Evenimentul SUITS, Cocktail After Business a fost organizat de către canalul Euforia TV la Galeriile Artmark. În cadrul evenimentului a fost prezentată colecția capsulă SUITS by SARTO, inspirată din serial și adaptată mediului autohton.
De la eveniment nu au lipsit avocaţii Mike şi Harvey, personajele principale ale serialului care au prezentat publicului colecţia de haine capsulă.
Costume este un serial despre un avocat deştept şi de succes pe nume Harvey Specter de la o firmă de avocatură din Manhattan care riscă şi îl angajează pe Mike, un geniu fără motivaţie şi diplomă. În scurt timp, ei devin o echipă câştigătoare cu ajutorul lui Mike şi a sa memorie fotografică, amintindu-i lui Harvey motivul pentru care a ales să se facă avocat.
“Costume” (Suits), serial difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu ora 22, la EuforiaTV, este unul din elementele forte ale grilei cu care canalul îşi răsfaţă telespectatoarele. De asemenea, sub conceptual “Euforia vine din noi”, oferta de conţinut mai cuprinde o suită de programe precum reality show-ul “Prodanca şi Reghe: La plăcinte înainte”, dar şi seriale de succes ca “Dr House”, “Fairly Legal”, “Private Practice” sau “Revenge”, a declarant Nicu Damu, Marketing Manager Euforia TV, Antena2 , GSP TV.
Şi vedetele Antenei 1 au fost cucerite de serialul american
GEANINA VARGA
“Mă uit cu drag la serial, este captivant şi foarte bine realizat, vă recomand cu toată căldura să-l vizionaţi.”
ALEXANDRA BĂDOI
“Sâmbătă seara, de la ora 22.00, trebuie neapărat să vă uitaţi la acest serial. Sunt fan Suits.”