Cuprins:
Cine a fost Sfântul Gheorghe
A fost condamnat la moarte pentru că nu s-a lepădat de credința creștină și a devenit apoi unul dintre cei mai venerați sfinți ai creștinismului, menționat de calendarul ortodox și sărbătorit de aproape toate Bisericile tradiționale.
Sfântul Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină de origine greacă. Legenda spune că s-a înrolat în armata romană și s-a făcut remarcat prin îndemânarea de a mânui armelor.
El și-a mărturisit public credința creștină, însă a fost pedepsit aspru pentru asta. El a fost torturat pentru a își renega credința, însă nici cele mai grele torturi la care a fost supus nu l-au făcut să se dezică de ea.
El este sfântul ocrotitor al mai multor orașe, printre care Rio de Janeiro, Moscova, Londra, Giurgiu, Tecuci sau Ljubljana.
În România, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai importanți sfinți, după el fiind numite și câteva orașe. Imaginea Sfântului Gheorghe care ucide un balaur este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.
Legenda potrivit căreia sfântul Gheorghe ar fi ucis un balaur pentru a salva o fecioară este una medievală.
Tradiții și obiceiuri populare de Sfântul Gheorghe
Ziua Sfântului Gheorghe marchează începutul anului pastoral. Această sărbătoare se mai numește în popor Sângiorz și are mai multe semnificații.
În Ajunul sărbătorii de Sfântul Gheorghe se fac mai multe obiceiuri și tradiții care presupun alegerea ciobanilor, a locului unde se face stâna, alegerea mielor și pregătirea oilor pentru primul muls, dar și pregătirea primului caș.
Pe 22 aprilie se pregătește găleata în care urmează să se puă laptele obținut din primul muls. Se toarnă apă din rau sau din fântână și iarbă verde. Se decorează găleata cu o cunună din salcie și uneori se pune în ea un ban de argint. Se aruncă apoi coronița din salcie în fântână și se rosește fraza „apa să izvorască laptele în pulpa oii, ca apa în fântână”.
- Ce aște sărbători sunt în calendar ortodox aprilie 2021
Mânecătoarea
Mânecătoarea este o perioadă care se caracterizează prin prezența spiritelor malefice, adică a strigoilor, care, potrivit legendei, umblă pentru a lua laptele de la vaci.
Oamenii puneau usturoi, rug de măceșe, pelin sau leuștean la uși și ferestre pentru a scăpa de spiritele rele.
Femile pregăteau o untura de oi cu care păcurarii atingeau animalele. Untura de oi se combina cu diverse plante uscate și tămâie. Această mixtura asigura sănătatea animalelor și sporul laptelui, dar avea și rolul simbolic de a ține departe spiritele răufăcătoare.
Împroorul
În dimineața ajunului de Sfântul Gheorghe are loc Împroorul, adică pășunatul pe rouă. Așa se asigura sănătatea vitelor pentru tot anul și o cantitate suficientă de ploaie.
Superstiții de Sfântul Gheorghe
În noaptea de Sfântul Gheorghe, oamenii stăteau toată noaptea treji, ca să fie sănătoși tot anul.
Se păstrează o mână de grău pentru a se amesteca în grâul de semănat pentru sănătate și prosperitate.
Se obișnuia „bătaia” cu urzici, ca oamenii să fie harnici și iuți tot anul
În dimineața de Sfântul Gheorghe, femeile scot instrumentele de țesur afară să stea în soare, ca să aibă spor la lucru
Oamenii își pun coroane de ramuri verzi la spate ca să nu îi doară mijlocul.
Oamenii se spală într-o apă curgătoare înainte să răsară soarele pentru a se spăla toate relele.
Gunoiul adunat în ziua de sărbătoare se pune la rădăcina pomilor ca să dea roade bogate.
Se adună plante medicinale care se păstrează tot anul.
În ajunul zilei de Sângeorge, fetele care nu erau măritate credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau într-o cofă plină cu apă. Ele mai semănau usturoi pe care îl păstrau până în următorul an pentru a fi înzestrate cu toate calitățile și pentru a se căsători mai repede.
Ce nu e bine să faci de Sfântul Gheorghe
Dacă ții la tradiții și obiceiuri ar trebui să știi că există și câteva lucruri pe care nu trebuie să le faci de această sărbătoare.
- Nu e bine să se lucreze
- Nu se spală
- Nu se coase
- Nu se doarme în noaptea de Sfântul Gheorghe. Se crede că cine doarme, ia somnul mieilor și va fi somnoros tot anul
- Nu se face curat în casă sau în curte
- Nu e bine să te cerți cu nimeni în această zi sfântă.
- Oamenii de la țară obișnuiau să creadă că dacă ziua de Sfântul Gheorghe era ploioasă, va fi un an în care se va face grâu din belșusg.
Dacă ai persoane care își sărbătoresc onomastica pe 23 aprilie, iată cele mai frumoase mesaje de Sfantul Gheorghe pe care le poți trimite.
Sursa foto: 123rf.com