ComenteazăNunta mea nu a fost așa cum visează orice fată, cu rochie albă de mireasă, cu petrecere cu mulți invitați, cu o noapte a nunții de neuitat și o călătorie de nuntă pe care s-o țin minte toată viața. Când Silviu le-a spus alor lui că vrem să ne căsătorim, mama lui nici n-a vrut să audă.
— Unde ai găsit-o pe sărăntoaca asta? Abia are două zdrențe pe ea, nu puteai să găsești una mai cu stare? Nu e mai nimic de capul ei, nici măcar frumoasă nu e! Ce-oi fi găsit la ea? Ca ea sunt cu miile… Ești singurul meu copil. Altfel îmi imaginam viitorul tău. A rămas însărcinată? De ce trebuie s-o iei neapărat de nevastă?
Asta a fost reacția viitoarei mele soacre când ne-am dus să-i spunem că vrem să ne căsătorim. Am plecat plângând de acolo. I-am spus lui Silviu că mai bine renunțăm decât să mi-o fac dușman pe mama lui. Dar el nici n-a vrut să audă.
— Nu-mi spune mama cu cine să mă însor! Te iubesc și vreau să fim împreună! Dacă ei nu-i place, n-are decât! în definitiv, e viața noastră și ne putem descurca foarte bine și fără ajutorul ei. O să se răzgândească după ce i se va naște primul nepot, ai să vezi! E mai mult gura de ea…
Vreo două săptămâni a dus muncă de lămurire cu ea să-i dea certificatul de naștere, altfel nu ne puteam depune actele la primărie. în ziua stabilită, ne-am îmbrăcat simplu și ne-am dus la ofițerul stării civile însoțiți de doi prieteni, care ne-au fost martori. Pe ai mei nici nu i-am mai anunțat. Ei erau oricum în toiul muncilor la câmp și le-ar fi fost greu să vină. Dat fiind că eu eram doar unul dintre cei șase copii pe care îi aveau, n-au stat niciodată să ne caute prea mult în coarne. Când le-am spus că vreau să mă mărit, mi-au urat noroc și viață bună lângă bărbat.
— Ești bine-venită oricând la noi. Dacă nu te înțelegi cu bărbatu-tău, cum a pățit soră-ta, Flori, o să ai întotdeauna aici un loc să pui capul și o strachină cu mâncare.
Cam asta a fost tot. După cununia civilă, unul dintre martorii noștri ne-a invitat la restaurantul unchiului lui, unde a avut loc „petrecerea” de nuntă, care a fost, de fapt, și „darul” lor. Chiar dacă totul a fost sărăcăcios, noi eram foarte fericiți. Eu îmi priveam tot timpul verigheta de pe mână, mă simțeam dintr-odată mult mai importantă și mi se părea că sunt cineva dacă din acel moment lumea îmi va putea spune „doamnă”.
Imediat după „nuntă”, am stat la prietenii noștri. Ei erau căsătoriți de aproape un an, iar părinții le făcuseră cadou un apartament cu două camere și ne-au primit cu brațele deschise la ei. Apartamentul avea camerele decomandate, așa că, în principiu, nu ne deranjam unii pe alții, dar știți cum e, la un moment dat, mai ales după ce te căsătorești, vrei și tu să ai un locșor al tău.
Silviu lucra la firma tatălui lui, avea o leafă destul de frumoasă, așa că ne-am gândit să facem un împrumut ipotecar și să ne luăm un apartament. Ne-a ajutat și tatăl lui, care era mult mai flexibil și mai înțelegător decât soacra mea. Am înțeles de la Silviu că el i-a dat avansul pe care trebuia să-l plătim la apartament, iar noi urma să achităm ratele. Când am pășit pentru prima oară pragul casei noastre, dusă în brațe de Silviu, n-am putut să mă abțin să izbucnesc în lacrimi. Silviu a vrut să-mi facă o surpriză și, ajutat de tatăl lui, a mobilat cât de cât apartamentul. Aveam strictul necesar: mașină de spălat, aragaz, aspirator, frigider, telefon. Pe balcon erau așezate câteva scaune cu o umbrelă și multe flori colorate.
Atunci a început cea mai frumoasă perioadă din viața mea. Eram de-a dreptul fericită când trebuia să mă duc acasă și să-i gătesc lui Silviu. Mă străduiam să-i fac în fiecare zi altceva, mâncăruri cât mai gustoase și felurite deserturi. El mă lăuda de fiecare dată și, ca să mă distreze, își lingea toate degetele. Pe urmă, ne beam cafeaua pe balcon, în „grădinița” noastră, și eram fericiți. Tatăl lui ne-a vizitat de câteva ori. Mama lui însă, la aproape un an după căsătorie, încă nu ne trecuse pragul.
După doi ani, am născut primul copil, pe Marinela, iar peste încă doi ani, l-am născut pe Toma. Am renunțat, firește, după fiecare sarcină la serviciu, așa că timp de patru ani am stat acasă cu copiii. Mi-era extrem de greu uneori. Marinela alerga încontinuu prin casă, iar Toma, fiind sugar, îmi ocupa mult timp. Fetița a turnat apă în prize de nu știu câte ori sau a făcut mâncare pentru păpuși cu detergent, sau a parfumat florile de pe balcon cu singurul meu parfum, primit în dar de Silviu.
Eram obosită, uneori chiar extenuată și trebuie să recunosc că, în perioada aceea, nu prea mi-a ars să am grijă de mine. Mi se părea că, dacă am grijă de casă și de copii și dacă lor și lui Silviu nu le lipsește nimic, e de ajuns.
M-am înșelat însă. La un moment dat, Silviu a început să întârzie tot mai mult seara, de cele mai multe ori venea după ce chiar și eu adormeam, pe copii abia apuca să-i vadă sâmbăta și duminica, dacă nu se ducea și atunci la firmă. De câteva ori, mi s-a părut că gulerele lui de la cămăși au un miros destul de evident de parfum de damă; în plus, i-am găsit prin buzunare, când voiam să-i spăl hainele, tot felul de bonuri pentru lucruri pe care nu-mi aminteam să le fi adus acasă și, ori de câte ori îl așteptam să stăm de vorbă sau încercam să-l sărut sau să-l iau în brațe, îmi spunea că e obosit și că e mai bine s-o lăsăm pe altă dată. Nu era greu să-mi dau seama ce se întâmpla. Orice femeie ar fi înțeles imediat că soțul ei are pe altcineva. Nu știam cum ar fi mai bine să procedez. Să am o discuție cu el, să mă fac că nu observ și să aștept să treacă?
Am sunat-o pe Camelia, prietena mea, care ne fusese și martoră la cununia civilă, și i-am cerut părerea. — N-am mai vorbit de mult, draga mea, eu și Laurențiu am divorțat. S-a încurcat cu o colegă de la firmă, nici măcar nu e mai tânără ca mine. Ai să râzi, e cu zece ani mai mare ca noi. îl joacă pe degete cum îi place ei. Dacă l-ai vedea, e ca un cățeluș în fața ei. E adevărat că tipa e șefă, e sora patronului și, la scurt timp după ce s-a încurcat cu ea, l-a promovat. Acum a ajuns să fie șeful meu. Ce părere ai de asta? Trebuie să plec de acolo cât mai repede. Nu prea știu cum te-aș putea ajuta… Poate ar fi bine să vorbești cu socrii tăi. în definitiv, sunt la mijloc și nepoții lor, nu?
— Tu nu știi că soacră-mea i-a văzut doar de câteva ori pe copii? Nu mă poate suferi. De ce m-ar ajuta?
— Pentru că, ascultă ce-ți spun eu, bunicii își iubesc de multe ori mai mult nepoții decât copiii. Nu pierzi nimic. încearcă!
La început, m-am gândit că ar fi o prostie din partea mea să-i cer ajutorul soacrei mele. Mi-am imaginat că până și socrul meu, care se purtase mult mai frumos cu mine decât ea, îi va ține partea fiului lui, doar era sânge din sângele lui, nu? M-am tot frământat, dar, cum n-aveam altă soluție, într-o dimineață am pus mâna pe telefon și am sunat-o. Fără nicio altă introducere, i-am spus că o rog să vină până la noi, că trebuie să stau de vorbă cu ea. în mai puțin de jumătate de oră, suna la ușă. A venit cu brațele încărcate de bunătăți pentru copii. Nici n-a așteptat să-i fac o cafea, că a vrut să știe ce s-a întâmplat.
— N-aș fi îndrăznit niciodată să vă deranjez…
— Hai, lasă politețurile! Oi fi eu nebună și nici nu m-am purtat prea frumos cu tine, dar trebuie să recunosc că ești o soție și o mamă așa cum mi-am dorit întotdeauna pentru fiul meu. Am greșit, sper că o să mă înțelegi, ești și tu mamă acum, voiam ce e mai bun pentru unicul meu fiu. Hai, spune, nu mă mai fierbe!
— Silviu mă înșală…
— Ești sigură?
— O femeie simte asta, știți bine. Dar am găsit și tot felul de, cum să le spun, dovezi. Nu am vrut să-l caut prin buzunare și prin geantă sau să-i umblu în telefon, dar, până la urmă, am făcut-o. Silviu cheltuie sume fabuloase pentru tot felul de articole pentru femei, ori mie nu mi-a dat nimic niciodată. și sunt lucruri scumpe… Din telefon a avut grijă să șteargă mai toate mesajele, dar tot am găsit până la urmă unul. știu doar că o cheamă Oana și îi scria niște lucruri extrem de intime, mi-e rușine să le repet. înțeleg că eu, de mai bine de patru ani, m-am ocupat numai de copii și m-am cam delăsat. Poate că i s-a urât să mă tot vadă ca pe o spălătoreasă, dar am vrut să le fie bine copiilor și să nu-i lipsească nici lui nimic.
— Eu sunt de vină, trebuia să te ajut. Trebuia să iau copiii la mine. Stai liniștită, că rezolv eu situația! Las pe mine! îi arăt eu lui aventură!
— Să știți că nu vreau să stea cu mine de milă sau numai pentru că avem de crescut doi copii. Sunt destule femei care-și cresc singure copiii. Dacă nu mă mai iubește, mai bine ne despărțim.
— Să nu mai spui niciodată asemenea prostie! Fiul meu nu-și va abandona niciodată soția și copiii. îi arăt eu lui!
Trebuie să recunosc că nu m-aș fi așteptat în ruptul capului la o asemenea reacție din partea ei. Ceea ce pot să vă spun este că, din clipa aceea, eu și soacra mea am devenit cele mai bune prietene. Probabil că sunteți curioși să aflați cum s-a rezolvat situația. Am să vă povestesc. Chiar din ziua aceea, ne-a luat pe mine și pe copii la ea. Copiii au rămas cu femeia care o ajuta la menaj, iar noi două am plecat în oraș. Cred că am petrecut mai bine de patru ore într-un salon de frumusețe și am beneficiat de toate tratamentele posibile. Pe urmă, am umblat să mă îmbrace și să mă încalțe. Silueta mi-o păstrasem, asta pentru că mâncam numai pe apucate.
Spre seară, când am ajuns acasă, copiii dormeau deja. Am făcut un duș și m-am întins pe pat. Era prima zi, după atâția ani, când nu mă ocupasem de copii, ci de mine. Am adormit destul de repede, eram frântă după atâta alergătură prin maga-zine. A doua zi dimi-neață, soacră-mea mi-a adus micul dejun în pat. Am sărit ca arsă când am văzut că era deja ora 9.
— Stai liniștită! Copiii au mâncat bine, sunt în curte, se joacă cu Vera. M-am gândit că ar trebui să îți reiei serviciul. Nu crezi că e bine? N-ai vrea asta?
— Cu Silviu ați vorbit?
— Nu-ți face probleme, ți-am spus că mă ocup eu de el. Am vorbit cu soțul meu, în schimb, ți-a găsit ceva de lucru. Cum știi limbi străine și ești frumușică, ți-a găsit un post la un hotel de lux, un fel de director care se ocupă de relațiile cu clienții, îți explică el mai bine. Să nu cumva să-mi spui că nu vrei să te duci… Copiii au tot ce le trebuie aici, or să fie bine îngrijiți, nu-ți face probleme! Doar sunt bunica lor și sunt singurii mei nepoți.
— Poate ar trebui, totuși, să-i dau un telefon lui Silviu.
— Nu-i dai nimic! Mă lași pe mine să mă ocup, ai înțeles? Tu-ți vezi de acum de slujba ta și de copii în timpul liber. De rest, mă ocup eu. Deocamdată, Silviu nu are ce căuta aici. Când o să i se facă dor de tine și de copii, o să mai stăm de vorbă. I-am spus că sunteți aici. și am aflat și cine e farfuza. Am eu ac de cojocul lor! Dacă te sună pe mobil, nu-i răspunzi. M-ai înțeles?
După câteva zile, într-o vineri seara, Silviu a apărut la poartă cu flori și cadouri pentru cei mici. S-a dus soacra mea să-i deschidă. L-a poftit în salon. Copiii făceau baie, iar eu eram în camera mea. Soacră-mea a venit să mă anunțe că a venit Silviu.
— Mă lași pe mine să vorbesc. Nu te lași înmuiată de scuzele lui. Clar? Am vorbit cu el și i-am spus că, dacă vrea să trăiască cu farfuza, n-are decât, dar pe copii nu-i mai vede. Am mers la cacealma, puteam să pierd, dar în adâncul sufletului meu am știut că nu va putea renunța nici la tine, nici la copii… Am avut dreptate. Domnișorica, de cum s-a angajat, a tăbărât pe el, iar lui atât i-a trebuit… O neisprăvită! L-am pus deja pe soțul meu să-i facă vânt. știi că ne-a amenințat că ne dă în judecată?! Auzi tu la ea!
Când am ajuns în salon, Silviu stătea într-un fotoliu. S-a ridicat și mi-a întins florile.
— îmi pare rău, iartă-mă, am lăsat tot greul pe tine și… iartă-mă!
— Lasă smiorcăiala, dragul meu! a intervenit soacră-mea. După cum bine știi, pentru mine familia e sfântă. Nu eu te-am pus s-o iei de nevastă, sper că îți mai amintești. Dar, dacă ai luat-o și i-ai mai și făcut doi copii, ori ești om cu capul pe umeri și te porți omenește, ori să nu te mai prind pe aici! M-ai înțeles? știu că, în ziua de azi, lumea divorțează mai ușor decât își scoate o măsea. Eu nu sunt de acord cu asta. Te gândești bine și-mi spui ce ai hotărât. și las-o pe ea în pace, că știu că o poți înmuia imediat… Ea te iubește. Cu mine nu-ți merge însă, m-ai înțeles? îți dau câteva zile de gândire. Dacă alegi să divorțezi, o să-ți vezi copiii numai când ți-oi da eu voie! Am greșit mult față de fata asta, m-am purtat așa cum n-ar fi meritat. Vreau să mă revanșez față de ea, așa că, de acum înainte, ai de-a face cu mine. Ea și copiii se vor descurca și fără tine. Nu știu tu dacă te poți descurca fără ei. Gândește-te bine!
M-aș fi crezut niciodată că tocmai soacra mea va fi cea care ne va salva căsnicia. Silviu mi-a mărturisit că i-a fost foarte greu în perioada în care eu eram obsedată de copii. Aproape că uitasem de existența lui. și avea dreptate. A recunoscut și că ar fi putut să-mi dea o mână de ajutor, nu să mă înșele cu prima venită. Din fericire, încă ne iubeam, așa că nu ne-a fost foarte greu s-o luăm de la început. Noi ne-am întors acasă, iar copiii au rămas la soacră-mea.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.