Studiile confirmă: vaccinul împotriva HPV se poate asocia cu leșin și infecții dermatologice
Un nou studiu cu privire la vaccinul împotriva Virusului Papilloma Uman (HPV), Gardasil (în România, Silgard), a arătat că acesta poate fi asociat cu stări de leșin în ziua administrării sau cu infecții de piele la două săptămâni după aceea. Medicii ne asigură însă că beneficiile vaccinului – protejarea împotriva a patru tulpini de HPV – sunt infinit mai importante decât aceste efecte secundare trecătoare și că el nu poate fi asociat cu probleme majore de sănătate.
Medicii ne sfătuiesc totuși să îl facem. Iată de ce!
• Vaccinul protejează împotriva a patru tulpini de HPV, dintre care două sunt direct responsabile pentru 70% din cazurile de cancer de col uterin la femei. Virusul Papilloma Uman este aociat, de asemenea, și cu cancerul vaginal și cancerul la gât, atât la femei, cât și la bărbați.
• Leșinul și problemele de piele (cum ar fi înroșiri sau umflături în locul injecției) sunt efecte secundare oscute ale vaccinurilor în general. Medicii recomandă pacienților să stea întinși timp de 15 minute după administrarea vaccinului.
• Concluzia cu care trebuie să rămânem este foarte liniștitoare, însă atât pacienții, cât și furnizorii trebuie să fie foarte atenți la respectarea instrucțiunilor referitoare la primele 15 minute de la administrarea vaccinului – atenționează cercetătorii.