„Solenoid este divin”. Cronică elogioasă în New York Times pentru Mircea Cărtărescu

„De la lumesc la divin. Totul merge în acest roman” – este titlul sub care New York Times publică o cronică despre „Solenoid”, cartea lui Mircea Cărtărescu, descrisă drept „un studiu nesfârșit de ciudat al existenței și al dorinței de a ieși din ea”.

Romanul „Solenoid”„”este plasat în mediul dur din capitala României la sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80” și prezintă reflecțiile unui profesor „asupra tinereții sale, a mamei sale, a slujbei sale, a visurilor sale tulburătoare și a intuiției sale copleșitoare că anomaliile vieții lui constituie un tipar impenetrabil”, scrie Dustin Illingworth, în New York Times.

Amintind de„”Buenos Airesul lui Borges sau Praga lui Kafka”, autorul cronicii notează că „Bucureștiul romancierului Mircea Cărtărescu este un oraș în același timp concret și visător”, ceea ce oferă o „oportunitate de a afișa legăturile fluente ale unei imaginații bogate”.

Gândindu-se la „talismane din trecut – o cutie Tic-Tac cu dinții săi de lapte, fotografii albite, împletiturile pe care mama lui l-a făcut să le poarte în copilărie”, naratorul contemplă „solenoizii (solenoidul este un fel de electromagnet – n.r.) pe care îi descoperă în oraș”, „fiecare dintre bobinele masive, subterane, oferind un punct de ieșire din realitate”, continuă cronica.

Recomandări

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

„Magnetul de sub propria casă a naratorului îi permite să plutească în patul său în timp ce doarme, de exemplu; altul îi permite să locuiască în existența insondabilă a unui acarian îngropat sub pielea unui bibliotecar”, mai notează New York Times, adăugând că împletirea „realismului, halucinațiilor, mitului și visului creează plăcerile distinctive și provocările nestăpânite ale ficțiunilor baroce ale lui Cărtărescu”.

«Solenoid» poate fi citit în cel mai fructuos mod ca un roman detectiv suprarealist, deși unul de vastă dimensiune existențială.

New York Times:

„Naratorul caută o evadare din ghicitoarea vieții prin «iluminarea anumitor conexiuni subterane»”, scrie autorul cronicii, care vorbește despre „un sens sinistru” cu care palpită „fiecare eveniment, imagine sau experiență, fie că este obișnuită sau neobișnuită”.

„Obiectele și amintirile din copilărie înfloresc cu semnificație târzie, apocaliptică la vârsta adultă. Visurile conțin indicii lizibile pentru puzzle-urile captivante ale vieții conștiente. Aceasta este lumea ca o conspirație pură, o rețea de interconectare imposibil de ezoterică”, continuă cronica „Solenoidului”.

Recomandări

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Doar un roman atât de întins, atât de neașteptat, atât de incongruent ar putea găzdui o nevroză atât de sublimă.

New York Times:

Dustin Illingworth subliniază totodată că în romanul lui Cărtărescu „scene de totală banalitate (…) alternează cu piese de decor fantasmagorice”, iar „nimic din tonul autorului nu sugerează că am intrat în zona imaginației sau a fanteziei. Există sentimentul că s-ar putea întâmpla orice”.

«Solenoid» este un clasic instant al horrorului literar corporal. Este divin, minunat de grosolan.

New York Times:

„Lumea lui Cărtărescu este plină de fluide private, pe care nu se satură să le descrie cu cele mai dense și umede adjective posibile: «amniotic», «cerebrospinal», «ectoplasmic», «gelatinos”» și așa mai departe. Nici o clipă nu avem voie să uităm grămada de carne în care trăim, impedimenta transpirată care înconjoară bijuteria conștiinței. (…) Corpul devine unul dintre decorurile principale ale romanului, o închisoare din care mintea tânjește să se elibereze”, mai remarcă autorul cronicii.

Recomandări

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

De asemenea, Dustin Illingworth descrie romanul lui Cărtărescu ca fiind „unul făcut din alte romane, o bucată de hiperliteratură împrumutată cu meticulozitate”.

„Ambiguitatea cosmică a lui Kleist, teroarea birocratică a lui Kafka, descântecele lui García Márquez și labirinturile lui Bruno Schulz sunt toate recunoscute în anecdotele, visurile și jurnalele lui Cărtărescu”, precizează el.

În ciuda imensului pesimism al romanului și a naturii necruțător experimentale, cartea se încheie pe o notă de pace internă, de parcă Cărtărescu ar fi vrut să-și revendice propria versiune a «happily ever after» (fericit pentru totdeauna – n.r.).

New York Times:

Romanul „Solenoid” a fost lansat în 2015 și a fost tradus în mai multe limbi, printre care germană, franceză, spaniolă și suedeză.

Foto: Hepta

Urmărește-ne pe Google News