotice din Uniunea Europeană; Opoziția cere Ministerului Sănătății să ia măsuri

 
 

Urmărește-ne pe Google News