- Mărul e un adevărat izvor de fitonutrienţi, ca de exemplu quercetina, care combate ateroscleroza şi trombozele, prin scăderea oxidării colesterolului. Fibrele solubile din măr se numesc pectine şi reduc nivelul colesterolului din sânge. Pectinele au consistenţă de gel şi determină absorbţia lentă a zahărului din măr, indicele glicemic e scăzut, iar glicemia nu creşte brusc, fapt ce le recomandă în alimentaţia diabeticilor.
- Para are cel mai scăzut indice glicemic dintre toate fructele, fiind recomandată diabeticilor şi persoanelor care ţin cură de slăbire. În plus, fibrele solubile din compoziţia acesteia previn pofta de dulce, reduc nivelul colesterolului şi pofta de mâncare. Sucul de pere este recomandat şi în alimentaţia sugarilor, pentru că are un gust neutru şi nu dă niciodată alergii.
- Citricele sunt bogate în vitamina C, fibre şi fitonutrienţi, prevenind riscul de apariţie a cancerului (în special de stomac şi de colon), a gastritelor, a constipaţiei şi protejează cristalinul de cataractă. Sucul de portocale conţine vitamina B, iar antioxidantul numit hesperitină inhibă dezvoltarea cancerului la sân.
- Sucul de banană e sărac în sodiu şi bogat în potasiu şi magneziu, ceea ce o face alimentul ideal pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială. Potasiul acţionează prin două mecanisme în prevenirea bolilor cardiovasculare: dilată vasele de sânge şi scade tensiunea. Bananele tratează ulcerul şi constipaţia.