Cuprins:
Stațiunile balneare continuă să fie un punct de atracție pentru turiștii de pretutindeni, care sunt dornici să urmeze tratamente naturale de regenerare fizică și psihică.
Scurt istoric al turismului balnear din România
Turismul balnear din România are o tradiție seculară, iar primele documente care menționează utilizarea băilor termale datează din cele mai vechi timpuri, mai exact din perioada romanilor. Multe dintre izvoarele termale și structurile balneologice care au fost fondate de romani pe coasta Mării Negre s-au păstrat până în secolul al XX-lea.
Ei au dezvoltat băile publice în zona Banatului și Daciei, atât pentru soldați, cât și pentru oamenii de rând. Acestea erau venerate pentru proprietățile lor curative și efectele de întinerire. Unitățile de lux erau dotate cu mozaicuri ornamentale, coloane de marmură și mobilier somptuos, fiind concepute pentru a oferi vizitatorilor un aer de grandoare și de opulență.
De-a lungul timpului, aceste sanctuare termale au fost frecventate de regalități și de aristocrați, care se aflau în căutarea unui loc unde să scape de stresul și de tensiunile vieții de zi cu zi în căldura liniștitoare a apelor bogate în minerale. Odată cu trecerea anilor, izvoarele și băile termale românești au continuat să se dezvolte, devenind și mai luxoase.
Cea mai veche stațiune balneară din România
Cea mai veche stațiune termală din țara noastră, dar și din sud-estul Europei o reprezintă Băile Herculane, care a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 153 d.Hr., sub numele de Ad Aquas Herculi Sacras Ad Mediam (n.n. – Apele sfințite ale lui Hercule din Ad Mediam), aflăm de pe VisitEurope.com. O altă stațiune balneoclimaterică foarte veche este Geoagiu Băi. Cunoscută în perioada dacică sub numele de Germisara (n.n. – apă caldă), aceasta are înregistrări scrise care datează din anul 1291.
În partea de sud a țării, la poalele Carpaților Meridionali, se află stațiunea Călimănești-Căciulata, care la rândul ei este cunoscută încă de pe vremea dacilor și a romanilor. Atestată documentar pentru prima dată în 1386, această stațiune este locul unde împăratul Napoleon al III-lea al Franței a fost tratat cu apă minerală de la izvoarele naturale.
În perioada Imperiului Austro-Ungar, stațiunea Herkulesbad (n.n. – denumirea germană a Băilor Herculane) a început să se dezvolte ca un centru cultural, de tratament și de agrement, fiind vizitată de oameni din întregul imperiu. Statuia lui Hercule, care este și astăzi simbolul stațiunii, a fost ridicată în 1847 în centrul localității.
Cinci ani mai târziu, în timpul unei vizite aici, împăratul Franz Joseph I spunea că „acum, cea mai frumoasă stațiune de pe continent se află în Valea Cernei”. Acesta a fost, de asemenea, un loc preferat și de împărăteasa Elisabeta „Sissi”, care a vizitat Băile Herculane de cinci ori.
Băi termale: ce sunt și câte tipuri există
Băile termale sunt locurile unde apa minerală caldă provenită din izvoarele naturale, bogate în diverse săruri minerale, precum calciu, magneziu, sulf și fier, este utilizată pentru diverse tratamente terapeutice și pentru activități de relaxare. Apa termală provine din izvoarele subterane și este adusă la suprafață prin izvoare sau prin foraje. Aceasta are o temperatură naturală care este cuprinsă de regulă între 30 și 50 de grade Celsius și chiar peste. Aceasta apă este bogată în minerale precum calciu, magneziu, sulf, fier și alte elemente benefice pentru sănătate. Băile termale sunt de trei tipuri:
- băi minerale – apele din aceste băi au o temperatură de 36-38 de grade Celsius. Ele conțin o cantitate semnificativă de minerale, cum ar fi sulfați, cloruri, sodiu și magneziu, care au efecte benefice asupra pielii, articulațiilor și sistemului respirator.
- băi carbogazoase – apele carbogazoase au o temperatură constantă de 32-34 de grade Celsius. Sunt bogate în dioxid de carbon și au efecte tonifiante, dilată vasele sanguine reducând tensiunea arterială și relaxând musculatura.
- băi sulfuroase – acestea au de obicei între 32 și 36 de grade Celsius și sunt recunoscute pentru proprietățile lor antibacteriene și antiinflamatorii. Sunt un remediu excelent pentru bolile reumatice și cele ale sistemului nervos, pentru afecțiuni ale pielii și ale sistemului locomotor, potrivit CSID.ro.
Ce este o stațiune balneară
Termenul de stațiune balneară se referă la o localitate, parte dintr-o localitate sau/și arealul care dispune de o serie de facilități de tratament bazate pe resurse naturale terapeutice, științific dovedite și tradițional recunoscute ca eficiente terapeutic, cum ar fi apele minerale, nămolurile sau gazele terapeutice. Aceste stațiuni sunt dotate cu centre de tratament specializate dotate cu instalații specifice pentru cură, care includ bazine de apă minerală, săli de masaj, saune și facilități pentru diverse terapii. Stațiunile balneare combină tratamentele medicale cu odihna, relaxarea și recreerea, oferind un mediu plăcut atât pentru vindecare, cât și pentru recuperare.
Stațiuni cu izvoare de apă minerală din România
În prezent, conform datelor oficiale, în prezent, în România sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 52 de localități și 87 ca stațiuni turistice de interes local. Dintre acestea, 29 de localități au statut de stațiune balneoclimatică, iar alte patru au statut de stațiune balneară. În ceea ce privește numărul de stațiuni termale, numărul lor este de 30. În cele ce urmează ți le prezentăm pe cele mai populare dintre acestea:
Băile Felix
Situată în nord-vestul țării, în Câmpia Crișurilor, în apropiere de Oradea, această stațiune este renumită pentru izvoarele sale termale și pentru nămolul terapeutic. Este, totodată, o destinație turistică populară pentru cei care caută wellness și relaxare, dar și pentru cei care vin pentru tratarea unor afecțiuni precum boli reumatice inflamatorii și degenerative sau afecțiuni posttraumatice, neurologice și metabolice. Stațiunea este renumită pentru apele termale minerale, bogate în bicarbonat, sulf, calciu, sodiu și siliciu. Temperatura apei variază între 33 și 40 de grade Celsius, potrivit Hotsprings.co.
Băile Herculane
Cea mai veche stațiune balneară din România este recunoscută pentru izvoarele sale termale naturale și apele termale terapeutice. Băile Herculane este un oraș situat în peisajul pitoresc al Munților Carpați, fiind o destinație populară datorită proprietăților benefice ale apelor sale bogate în minerale. Aici vin anual mii de turiști de pretutindeni pentru tratarea afecțiunilor locomotorii, nervoase, respiratorii și chiar a intoxicațiilor cu metale grele.
Apele termale din stațiune sunt bogate în clorosodiu, bicarbonat, sulf, calciu, brom și iod. De asemenea, aerul bogat în ioni negativi aduce beneficii semnificative pentru cei care suferă de afecțiuni respiratorii. Temperatura apei din bazinele cu apă minerală este cuprinsă între 38 și 53 de grade Celsius, însă unele pot ajunge până la 46-56 de grade Celsius.
Ocna Sibiului
Ocna Sibiului este cunoscut pentru izvoarele sale termale și facilitățile balneare. Situat în inima Podișului Transilvaniei, orașul este înconjurat de peisaje pitorești și este o destinație balneară populară. Apele minerale de aici sunt cunoscute pentru proprietățile lor terapeutice, fiind utilizate în tratamente precum băi termale și masaje. Proximitatea față de alte atracții istorice și culturale din regiune face din Ocna Sibiului o destinație ideală pentru o experiență turistică completă.
Călimănești-Căciulata
Călimănești-Căciulata este cel mai pitoresc oraș cu izvoare termale de pe Valea Oltului, fiind renumit pentru apele sale minerale terapeutice, bioclimatul favorabil și pentru că se află în apropierea diferitelor atracții turistice din zonă. Cunoscut pentru efectele benefice asupra sănătății, stațiunea Călimănești-Căciulata este frecventată de persoane care suferă de afecțiuni digestive, hepatice, renale, reumatismale, respiratorii și ginecologice. Apele minerale din zonă sunt bogate în sulf, clor, brom, sodiu și calciu, fiind recomandate pentru tratarea unor afecțiuni dermatologice și cardiovasculare.
Vatra Dornei
Recunoscut pentru tratamentele sale balneare, orașul Vatra Dornei oferă terapii pentru afecțiuni cardiace, afecțiuni neurologice periferice, afecțiuni asociate precum afecțiuni respiratorii, endocrine, digestive, ginecologice, metabolice, de nutriție, boli profesionale, astenie nevrotică. Apele minerale de aici sunt hipotonice, hipertonice, carbogazoase și sulfuroase, având proprietăți fortifiante și stimulante. Stațiunea este recunoscută, de asemenea, și pentru aerul curat și pentru factorii de mediu benefici sănătății.
Sovata
Sovata este una dintre cele mai renumite stațiuni balneare din România, recunoscută pentru tratarea unor afecțiuni, precum reumatism degenerativ, inflamator și abarticular, dechele posttraumatice, afecțiuni neurologice periferice (pareze), afecțiuni endocrine (hipertiroidie), afecțiuni cardiovasculare (ulcer varicos) și altele. Apele minerale clorosodice și nămolul saproelic din lacul helioterm Ursu – singurul din Europa – sunt principalele atracții terapeutice ale stațiunii aflată la 51 km de Târgu Mureș.
Băile Govora
Renumită pentru terapiile balneare, stațiunea Băile Govora este locul unde se tratează afecțiuni respiratorii cronice, sinuzite, faringite și laringite, dar și probleme endocrine. Apele minerale hipotonice, bogate în sulf, clor, iod și brom, împreună cu climatul favorabil, contribuie la ameliorarea acestor afecțiuni.
Borsec
Supranumită „perla Carpaților”, stațiunea Borsec este faimoasă pentru izvoarele sale minerale, care au fost premiate încă din secolul al XIX-lea la diverse târguri internaționale de profil. Această stațiune balneo-climaterică a fost fondată în anul 1953 și este considerată una dintre cele mai importante din Transilvania.
Geoagiu Băi
Apele termale de la Geoagiu Băi sunt cunoscute încă din Antichitate, când locul era folosit de daci și de romani. Descoperirile arheologice atestă existența unei așezări prospere în apropierea minelor de aur din Transilvania. Stațiunea modernă, fondată la începutul secolului al XX-lea, a devenit un loc popular pentru tratamente și relaxare. Este o destinație ideală pentru persoanele care vor să trateze afecțiuni reumatice degenerative, inflamatorii, afecțiuni posttraumatice, afecțiuni ale sistemului nervos periferic și altele. Datorită apelor sale minerale mezotermale și ale climatului fortifiant se mai pot trata astmul și afecțiunile aferente.
Descoperă şi cele mai frumoase destinații cu băi termale în Ungaria!
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!