► Castanele îmbunătățesc circulația

Substanțele pe care le conțin castanele au capacitatea de a îmbunătăți circulația sangvină. De aceea, intră în compoziția unor geluri și unguente împotriva varicelor. Poți prepara o tinctură din 50 g de flori uscate sau fructe de castan la o jumătate de litru de țuică. Se macerează timp de 14 zile la întuneric și căldură, agitându-se zilnic. Se iau câte 30-40 de picături, în puțină apă, de trei ori pe zi, timp de trei săptămâni. Se face două săptămâni pauză, după care tratamentul se poate relua. Se mai poate face masaj cu ulei de chiparos.

► Pălămida, o buruiană foarte folositoare

Crește unde vrei și unde nu vrei, dar medicina populară îi cunoaște proprietățile vindecătoare. Pentru a-ți simți picioarele mai ușoare, poți face următorul preparat: fierbi într-o oală jumătate de cantitate de plantă, spălată și tăiată mărunt, împreună cu jumătate de cantitate de apă timp de 40-60 de minute. Se lasă acoperit timp de patru ore. Se înmoaie cârpe de bumbac sau in și se aplică pe toată suprafața piciorului. Se leagă și se acoperă cu celofan. Se ține două până la patru ore.

CU ROSTOPASCĂ SCAPI DE BĂTĂTURI

Asociația cu activitate obscură care a atras într-un parteneriat Ministerul Transporturilor. ONG-ul primește bani din SUA să ajute persoane traficate
Recomandări
Asociația cu activitate obscură care a atras într-un parteneriat Ministerul Transporturilor. ONG-ul primește bani din SUA să ajute persoane traficate

Bătăturilor le vii de hac cu tinctură de rostopască. În fiecare dimineață și seară se tamponează zona afectată, în prealabil spălată, cu o vată îmbibată în tinctură de rostopască. Seara îți pui șosete de bumbac în picioare. Înainte de acest tratament poți înmuia picioarele timp de 10-20 de minute în apă călduță în care ai adăugat trei linguri de bicarbonat de sodiu.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Libertateapentrufemei.ro
Alexia Eram, surprinsă de paparazzi cu noul iubit, dar nici Mario Fresh nu pierde timpul. O concurentă de la „Chefi la cuțite” l-a luat la ea acasă
Ce să pui în perișoare ca să nu mai iasă tari. Trucul simplu care le face pufoase și delicioase
FANATIK.RO
Ce să pui în perișoare ca să nu mai iasă tari. Trucul simplu care le face pufoase și delicioase
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
GSP.RO
Dinamo a dat o lovitură colosală: și-a adus antrenor de la Barcelona! EXCLUSIV: Gazeta are toate detaliile unui contract faraonic
Locul din România unde se construiește un proiect unic în Europa. S-au făcut investiții masive aici, iar sute de străini, dar și români, ar urma să fie implicați în acest proiect
FANATIK.RO
Locul din România unde se construiește un proiect unic în Europa. S-au făcut investiții masive aici, iar sute de străini, dar și români, ar urma să fie implicați în acest proiect
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Unica.ro
Wow, ce rochie!! Actrița mexicană Eiza González a întors toate privirile la un eveniment din Los Angeles, cu rochia ei portocalie! FOTO
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Black Friday 2024. Cum poţi verifica dacă un magazin online este sigur
Observatornews.ro
Black Friday 2024. Cum poţi verifica dacă un magazin online este sigur
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul
HOROSCOP
Horoscop 5 noiembrie 2024. Taurii simt nevoia să se amestece în treburile altora, fără să fie invitați sau să li se ceară ajutorul

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI