Cuprins:
În ziua solstițiului de vară, soarele atinge cel mai înalt punct, iar durata zilei este cea mai mare din restul anului. Ziua reprezintă începutul verii din punct de vedere astronomic, nu doar calendaristic. Vezi când este solstițiul de vară 2023.
Ce este solstițiul de vară
Ziua Soarelui, sau solstițiul de vară, este ziua în care există o aliniere perfectă a axei Pământului pe direcția Soarelui. Denumirea este explicată prin sintagma „soarele stă”, moment în care are loc schimbarea gradientului mișcării Soarelui. De asemenea, cuvântul are etimologie dublă. Provine din latinescul „solstitium”, care înseamnă „solstițiu”, și din franțuzescul „solstice”.
Substantivul solstitium este format din cuvântul latin „sol”, „solis”, „solem” – Soare și „stitium”, derivat al verbului „sisto”, „sistere”, „stiti”, „statum” – a opri, a rămâne constant, a face să stea, a se menține.
Din momentul solstițiului de vară, ziua începe să scadă și durata nopții începe să crească timp de 6 luni, până când este momentul solstițiului de iarnă.
Când este solstițiul de vară 2023
Solstițiul de vară 2023 este pe data de 21 iunie, zi în care este marcată începutul verii astronomice în emisfera nordică. Este ziua în care Soarele răsare la cea mai nordică poziție a sa.
Solstițiul de vară este cea mai lungă zi din an, mai exact ziua cu cele mai multe ore de lumină naturală, în timp ce noaptea este mai scurtă.
Când pică solstițiul de vară în următorii ani, până în 2030
- Solstițiul de vară 2024 – 20 iunie, ora 20:51;
- Solstițiul de vară 2025 – 21 iunie, ora 2:42;
- Solstițiul de vară 2026 – 21 iunie, ora 8:24;
- Solstițiul de vară 2027 – 21 iunie, ora 14:11;
- Solstițiul de vară 2028 – 20 iunie, 20:02;
- Solstițiul de vară 2029 – 21 iunie, ora 1:48;
- Solstițiul de vară 2030 – 21 iunie, ora 7:31.
Tradiții și superstiții de solstițiul de vară 2023
Solstițiul de vară este ziua celebrată prin petreceri, dansuri, focuri mari și picnic în aer liber. Pe vremuri, Ziua Soarelui era momentul în care erau calculate recoltele muncilor agricole. În această zi sunt respectate mai multe tradiții și obiceiuri, pentru a le merge bine tuturor întreg anul. Iată care sunt cele mai importante tradiții și superstiții legate de solstițiul de vară.
- În ziua Solstițiului, în unele zone ale țării, oamenii aprind focuri pe câmp și stau în jurul focului. Se spune că rolul focului este acela de a alunga spiritele rele și este complet interzis să stingi focurile.
- Solstițiul de vară reprezintă și un prilej bun asupra schimbărilor în dragoste. De pe vremuri se spunea că odată cu solstițiu de vară poți avea noroc în dragoste. Ziua era una cunoscută pentru organizarea petrecerilor sau evenimentelor speciale, în familie.
- Energia solstițiului de vară este considerată una a belșugului, creativității, bogăției și pasiunii. Este ziua în care poți da frâu liber creativității, pentru a-ți pune în practică o dorință veche.
- Se spune că, înainte de solstițiu, este bine să pui o bijuterie preferată într-un vas rezistent la foc, peste să pui ierburi aromate, iar în dimineața zilei de solstițiu, pe 21 iunie, să scoți bijuteria și să o pui într-un vas cu apă curată, apoi să o treci prin flacăra unei lumânări aurii sau galbene. În felul acesta, bijuteria va fi purificată și îți va purta noroc.
- Se spune că în ziua de solstițiul de vară este bine să faci baie în lacuri ori râuri, deoarece efectul este unul curativ, care poate constitui un ritual de renaștere. În unele zone ale țării, se practică și spălatul cu roua de dimineață. Această practică este pentru frumusețea trupului.
Alte evenimente astronomice importante în 2023
- 28-29 iulie – Maximul curentului de meteori Delta Aquaridele
- Perseidele – cel mai spectaculos curent de meteori din an – 12 -13 august 2023.
- 27 august – Planeta Saturn la opoziție (vizibilă toată noaptea);
- 19 septembrie – Planeta Neptun la opoziţie (vizibilă toată noaptea);
- Echinocțiul de toamnă 2023 – 23 septembrie. Moment din care durata zilelor va continua să scadă, iar durata nopților să crească, până la solstițiul de iarnă.
- 21-22 octombrie – Maximul curentului de meteori Orionidele;
- 23 octombrie – Planeta Venus la elongaţie vestică maximă (dimineața);
- Eclipsă de lună – 28 – 29 octombrie. Eclipsa va fi una parțială și poate fi observată și de pe teritoriul României, din conul de umbră al Pământului, și va acoperi aproximativ 12% din discul lunar.
- 3 noiembrie – Planeta Jupiter la opoziţie (vizibilă toată noaptea);
- 9 noiembrie – Ocultaţie Lună – Venus (fenomen vizibil pe timp de zi);
- 13 noiembrie – Planeta Uranus la opoziţie (vizibilă toată noaptea);
- 17-18 noiembrie – Maximul curentului de meteori Leonidele;
- 13-14 decembrie – Maximul curentului de meteori Geminidele;
- 22 decembrie – Solstiţiul de iarnă.
Alte sărbători populare în 2023
- Sânzienele – sărbătoarea populară celebrată pe 24 iunie. Sânzienele sunt cunoscute în mitologia românească și zânele rele din casa ielelor, sinonime cu Drăgaicele. Precedată de solstițiul de vară, noaptea de Sânziene este una plină de mister. Florile care sunt culese pe data de 24 iunie pot fi puse sub pernă, pentru a-ți visa ursitul.
- Tot pe 24 iunie creștinii sărbătoresc și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
- Sfinții Apostoli Petru și Pavel – 29 iunie.
- Adormirea Maicii Domnului -15 august.