În anul 2002, doi îndrăgostiți celebri deveneau un cuplu: el, milionarul Silviu Prigoană, cunoscut om politic și afacerist, ea, Adriana Bahmuțeanu, jurnalistă și prezentatoare TV. El mai fusese căsătorit și avea doi băieți pe care-i creștea singur. Soarta îi dăduse o lovitură cruntă: prematura dispariție a primei sale soții.

Adriana părea menită să refacă sufletul sfărâmat al lui Prigoană. A adunat cu dragoste fiecare frântură din suferința lui Silviu și a așezat-o lângă inima ei de femeie tânără și pasională. Un an mai târziu, în 2003, se hotărau să-și unească destinele. Au spus pentru prima dată „Da” la starea civilă și apoi s-au cununat religios.

Nuntă ca-n basme, poveste de iubire adorată de mass media, speranțe de viitor și planuri comune… Ce poate fi mai frumos? Prima lună de miere au petrecut-o în Olanda.

La întoarcere, jurnaliștii așteptau să afle cum au petrecut cei doi. Vestea pe care au lansat-o a căzut ca un trăsnet: divorțau!

Se iubeau însa tare mult și păreau a fi făcuți unul pentru altul. Au rezistat numai câteva luni despărțiți, până când… Au semnat din nou, cu maximă responsabilitate, în registrul stării civile. La începutul anului 2004 se căsătoreau pentru a doua oară. Cea de a doua nuntă a fost fastuoasă, mediatizată și au avut sute de invitați. Iar a doua lună de miere au petrecut-o în Las Vegas.

Lucrurile păreau să fi intrat pe făgașul normal, iar cuplul Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu se comporta ca o familie în adevăratul sens al cuvântului. Au continuat să fie soț și soție până în toamna anului 2004, când… au divorțat pentru a doua oară. Atunci s-a vorbit prima oară despre o dragoste „cu năbădăi“.

Cei doi nu au renunțat însă la iubirea lor și nu au lăsat orgoliile să stea în calea fericirii. În anul 2005 răzbăteau din nou zvonuri de… căsătorie! Pentru a treia oară, au spus „Da” în cadrul unei ceremonii restrânse, care le-a purtat mai mult noroc. La aniversarea a trei ani de la prima lor nuntă, Adriana declara fericită: „A fost pentru prima dată în viața mea când am purtat rochie de mireasă. O păstrez ca amintire. Este o creație Doina Levintza”. Cea de-a treia căsătorie încheiată între aceiași Adriana & Silviu a durat doi ani, până în anul 2007. În același an în care au divorțat pentru a treia oară, s-a născut primul copil al celor doi, Maximus.

De această dată divorțul a fost urmat de o perioadă de separare egală cu ultima căsătorie: 2 ani

În 2009 se căsătoreau pentru a patra oară civil, la Primăria Sectorului 3, în ziua în care Adriana Bahmuțeanu împlinea frumoasa vârstă de 35 de ani. Prigoană plănuise această surpriză cu câteva luni înainte. Mai mult, Adriana era însărcinată în 5 luni. Ceremonia a fost oficiată chiar de primarul Negoiță, în biroul acestuia.

În același an se năștea, la Maternitatea Polizu din Capitală, cel de-al doilea copil al amorezaților, Darius-Eduard. Din păcate, micuțul s-a născut prematur. După 3 săptămâni a pierdut lupta cu viața, lăsând în urmă doi părinți îndoliați, care nu-l vor uita niciodată. Au rămas cu regretul că nu l-au putut ține măcar o dată în brațe. S-au rugat și au sperat până în ultimul moment:

„Și eu, și Silviu am fost foarte afectați și am suferit foarte mult. Dar poate că lui i-a fost și mai greu, având în vedere că viața nu l-a cruțat de suferințe. Soția i s-a prăpădit înainte de vreme și și-a crescut singur cei doi băieți, apoi a rămas fără un picior, acum a pierdut și un copil… Cine îl cunoaște știe că el spunea deseori că nimic nu este mai cumplit în viață decât un părinte care își îngroapă copilul. Din nefericire, ni s-a întâmplat și nouă, dar băiețelul nostru ne-a ajutat să ne revenim. L-am înconjurat cu și mai multă dragoste și grijă să nu pățească nimic. În această perioadă el ne-a fost un fel de… surogat pentru îngerul pierdut”, declara Adriana.

Un an mai târziu se năștea Eduard-Gabriel, cel de al treilea copil al familiei Prigoană. La 5 luni a fost botezat la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța. Naș de botez i-a fost parlamentarul social democrat Martin Eduard, cel care l-a botezat și pe Mihai-Maximus, dar și pe Darius-Eduard, copilul care s-a stins din viață.

Suferința prin care au trecut și împlinirile oferite de cei doi băieți ai lor păreau să-i fi adus pe Adriana și Prigoană în rândul căsătoriților pe termen lung. Numai că, în anul 2012, o nouă știre-bombă a spulberat visul unei căsnicii: și cea de a patra căsătorie s-a încheiat cu un divorț!

În 2013 au spus „Da” din nou… A cincea oară și, poate, ultima

Această căsătorie a durat până în anul 2015 când au divorțat, desigur, a cincea dată… Au urmat bârfe răutăcioase, acuzații în presă. Au apărut zvonuri că cei doi foști soți s-ar fi înșelat reciproc. Iar despărțirea a fost urmată de o luptă grea pentru custodia celor doi băieți.

În ianuarie 2016, Adriana Bahmuțeanu scria pe pagina ei de Facebook: ”Dragii mei, am renunțat de bună voie și nesilită de nimeni la procesul pentru custodia copiilor pe care îl aveam cu domnul Prigoană. Așa cum am anunțat public încă de la începutul acestui an, îmi doresc din suflet ca acest scandal să se termine și să ne vedem, fiecare, de viețile noastre. Domnul Silviu Prigoană rămâne oricum tatăl copiilor noștri. Mi se pare penibil pentru doi adulți care au împărțit ani de zile și bune și rele să se judece la nesfârșit prin tribunale… E trist! De aceea, conform proverbului «cel mai deștept cedează» astăzi am cedat eu. Și vă anunț pe această cale că, din punctul meu de vedere, nici nu îmi mai doresc pe viitor procese cu fostul meu soț.”

Am putea spune că povestea de dragoste s-a încheiat. Un drum cu suișuri și coborâșuri, cu împăcări și despărțiri spectaculoase a ajuns la final? Sau poate e doar o etapă din strania viață a acestui cuplu și nu se întrevede, încă, viitorul celor doi? După atâtea răsturnări de situație orice s-ar întâmpla nu va fi surprinzător. Până la urmă, dragostea învinge întotdeauna! Deși are uneori nevoie de multe ocolișuri…


În februarie, Luna Iubirii, Libertatea îți prezintă o serie de iubiri celebre românești

Urmărește-ne pe Google News