Din 2012 până în prezent, numărul deceselor cauzate de cancer a crescut cu aproximativ 3.000 de persoane pe an, în condiţiile în care o treime dintre cancere pot fi prevenite.

Totuși, România a ajuns în situaţia în care jumătate dintre cancere au ajuns să fie mortale, fiind depistate mult prea târziu, când medicina nu mai are ce să facă, iar mortalitatea prin tumori este a doua cea mai frecventă cauză de deces în ţara noastră.

Aceste statistici sumbre apar, în primul rând, din cauza lipsei de informare a pacientului român. Mai mult, simptomele cancerului pulmonar sunt greşit interpretate de pacienţi, iar cancerul pulmonar este depistat mai degrabă în stadii avansate pentru că semnele acestuia nu sunt considerate atât de grave încât să impună vizita la medicul specialist.

Şi la nivel mondial, cancerul pulmonar este cel mai frecvent diagnosticat tip de neoplazie, potrivit Mediafax.

De altfel, un diagnosticul rapid şi accesul imediat la un tratament adecvat le-ar putea mări bolnavilor şansele de supravieţuire de la 11%, cât e în prezent, la 55%.

Cancerul pulmonar este o boală agresivă, de aceea și provoacă cele mai multe decese dintre toate cancerele, mai ales că își arată semnele abia în stadii avansate.

Șansele de supravieţuire ale unui pacient scad dramatic, dacă boala este depistată în stadiul al III-lea sau mai târziu.

Simptomele cancerului pulmonar, boala confundată cu o răceală:

  • tusea (cronică sau, în stadiu avansat, cu sânge)
  • respiraţia îngreunată
  • dureri în piept sau de oase (ce pot fi confundate cu simptomele unei răceli)
  • infecţiile pulmonare sau bronşitele ce reapar frecvent.

CITEȘTE ȘI…

Ce scrie în testamentul Cristinei Stamate. Actrița și-a presimțit moartea și a luat măsuri

O nouă descoperire privind mormântul lui Isus. Ce au anunțat oamenii de știință


 

Urmărește-ne pe Google News