Sunt o scorpie, dar el tot mă adoră…

La 22 de ani, m-am plictisit deja de facultatea pe care o urmez. Nu știu ce să fac: să mă retrag acum, în anul trei? Să-mi aleg o alta? Să-mi iau un serviciu? Până una, alta, n-am chef să iau vreo hotărâre. Am rărit-o de tot cu mersul pe la cursuri. Ce-o fi o fi! Dar asta nu e singura mea dilemă. De un an, locuiesc cu Rareș. E un tip extraordinar, haios, boem, arată și trăsnet pe deasupra. Mi-a sărit în ochi acum doi ani, la mare, și nu m-am lăsat până nu l-am cucerit. Pe atunci, simțeam că trăiesc.

Când ne-am întors în București, era mort după mine. Mă ținea numai în poante și atenții, îmi pregătea seri-surpriză în cele mai neașteptate locuri, pe terase de blocuri, în parcuri sau în vizite, pe la amicii lui, calculatoriști – pardon, informaticieni împătimiți, la fel de zgubilitici ca și el.

Nu știam niciodată azi ce vom face mâine. știam doar că o să petrecem împreună o seară palpitantă, fiindcă nu se putea să stăm departe unul de celălalt. însă viața asta cu surprize a luat sfârșit. într-o bună zi, Rareș mi-a mărturisit că nu mai rezistă s-o ducem așa, ca liceenii țăcăniți.

— Roxana, hai să începem o relație adevărată, de adulți. Te iubesc, vino la mine, să avem grijă unul de altul, să fim un cuplu! Am să pun un bănuț deoparte și, dacă vrei, o să ne căsătorim.

Recomandări

Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare

— și dacă o să fim un cuplu monoton? Dacă ai să te plictisești de mine?

— Asta să-ți fie singura grijă! Poți s-aștepți mult și bine așa ceva!

Așa a fost, nu s-a plictisit. în schimb, m-am plictisit eu, cu timpul. îmi dau seama că-mi lipsește vremea când trăiam ca puștii. Dar Rareș e mai mare ca mine, e de înțeles că l-a obosit viața asta. însă nici cea pe care o duce acum nu e mai relaxată. Nu mai știe decât de calculatoare, de rețele, de firma la care lucrează, uneori chiar câte 10, 12 ore pe zi. Pleacă dimineața, la opt și jumătate, și se întoarce acasă foarte târziu, pe la ora 9 seara. Asta e problema mea, stau singură toată ziua, întrebându-mă ce să fac. Rareș încearcă să mă ajute cu sugestii:

— Dar du-te la film, la teatru, fă ce-ți place, întâlnește-te cu prietenele… Cum se poate să te plictisești?

— Da’ ce, sunt singură pe lume? Să ajung să merg singură la film?! Până nu demult, ne duceam peste tot împreună. Acum mă trimiți să intru de una singură într-o sală de cinema, să se uite toată lumea la mine?

— Ești copil! Cum să se uite lumea la tine?

— Poate că sunt încă un copil, spre deosebire de tine… De-aia vreau să ieșim împreună. De ce nu-ți faci niciodată timp pentru mine?

Recomandări

Vladimir Putin, primul discurs după ce Ucraina a folosit rachete ATACMS ca să lovească Rusia. Avertisment pentru Occident: „Întotdeauna va exista un răspuns”

Aici ating de fiecare dată un punct sensibil. Rareș oftează, se întunecă la față și-mi răspunde cu blândețe:

— îngeraș, zi și tu ce să fac? Nu trebuie să mă duc la serviciu? Nu trebuie să strângem un ban, ca să avem o mașină, o casă mai mare, poate și un copil?

— Mai lasă și tu calculatoarele și rețelele alea, că, dacă-i vorba de bani, ne dau ai mei, nu-i nevoie să te zbați atâta!

— De ce spui asta? Nu ești mulțumită de cât câștig? știi bine că nu sunt de acord să le cerem bani părinților tăi.

Are dreptate, dar nu mă pot abține să-i reproșez că petrece mai multă vreme la serviciu decât cu mine. De la o vreme, sunt geloasă, am impresia că e vânat de toate femeile, fiindcă are

bani, arată bine, nu are verighetă pe deget… Bineînțeles că îi fac reproșuri:

— Poate de-aia stai atâta pe la firmă… Nu cumva ai pus ochii pe vreo colegă?

Când i-am spus asta pentru prima oară, Rareș a făcut ochii mari.

— Cum poți să crezi așa ceva, îngeraș? știi doar cât te iubesc, știi că n-am ochi pentru altă femeie, că nu te-aș trăda pentru nimic în lume! Cine ți-a băgat prostiile astea în cap?

Acum pare să se fi obișnuit cu vorbele mele și nu mai zice nimic, doar se uită lung la mine și așteaptă să mă răcoresc cu reproșurile. Asta mă agasează și mai mult, căci în mintea mea se desfășoară fel de fel de scenarii. Pe urmă, îi cer socoteală că a uitat să fie romantic.

Recomandări

Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele războiul. De la HIMARS la ATACMS, reușite și eșecuri I Analiză

— Aș vrea să-mi aduci iar flori, să-mi spui că mă iubești, așa cum făceai pe vremuri… Sau au trecut vremurile alea?

— Păi nu ți-o spun mereu?

— Ultima oară, mi-ai spus-o anul trecut, când m-ai rugat să mă mut cu tine.

— Dar ți-o spun în fiecare zi, cu fiecare gest, cu fiecare privire! Chiar nu simți asta?

Aici tac. îmi dau seama că nu-i mai simt iubirea, fiindcă a început să mă plictisească. și ca să-mi treacă, îmi imaginez fel de fel de scene. îmi zic că de-asta vine seara târziu, ca să mă evite, pentru că nu mă mai iubește. Că de-asta se duce uneori și sâmbăta la serviciu, ca să scape de mine. Culmea e că îmi dau seama de ce mă plictisesc: am prea mult timp liber și n-am ce face cu el. Aș avea ce face, la o adică. Dar îmi lipsește cheful.

Până să mă mut cu Rareș, n-am avut niciun fel de grijă. Nu făceam absolut nimic acasă la mama; până și mâncarea mi-o aducea ea pe tavă.

De aceea nu-mi place să fac mâncare, nici să dau cu aspiratorul, nici să calc rufe. Că nu m-a învățat mama. Pentru toate astea, Rareș a angajat o menajeră, deși eu sunt toată ziua acasă.

— De ce nu te duci la facultate, la cursuri? mă întreabă el uneori, când îi zic că m-am plictisit toată ziua în casă, după ce am văzut trei filme la video.

— Nu-mi place facultatea aia…

— Atunci las-o încolo, fă ce-ți place… Nu vei fi nici prima, nici ultima care abandonează o facultate pentru alta.

— Bine, dar habar n-am ce altceva aș putea face, nu mă trage ața spre nicio facultate.

— Mă dezarmezi. Pur și simplu, nu știu ce să fac, cum să fac să fie bine. Acolo nu vrei să te mai duci, că nu-ți place, dar nici în altă parte nu vrei…

Fiindcă veni vorba despre mama, ea s-a luat cu mâinile de cap când a văzut cum mă port cu Rareș, mai ales că l-au plăcut din prima clipă și ea, și tata.

— Roxana, bărbatul ăsta are un suflet de aur, e deștept, e harnic și te iubește la nebunie. Mai ții minte cât erai și tu de îndrăgostită, la început? De ce te porți așa cu el? Ce vină are?

Mama se pricepe foarte bine la oameni, întotdeauna îi ghicește, nu s-a păcălit niciodată. Când a văzut că-l țin numai în șuturi pe Rareș, n-a mai putut să tacă. Era pentru prima oară când îmi făcea observație.

— Roxana, trebuie să vorbim foarte serios! îmi dau seama că ești pe punctul de a face o prostie. și numai tu ești de vină pentru asta.

— Nu fac nicio prostie, nu știu la ce te referi.

— Ba faci, ascultă-mă! Am fost de acord să te muți cu Rareș, deși nu sunteți căsătoriți. Dar am avut și am încredere în el. Te acceptă cu toanele tale de puștoaică, te suportă așa cum ești, îți dă totul fără să-ți ceară nimic în schimb. Dar să știi că până și cel mai bun om de pe Pământ se satură odată și-odată să i se reproșeze pe nedrept, în loc să i se mulțumească, și, într-o bună zi, își ia câmpii. Asta vrei?

Am tăcut. M-am mulțumit să privesc în farfurie și să frământ între degete o bucățică de pâine, obicei pe care-l am de când eram copil.

Mama nu s-a oprit aici.

— Spune-mi, ai de ce să te plângi? De ce te porți astfel cu el?

— Păi, mamă, n-ai văzut ce târziu vine, în fiecare seară?

— și? Vine de la femei? Nu știi, minut cu minut, ce face și unde e? Pentru cine muncește, nu pentru tine, pentru familia pe care o s-o aveți împreună?

— Bine, bine, dar atât de mult? Chiar 12 ore pe zi?

— Ai fi vrut să vină acasă și să se uite la televizor, ca taică-tău? Sau să iasă cu băieții, la o bere? Asta ai fi vrut?

— Nu-mi spune că mă iubește… Mama s-a enervat atunci de-a binelea.

— Dacă ți-ar spune asta în fiecare zi, dar s-ar întâlni cu alte femei, te-ai simți mai bine? Asta contează? Sau faptul că știi că te iubește, că-ți dovedește asta?

Mi-a ținut mama atunci o morală… îi dădeam dreptate în sinea mea. într-adevăr, îmi făceam griji degeaba și-l acuzam pe nedrept. Dar tot cum mă tăia capul făceam.

— De ce nu mai ești vesel și tandru, ca la început?

— Fiindcă atunci ne vedeam doar o dată pe săptămână și nu erai obișnuită cu mine. și acum sunt vesel și tandru, doar că, uneori, sunt și obosit.

— Cam prea obosit, am zis pe un ton arțăgos.

Nu așa mi-am imaginat eu viața în doi. Am crezut că o să fie ca atunci când mergeam la plajă și băteam cluburile de pe litoral. De curând, mi-a spus că, de fapt, nici nu-i plăcea în club, dar mergea de dragul meu. Iar eu, în loc să înțeleg că a trecut de faza cluburilor, pentru că are 37 de ani, m-am apucat să-i reproșez că s-a prefăcut.

— M-ai păcălit, așadar, te-ai prefăcut că-ți place să dansezi, dar nu-i așa. Ia zi, ce anume nu-ți mai place să faci? Ce minciuni mi-ai mai îndrugat?

— Nu ți-am îndrugat minciuni…

De parcă el ar fi de vină că mie nu-mi place nimic: nu-mi place facultatea, nu-mi plac colegii, nu-mi place gospodăria…

îl sun toată ziua și-l întreb fel de fel de prostii. Dacă-mi spune că e ocupat și că mă sună el mai târziu, primul lucru pe care-l fac când vorbim este să-l întreb cu cine era de nu putea discuta cu mine.

— Erai cu o femeie, așa-i? Dacă nu erai, puteai ieși puțin din birou, te scuzai și vorbeai cu mine…

— îngeraș, eram cu directorul adjunct al firmei, puneam la punct instalarea unei rețele noi. Nu puteam ieși așa, pur și simplu…

— Adică rețelele astea sunt mai importante decât mine? și dacă îți spuneam că m-a călcat o mașină? Te jenai să te scuzi în fața directorului adjunct? Sau te bucurai, poate, că scapi de mine?

și-i închid telefonul, apoi nu mai răspund. știu că mă port copilărește, prostește, dar nu mă pot abține. îmi vine să mă port urât cu el, ca să-l pedepsesc. De ce? Nu știu. Poate pentru că mă lasă sin-gură toată ziua.

Când îmi vorbește, glasul lui e adesea încărcat de amărăciune. Iar eu, în loc să sufăr împreună cu el, să încerc să mă port frumos, mă bucur în sinea mea că i-am produs suferință și că l-am scos din ritm. De parcă pentru asta ne-am mutat împreună – ca să-i fac zile fripte. Culmea e că-l iubesc foarte mult și că, dacă m-ar părăsi, dacă mi-ar spune într-o zi că s-a săturat de mine, cred că aș fi în stare să iau un pumn de medicamente, fiindcă n-aș putea trăi fără el. Dar atunci de ce mă port atât de urât cu el? Tonul cu care-i vorbesc e arțăgos, dușmănos:

— Când te întorci, vreau să-mi aduci pizza, ai înțeles?

Așa-i zic, după care închid telefonul. Mă bucur că-l pot face să sufere. și întotdeauna îmi aduce ceea ce i-am cerut. Să nu vă imaginați că Rareș e vreun pămpălău, vreun tip fără personalitate, pe care să-l poți călca în picioare. Dimpotrivă, știe ce vrea de la viață. Cred că-și dă seama că fac așa ca să mă răzbun, fiindcă m-am trezit dintr-odată singură în casa lui, în cartierul ăsta unde nu cunosc pe nimeni, fiindcă am plecat de lângă ai mei, care-mi făceau chiar toate poftele. Mi le îndeplinește el, în schimb, dar degeaba. Nu mă pot împiedica să-l zgândăr. Zilele trecute, l-am amenințat că plec.

— Gata, s-a terminat totul între noi, nu mai avem ce discuta. 0 să plec, nu mai stau o clipă.

A rămas blocat. Pe urmă, m-a întrebat cu blândețea aceea a lui pe care doar cu mine o folosește și care a ajuns ca să mă scoată din sărite:

— îngeraș, ce se întâmplă cu tine? Vino-ți în fire, ce Dumnezeu, că doar nu ești copil!

Zece minute mai târziu, îmi ceream iertare că m-am purtat prostește. Dar îmi tot vine să repet scena asta, deși nu cred în ea. Văd însă cum obosește să-i tot fac fițe. Mama mi-a zis:

— Gândește-te bine ce faci, Roxana. Unde mai găsești tu un om iubitor și răbdă-tor ca Rareș? După ce că se spetește pentru tine, ca să-ți facă toate poftele, speră și el să vină seara acasă într-o atmosferă de calm, de dragoste. Nu zic să zâmbești tot timpul și să fii partenera prostuță care aprobă tot ce zice bărbatul, dar nu-l mai hărțui. N-ai absolut niciun motiv…

— Ei, n-am…

— N-ai. Sunt false motive. și s-ar putea ca, într-o zi, Rareș să vină acasă și să zică: „Auzi, îngeraș, ia strânge-ți tu lucrurile și du-te înapoi, la mămica și tăticu’, fiindcă eu m-am săturat de toanele tale!”. Te-ai gândit la asta vreo clipă? Te-ai gândit că îți distrugi singură fericirea?

Of, Doamne, de câte ori nu m-am gândit! și acum mă gândesc, dar fac tot ceea ce vreau. Am înțeles că m-am săturat de prea mult bine… Problema mea e că nu-mi lipsește nimic: am un iubit care mă divinizează și mă răs-față, bani am destui, am timp să fac ce vreau cu viața mea.

și ce fac în schimb? Stau și fac scenarii. De proastă ce sunt. Uneori mă gândesc că aș merita să fiu părăsită, după cât de urât mă port cu el. Parcă o caut cu lumânarea. și totuși, aș muri dacă s-ar întâmpla ceva rău cu noi doi…

Nu-i așa că nu m-am maturizat, deși am 22 de ani? Că sunt o gâsculiță?

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News