Tradiția celor 44 de pahare de vin de Sfinții Mucenici

Pentru data de 9 martie, gospodinele pregătesc cele mai bune rețete de mucenici și respectă unul dintre cele mai vechi obiceiuri, acela de a merge la biserică și de a împărți mâncare pentru sufletele celor trecuți în neființă. Pe lângă aceste bine cunoscute obiceiuri, există și tradiția celor 40 sau 44 de pahare de vin. Iată de unde a apărut.

Vin roșu pentru cei 40 de Mucenici

Cine au fost cei 40 de Sfinți Mucenici

Cei 40 de Mucenici erau soldați creștini din Legiunea a XII-a Fulminată din Armenia, din vremea împăratului Licinius. Erau de origine romană, și-au mărturisit față de Hristos și au refuzat să se închine în fața altor idoli. Din această cauză, Agricola a dat ordin ca toți acești soldați să fie întemnițați și ulterior supuși unor chinuri groaznice. În final, cei 40 de Mucenici au fost condamnați la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei.

De ce se beau 44 de pahare de Sfinții Mucenici

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de Sfinții 40 de Mucenici, pe care bărbații o respectă, este consumul a 40 sau 44 de pahare cu vin.

Ce reprezintă această tradiție? Se spune că vinul reprezintă sângele vărsat de cei 40 de Sfinți Mucenici din cetatea Sevastiei. În tradiția populară, se spune că bărbații trebuie să bea 44 de pahare de vin, chiar dacă au fost doar 40 de Mucenici.

De unde provine această diferență? După tradiția creștină, au fost 40 de Sfinți martiri, dar după cea geto-dacică, au fost 44 de Sfinți.

44 de pahare de vin pentru Sfinții 40 de Mucenici

De asemenea, atâtea zile sunt și diferență de pe data de 9 martie până la 23 aprilie, atunci când este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De aici și diferența de pahare, iar în unele zone ale țării se consumă 44 de pahare de vin de Sfinții Mucenici.

Se spune că în această zi sfântă de 9 martie, dacă nu poți bea 44 de pahare de vin, este important ca măcar să guști puțin vin roșu sau să te stropești cu el, deoarece această tradiție simbolizează putere de muncă peste an.

  • Vezi care sunt cele mai cunoscute tradiții de Mucenici – ce se face în ziua Sfinților 40 de Mucenici
Mucenici din aluat de pus în cuptor

De ce se fac Mucenici în forma cifrei 8

De 9 martie, una dintre cele mai cunoscute tradiții respectate de gospodine este pregătirea Mucenicilor din aluat, în forma cifrei 8. Mucenicii sunt din aluat dospit și au forma cifrei 8, deoarece cifra reprezintă simbolul echilibrului.

Mucenici din aluat pentru Ziua Sfinților 40 de Mucenici

Mucenicii se împart vecinilor, rudelor sau oamenilor săraci, pentru pomenirea oamenilor ce nu mai sunt, dar și pentru belșugul recoltelor viitoare.

Vezi aici cele mai bune retete de mucenici!

 
 

Urmărește-ne pe Google News