Descoperă cele mai frumoase stațiuni montane din România:
Cuprins:
Stațiuni montane din România – Valea Prahovei
Stațiunile montane de pe Valea Prahovei sunt cele mai cunoscute, dar și cele mai aglomerate, indiferent de anotimp.
Poiana Brașov
Poiana Brașov este cea mai cunoscută și mai apreciată stațiune montană de pe Valea Prahovei și una dintre destinațiile preferate ale iubitorilor sporturilor de iarnă. Poiana a fost adesea clasată prima în rândul celor mai vizitate stațiuni montane din România.
Stațiunea Poiana Brașov, denumită și Poiana Soarelui, este situată la altitudinea de 1030 de metri, la 13 kilometri de municipiul Brașov și este înconjurată de 4 masive muntoase: Postăvaru (1799 de metri), Piatra Craiului (2238 de metri), Bucegi (2505 metri) și Piatra Mare (1848 de metri).
Stațiunea Poiana Brașov este locul de plecare în minunate drumeții montane și este ideală pentru practicarea sporturilor de iarnă
- Descoperă obiective, trasee și pârtii de schi în Poiana Brașov
Predeal
Predeal este cel mai înalt oraș din țară și una dintre cele mai populare stațiuni montane din România.
Staţiunea Predeal este situată în centrul României pe Valea Prahovei, între râurile Prahova şi Timiş, la poalele munţilor Bucegi. Oraşul Predeal se află la altitudinea de 1030m-1110m.
Oraşul Predeal oferã privelişti încântătoare, fiind apreciat atât pentru cei care vor să se relaxeze,cât şi pentru refacere din convalescenţă prin aerul sãu cu umiditate ridicată şi nepoluat. În plus este un a dintre cele mai căutate stațiuni montane pentru practicarea sporturilor de iarnă precum ski, snowboard sau săniuş.
- Descoperă obiective turistice, trasee și pârtii de schi în Predeal
Bușteni
Bușteni este una din cele mai populare stațiuni montane din România, cu panorame spectaculoase, o mulțime de oportunități și activități de vacanță, de la schi la excursii montane. Orașul are o populație de 8.894 locuitori.
Din Bușteni se pot face numeroase trasee montane în munții Bucegi, trasee cu adevărat pitorești.
- Descoperă obiective turistice, trasee și pârtii de schi în Bușteni
Sinaia
Stațiunea Sinaia este situată la o altitudine cuprinsă între 798 și 1055m, pe versantul sud-estic al Masivului Bucegi, de-a lungul văii Prahova .
Poalele împădurite ale munților Furnica, Zgarbură, Colții lui Barbes și Culmea Izvorului încadrează stațiunea într-o frumoasă scena verde. La o distanță de 123 km de București și 37 Km de Brașov, Sinaia este situată de-a lungul DN1, beneficiind și de căi ferate de acces.
Sinaia deține cel mai întins domeniu schiabil din România, fiind una dintre cele mai aglomerate stațiuni din România, indiferent de anotimp. În total sunt 16 pârtii de schi omologate, cu peste 16 kilometri schiabili.
- Descoperă obiective turistice, trasee și pârtii de schi în Sinaia
Azuga
De asemenea printre cele mai cunoscute stațiuni montane din România, Azuga este un important centru turistic și punct de plecare pentru cabanele din Munții Bucegi. Se află la 77 de kilometri de orașul Ploiești, la o altitudine de 950 de metri. Azuga are pârtii de schi extrem de căutate, dar și un telescaun.
Stațiuni montane din România, în Apuseni
Arieșeni
Stațiunea Arieșeni se află la granița dintre județele Alba și Bihor și este punctul principal de plecare al turiștilor care vor să descopere comorile naturale din Munții Apuseni.
Arieșeni este una dintre cele mai apreciate stațiuni montane din Apuseni și din România, asta atât datorită obiectivelor turistice din zonă, dar și pârtiilor de schi din apropiere.
În zonă se află Gheţarul Scărişoara, Gheţarul Focul Viu, Cetăţile Ponorului şi o mulţime de peşteri şi chei, pe valea Arieşului, care oferă privelişti spectaculoase.
- Descoperă obiective turistice și pârtii de schi în Arieșeni
Stâna de Vale
Printre cele mai cunoscute stațiuni montane din Apuseni și din România se numără și Stâna de Vale, din judeţul Bihor. A fost înfiinţată într-o căldare a Munţilor Bihorului, înconjurată de versanţi, iar între atracţiile sale turistice se numără Izvorul Minunilor, Cascada Iadolina, Peşterile Urşilor şi Meziad, Cetăţile Ponorului, Valea Iadului şi Peştera cu apă.
Stațiuni Montane pe Valea Jiului
Straja
Stațiunea Straja se află în județul Hunedoara și este cunoscută mai ales pentru pârtiile sale de schi.
Straja se află la o altitudine de peste 1400 de metri și mai este cunoscută drept ”perla de pe Valea Jiului”, fiind una dintre cele mai vizitate stațiuni montane din România.
Voineasa
Stațiunea Voineasa este o localitate montană din nordul județului Vâlcea, la aproximativ 80 km de municipiul Râmnicu Vâlcea. Vooineasca este situată pe valea râului Lotru, în sudul munților cu același nume, la o altitudine de 600–800 metri.
Stațiunea este recomandată atât pentru odihnă, cât și pentru tratarea asteniilor nervoase, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic și intelectual, a anemiilor secundare, a bolilor aparatului locomotor și ale căilor respiratorii, dispunând de o bază de tratament modernă si bine utilată.
În plus, în zonă există numeroase obiective turistice apreciate, precum și o pârtie de schi.
Stațiuni Montane din România, în Banat
Muntele Mic
Stațiunea monantă Muntele Mic și domeniul schiabil cu același nume se află la o altitudine de 1545 de metri și este cunoscută și drept ”Perla Banatului”. Mai exact, Muntele Mic Muntele mic se găsește între Munții Țarcu, Munții Godeanu și Munții Retezat.
În frumoasa stațiune montană Muntele Mic sunt cinci parții de schi. Domeniile schiabile de aici au un grad de dificultate mediu și o lungime cuprinsa intre 1.200 de metri și 12.000 de metri.
Semenic
Una dintre cele mai apreciate staţiuni montane din Banat a fost înfiinţată în Munţii Semenicului. Zona turistică se află la peste 1.400 de metri altitudine, între vârfurile Piatra Goznei şi Semenic, în judeţul Caraş-Severin, în apropiere de Reşiţa.
Stațiuni montane din România – Bucovina și Maramureș
Borșa
Borșa este de asemenea una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din România. Orașul este situat in sudul Maramureșului, la o altitudine de 850 m în Muntii Rodnei, pe valea râului Vișeu.
Turismul în zonă este dezvoltat, cu precădere iarna, datorită condițiilor existente pentru practicarea sporturilor de iarnă. Pentru cei interesați de ski, acesta poate fi practicat pe două pârtii pentru avansați și una pentru începători. În perioada de vară se pot face multe drumeții, în zonă existând nuneroase obiective turistice apreciate.
Cavnic
Staţiunea Cavnic se află la în Munţii Gutîi, într-o zonă de basm din judeţul Maramureş, la jumătatea distanţei dintre Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei. Una dintre cele mai frumoase stațiuni montane din România, Cavnic are circa 5.000 de locuitori şi a devenit cunoscut şi apreciat în ultimii ani datorită „satului de vacanţă” unde îşi petrec sărbătorile mii de turişti.
Vatra Dornei
Vatra Drnei este situată în nordul României, în depresiunea intramontană a Dornelor din Carpații Orientali. Orașul-stațiune este înconjurat de munți împăduriți: Munții Giumalău, Munții Bistriței, Munții Călimani, Munții Rodnei, Obcina Mestecăniș. Se practică alpinismul și sporturile de iarnă, iar localitatea este în același timp și o importantă stațiune balneară.
- Descoperă obiective turistice și pârtii de schi în Vatra Dornei
Alte stațiuni montane din România
Păltiniș
Stațiunea Păltiniș din județul Sibiu este cea mai veche stațiune din țară, dar și a doua cea mai înaltă, fiind situată la o altitudine de 1442 de metri
Masivul Cindrel, cu culmile sale domoale și platouri largi este ideal pentru practicarea schiului de fond. În timpul iernii stațiunea Păltiniș este un excelent loc pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ninsorile transformă multe din pantele împrejurimilor, în veritabile pârtii de schi sau săniuș.
Rânca
Stațiunea Rânca, aflată pe Transalpina, la altitudinea de 1600 de m, este una dintre cele mai apreciate destinații ale iubitorilor de schi. Cadrul natural superb în care se află face, totuși, ca stațiunea Rânca să fie foarte vizitată și pe timp de vară.
Situată la poalele Muntelui Păpușa, stațiunea Rânca este o alegere inspirată atât pentru vacanţele de iarnă, cât şi cele de vară, în special pentru turiştii care îşi doresc să scape de aglomeraţia oraşului pentru câteva zile şi să petreacă momente de relaxare.
Bâlea Lac
Bâlea Lac este cel mai popular obiectiv turistic de pe Transfăgărășan. Lacul Bâlea este un lac glaciar cu peste 11 metri adâncime, iar spațiul ce îl înconjoară a fost declarat rezervație științifică.
Zona Bâlea Lac este căutată mai ales pentru drumețiile care încântă orice împătimit al muntelui prin peisajul existent cât și prin posibilitatea alegerii unor trasee care sunt o adevărată provocare. Mediul ambiental încântător face posibilă practicarea unor activități de agrement extrem de diverse.
Vezi şi care sunt cele mai importante stațiuni balneare din România și ce afecțiuni se pot trata!