► Începe să vorbești cu el din copilărie
Ar fi bine ca discuțiile despre acest subiect să nu înceapă în adolescență, ci, gradat, să îi dai anumite noțiuni. Încă de când este mic, atunci când pune întrebări legate de cum apar pe lume copiii, ar fi bine să nu-i spui binecunoscutele povești cu barza. Bineînțeles că nu vei intra în prea multe amănunte, dar îi vei explica, pe înțelesul lui, că bebelușii stau în burtică sau care sunt diferențele dintre băieți și fete. Psihologul Cristina Ion-Rădulescu recomandă, pentru inspirație, „Prima mea carte despre sex și corpul meu”, volum apărut la Editura Aquila. Deși pare o carte pentru copii, ea trebuie citită mai întâi de către părinți, iar, apoi, folosindu-se doza potrivită, informația va fi dată mai departe, la momentul potrivit, copilului.
► Fără falsă pudoare
Cu cât trece timpul, mai ales când intră la pubertate, va fi nevoie de discuții cât mai directe. Tu îl poți ajuta să se ferească de pericolele care îl pândesc la tot pasul, de la a avea inima rănită de ruperea unei relații și până la boli venerice sau o sarcină la vârstă școlară. Nu îmbrăca totul într-o falsă pudoare și nu evita subiectul. Dacă sexul va fi un tabu în familie, interesul copilului va fi și mai mare. Totodată, își va găsi surse de informație nu prea bune, cum ar fi colegii de școală sau televizorul. Ar putea să capete tot felul de idei mai mult sau mai puțin adevărate. Nici nu îi spune lucruri de genul „dacă te prind că faci ceva, te omor în bătaie”. Prea puțini copii vor asculta astfel de amenințări, iar rezultatul nu va fi decât acela că se va feri de tine, uneori cu urmări dezastruoase. S-a constat, de fapt, că adolescenții informați corect asupra a ceea ce implică începerea vieții sexuale aleg să amâne momentul.
► Mergi cu fiica la ginecolog
Dacă ai fată, ar fi bine să îți faci un obicei să o duci cel puțin o dată pe an la un consult ginecologic de rutină. Astfel, poți avea și un control asupra începerii vieții sexuale. Totuși, nu trebuie să vii cu amenințări și nu ar fi bine ca ea să se simtă verificată, ci totul să fie ca o lecție pentru mai târziu, ca mersul la medicul ginecolog sau examinarea sânilor să devină un obicei pentru prevenirea sau tratarea unor probleme de sănătate care pot apărea.
► De ce poate lua hotărârea să-și înceapă devreme viața sexuală:
►teribilism;
►influența anturajului;
►din cauza faptului ca acasă „sex” este un subiect tabu;
►vrea să se simtă matur;
►din nevoia de acceptare;
►din curiozitate;
►din ideea că, dacă iubești, „trebuie să te dăruiești total”.
FII ALĂTURI DE EL!
Dacă ai un copil la vârsta adolescenței, ar trebui să știi că subiectul „sex” este, aproape sigur, cel mai întâlnit în discuțiile cu prietenii lui. Chiar dacă vestea că și-a început viața sexuală te-ar putea șoca, este bine ca tu, în calitate de părinte, să ai o atitudine calmă și să fii alături de adolescent. Fii foarte deschisă în discuțiile pe care le aveți, astfel încât copilul să nu se simtă stânjenit să îți pună întrebări. Dacă primește răspunsuri de la tine, va evita să le caute în altă parte. Încurajează-l să discute cu tine și oferă-i sprijin. Nu are nevoie de interdicții, ci de explicații. Discuțiile ar trebui să conțină atât implicațiile emoționale pe care le are sexualitatea (cele pozitive – dragoste, euforie și cele negative – respingere, gelozie, infidelitate etc.), cât și riscurile existente.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei