►AROME PENTRU TRUP ȘI SUFLET

Pentru o ședință spa ca la carte, uleiurile esențiale nu trebuie să lipsească. Nu se aplică direct pe piele, ci mereu diluate în alte uleiuri sau diverse compoziții. Aroma se alege în funcție de efectul dorit: ca să scapi de stres și să te relaxezi, ai nevoie de lavandă, trandafir, mușețel, ylang-ylang sau iasomie. În schimb, pentru un efect tonic, va trebui să folosești aromele de citrice (grepfrut, lămâie, portocală), bergamotă sau eucalipt.

►RĂSFĂŢ DEPLIN LA BAIA DE SEARĂ

Creează cadrul perfect: aprinde câteva lumânări parfumate, pentru atmosferă, apoi adaugă în apa din cadă o soluţie făcută din două-trei linguri de ulei de măsline şi câte o picătură din două arome esenţiale preferate, sare de mare şi două linguri de lapte praf. Dacă vrei, poţi adăuga un pumn de flori uscate de muşeţel. Cât stai în cadă, lasă halatul de baie pe calorifer, astfel încât acesta să fie cald când îl îmbraci. Temperatura apei nu trebuie să depăşească 38 ºC, iar baia ar trebui să dureze în jur de 15-20 de minute. Cât timp te relaxezi în cadă, înmoaie un prosop în apa caldă, stoarce-l şi ţine-l câteva minute pe faţă. Apoi, cu o lufă sau cu o mănuşă de baie, masează-ţi picioarele, mâinile, ceafa şi umerii.

Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din '89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă
Recomandări
Pavel Abraham a obținut ordin de protecție împotriva lui Marian Moroșanu, zis Ceaușescu, eroul din ’89 pe care fostul milițian l-a bătut crunt la Mineriadă

►AUTOMASAJUL, RELAXARE TOTALĂ

Continuă masajul şi după baie. Pentru pielea cu tendinţă de îmbătrânire, uleiul din sâmburi de struguri este alegerea perfectă: oferă o protecţie deosebită pielii, asigură hidratare intensă şi de durată, regenerează şi are rol antiîmbătrânire. Combină-l cu 1-2 picături de ulei esenţial de lavandă sau de iasomie şi aplică după baie, pe pielea umedă. Masează încet fiecare zonă în parte şi insistă în special pe tălpi şi în palme, acolo unde se află zonele reflexe. Pentru coapse şi fese, foloseşte role sau perii speciale pentru masajul anticelulitic.

►EXFOLIERE, PENTRU O PIELE FRUMOASĂ

Ca să ai parte acasă de experienţa minunată de la spa, e important să foloseşti ingrediente naturale şi hrănitoare. Pentru un scrub reuşit, combină o lingură de zahăr brun cu una de miere, 2-3 de ulei de măsline şi o picătură dintr-un ulei esenţial cu efect calmant. Aplică pe corp prin masaj uşor şi insistă pe zonele cu piele îngroşată: coate, călcâie etc. La final, clăteşte bine cu apă.

MASAJUL SCALPULUI

Unul dintre cele mai bune ingrediente este untul de shea, pentru că este intens hidratant și revitalizant pentru scalp. Ia o cantitate mică, întinde-o pe palme și începe să masezi ușor la rădăcini. Întinde-l apoi pe toată lungimea părului, fă-ți un turban dintr-un prosop și lasă produsul să acționeze 20 de minute. După aceea, părul se spală normal. Untul de shea se poate folosi și zilnic, dar numai pe vârfuri și în cantitate foarte mică.
Material preluat din revista Libertatea pentru Femei

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Ce semn îți arată că faci Alzheimer cu 20 de ani înainte. Studiile au dezvăluit acest amănunt
FANATIK.RO
Ce semn îți arată că faci Alzheimer cu 20 de ani înainte. Studiile au dezvăluit acest amănunt
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI