Cuprins:
Sfânta Irina din Maghedon a trăit și a pătimit în secolul al IV-lea. Ea este una dintre cele douăsprezece sfinte fecioare mucenițe care i-au apărut sfântului Serafim din Sarov, precum și călugăriței Eupraxia la sărbătoarea Buna-Vestire din 1831.
Sfânta Irina a fost singura fiică a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon. Sfânta Muceniţă Irina s-a născut păgână, iar numele ei a fost la început Penelope. Când a împlinit şase ani, tatăl ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost închisă în acest turn, împreună cu 13 fecioare, o învăţătoare cu numele Caria şi cu Apelian, un bătrân înţelept.
Sfânta Irina, mesagerul păcii
Într-o noapte, i-a apărut în vis îngerul lui Dumnezeu care i-a spus: „Penelope, de-acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina („pace”) şi vei fi multora scăpare şi adăpostire şi prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.
Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian şi a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.
Trecerea sa la creştinism l-a înfuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina îl va converti în chip minunat pe tatăl ei la creştinism.
Martiriul Sfintei Irina
A fost supusă la multe chinuri în vremea a patru împăraţi. Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu şerpi şi cu scorpioni, dar îngerul Domnului a păzit-o pe sfânta fecioară muceniţă întreagă. Apoi regele a încercat să o taie în două cu fierăstrăul, dar fierăstrăul s-a frânt de trupul ei ca şi când trupul ar fi fost de marmură. Acelaşi rege a legat-o de o roată de moară sub o moară de apă şi a dat drumul şuvoiului, nădăjduind că aşa fecioara muceniţă se va îneca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a rămas vie şi nevătămată.
Regele Sapor, fiul regelui Sedechia, i-a pus în picioare încălţăminte de fier, i-a încărcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o căruţă şi a pus să fie mânată ca un animal cale lungă dincolo de cetate. „Cu adevărat sunt ca o vită înaintea Ta, O, Doamne!” a rostit muceniţa, alergând legată în urma torţionarilor ei. Dar îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe chinuitori. Supravieţuind tuturor torturilor, mulţi păgâni au lepădat păgânismul şi au alergat la Hristos crezând şi botezându-se.
Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetăţii, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei tauri din metal încins. Dar ea nu a murit. Împăratul petrecea nu numai întru necredință, ci și pe Dumnezeu Cel Preaînalt hulea și, fiind lovit de îngerul cel nevăzut a lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a muri, a poruncit eparhului său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe Irina, să o ucidă cu o cumplită moarte. Și a pierit acel ticălos împărat, iar Sfânta a petrecut în cetatea aceea câteva zile, învățând poporul credința cea întru Hristos, tămăduind toate neputințele; iar preotul Timotei, mergând acolo, a botezat pe cei ce credeau.
Eparhul, văzând cum că tot poporul cetății ține cu Sfânta Irina, s-a temut să o muncească acolo, ca să nu se facă gâlceavă și tulburare în popor pentru dânsa. El s-a dus într-altă cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe muceniță a poruncit ostașilor să o prindă și legată să o ducă după dânsul. El, mergând în cetatea aceea, a șezut la judecată și, punând pe Sfânta în fața sa, a zis către dânsa: „Oare știi, că putere îmi este dată mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noștri și adu-le jertfe, ca să nu te muncesc cu cumplite munci”.
Răspuns-a Sfânta: „Ascultă, eparhule! Toate muncile câte vei putea să le afli, pune-le asupra mea, și vei vedea puterea Dumnezeului meu!”. Atunci eparhul a poruncit ca să aducă un grătar de fier și, punând pe muceniță pe grătar, s-o lege cu lanțuri de fier și să-i pună împrejur mulțime de lemne și să le aprindă. După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste muceniță untdelemn, untură și smoală; și astfel, arzând Sfânta mult timp, străluceau legăturile și lanțurile cele de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfânta a rămas nevătămată și, fiind în rouă răcoroasă, cânta, slăvind pe Dumnezeu.
După aceea s-a dezlegat de înger din fiarele acelea și a ieșit sănătoasă, lucru care, văzându-l eparhul și cei ce erau cu dânsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzând la picioarele ei, i-a zis: „Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog ție, să nu mă pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalți împărați; căci și eu cred în Fiul lui Dumnezeu și voiesc să fiu creștin”. Astfel, a crezut eparhul Babodon și împreună cu dânsul popor mult și a adus acolo îngerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul și s-a botezat de dânsul toți cei ce au crezut.
Când Irina a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele şi mulţi din popor, văzând această, au crezut în Hristos şi s-au botezat.
În cele din urmă, Sfânta Muceniţă Irina s-a întins într-un sicriu şi i-a poruncit lui Apelian să-l închidă. După patru zile, când au deschis sicriul, au văzut că trupul Irinei nu mai era în el. Aşa a proslăvit-o Dumnezeu în veci pe Sfânta Mare Muceniţă Irina.
Semnificația numelui Irina
Irina este un prenume feminin care provine din grecescul Ειρήνη (Eirene), numele zeiței păcii în mitologia greacă.
Numele de „Eiran” sau „Eire na” erau populare în Grecia Antică, acestea având o semnificație clară deoarece erau derivate din substantivul „eire ne” care înseamnă „pace”. În mitologia greacă, „Eire ne” era una dintre cele trei fiice ale lui Zeus si ale lui Themis, care ocroteau natura și păzeau locașurile cerești din Olimp.
Zeița Eirene era extrem de populară în rândul grecilor și al romanilor, iar în Atena și Roma avea temple închinate ei.
Numele grecesc era popular și în varianta sa masculină, Eirenais, care se traduce prin „oferit păcii”, „dedicat păcii”, „făcător de pace”.
Datorită pronunției sale simple pentru vorbitorii de limbă slavă, numele s-a răspândit în estul Europei, iar în România a ajuns în variantele Irina, feminine, și Irinel sau Irineu – masculin. Alte derivate ale numelui de Irina sunt şi Irinca şi Irena.
În cadrul Bisericii Răsăritene, exista credinţa era că cei
care primeau numele Irineus, Irinaeus erau binecuvântaţi cu pacea lui Hristos.
Astfel, pe 5 mai, când este sărbătorită Sfânta Muceniță Irina, își au onomastica toți românii cu numele Irina, Irinel sau Irineu.
Rugăciunea la Sf. Irina
Sfânta Irina este recunoscută ca fiind ocrotitoarea căsătoriților și a celor care doresc să se căsătorească. Iar Rugăciunea la Sfânta Irina protejează căsniciile și grăbește căsătoria celor singuri.
Rugăciunea la Sfânta Irina se face în seara din ajunul sărbătorii sfintei. Dar este bine să fie spusă Rugăciunea la Sfânta Irina și în ziua sărbătorii. Se aprind două lumânări din ceară curată și se rostește rugăciunea.
„Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine. Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, tu ești albina lui Hristos cea mult lucrătoare. Care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat. Și prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat. Auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre. Care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc. Și ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre.
Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă. Prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur. Nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi. Care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.
Sfântă Irina, roagă-te pentru noi! Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”
Sursa: crestin-ortodox.ro/ doxologia.ro