Indiferent cât de ocupaţi sunteţi în timpul zilei şi câte probleme aveţi de rezolvat, nu neglijaţi sub nici o formă somnul. Este singurul moment în care muşchii se relaxează, celule se refac, creierul se oxigenează, scrie prokid.ro. Este adevărat că puteţi dormi şi 4-5 ore pe noapte, dar după câteva săptămâni, cu siguranţă veţi claca. Mai bine vă odihniţi cum trebuie şi începeţi ziua cu forţe proaspete, decât să staţi treaz mai mult timp şi apoi să nu puteţi lucra la randament maxim.

Este foarte important să realizaţi că somnul înseamnă o treime din timpul unei zile. De aceea, trebuie să acordaţi semnificatia cuvenită acestui lucru. Nu epuizaţi organismul, lăsaţi-l să-şi urmeze ciclurile lui normale. Tenul unei femei de 60 de ani care a respectat mereu orele de somn va fi mai strălucitor decât al uneia care a avut un program dezordonat de odihnă şi relaxare.

Persoanele matinale se trezesc devreme şi în prima parte a zilei rezolvă aproape tot ce îşi propun pentru întreaga zi. Nu va transformaţi în sclavii moţăielii. Cui ii foloseşte? Nici nu adormiţi, nici nu sunteţi treaz. Această stare de ambiguitate nu face altceva decât să vă ţină corpul încordat, aproape stresat de ideea că vi se inchid ochii.

Anchetă la Castelul Peleș după dezvăluirile Libertatea. Corpul de control al Ministerului Culturii a cerut actele contabile din 2019 și documente interne. Mărturia unui turist șocat de hoția angajaților
Recomandări

Creaţi-vă în dormitor o atmosferă propice relaxării. Îndepărtaţi televizorul şi calculatorul din preajma. Nu uitaţi nici de somnul de după-amiază. Dacă programul v-o permite, profitaţi de o oră de odihnă.

Ceasul deşteptător nu trebuie să lipsească din dormitor. Fie că este sub formă unui radio-casetofon cu ceas încorporat, fie că este de sine stătător, fie că apelaţi la soneria telefonului mobil. Când achiziţionaţi un ceas deşteptător ţineţi cont şi de zgomotul pe care îl produce, astfel încât să nu aibă o sonerie deranjantă.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Orașul din România care își schimbă fața de Crăciun. S-au adus sute de brazi, vor fi montate tuneluri luminoase și se organizează un parc de distracții
FANATIK.RO
Orașul din România care își schimbă fața de Crăciun. S-au adus sute de brazi, vor fi montate tuneluri luminoase și se organizează un parc de distracții
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI