ComenteazăM-am angajat la o bancă, terminasem printre primii facultatea, iar membrii comisiei care se ocupa de interviuri au fost încântați să aibă un absolvent ca mine. Mă duceam cu plăcere la serviciu, mi-am făcut repede prieteni, după program ieșeam la bere sau la pizza, în weekenduri plecam împreună la munte sau la mare, ori petreceam la unul dintre noi.
Pe Emil îl știam de ani de zile, îl iubisem mult, dar el n-a știut sau n-a fost în stare să-mi aprecieze dragostea, astfel încât relația noastră s-a răcit. După terminarea facultății, și-a găsit și el un job bun, iar apoi, după o vreme, a reînceput să mă caute, să mă invite în oraș. într-o zi, m-a luat prin surprindere, propunându-mi să ne căsătorim. N-am prea stat pe gânduri – deși ar fi trebuit, pentru că între noi nu mai era ce fusese cândva – și am spus „da”. Nici măcar pregătirile de nuntă nu m-au bucurat prea mult. Gianina, prietena mea, era mai emoționată și mai încântată decât mine. Dacă n-ar fi fost ea să se agite pentru toate și să tragă de mine, cred că s-ar fi ales praful de nunta mea.
Mi-era groază la gândul că vor fi mulți invitați, mai ales că pe unii nici măcar nu-i cunoșteam. Emil era foarte ocupat și a lăsat totul în seama mea, doar se știe că fetele se pricep mai bine să organizeze nunți. Ce-i drept, el a plătit tot, chiar și călătoria de nuntă.
Gianina mi-a ales rochia, buchetul de nuntă, aranjamentele florale de pe mese, culoarea huselor de pe scaune, muzica, iar în schimb m-a rugat să-i promit un singur lucru: că, atunci când se va mărita ea, o să fac și eu același lucru. I-am promis, cum era să nu-i promit, că doar consumase atâta energie, alergase în toate părțile – biata de ea slăbise câteva kilograme -, pe scurt, mi-a dovedit că-mi este cu adevărat prietenă. Totuși, înainte cu câteva zile să înceapă totul, m-a mai întrebat o dată:
— Ești sigură că vrei să te măriți cu Emil? Te-ai gândit bine? N-ai niciun motiv să te grăbești!
Gianina avea dreptate. Aveam 24 de ani, nu era nicio grabă, iar pe Emil încetasem de mult să-l mai iubesc. și totuși, mă măritam cu el! Sincer, am făcut-o de dragul alor mei, care țineau la el, îl considerau un băiat bun și aveau încredere că mă va face fericită. Părinții mei se uitau la mine ca la un soare, eu eram tot ce aveau mai bun, după ce munciseră o viață întreagă până la epuizare. știam că, dacă mă măritam cu Emil, le făceam cea mai mare bucurie.
Părinții lui Emil au cam strâmbat din nas când au auzit că ai mei nu au cu ce să ne ajute. Li se părea normal ca și părinții fetei să contribuie cu ceva la nunta copilului lor. Emil însă decisese să plătească el tot, ca să nu mai fie discuții, și i-am fost recunoscătoare pentru asta. M-am gândit că un om care face un asemenea gest e un om generos, iar un om generos te poate face fericit.
Eu nu sunt o frumusețe și nu mi-am imaginat niciodată că o să vină să mă ceară Făt-Frumos. și ăsta a fost un motiv. Nici Emil nu era de o frumusețe răpitoare, dar nici urât nu era. Era ceea ce se cheamă un bărbat bine, cel puțin așa mi-a spus Gianina.
— Nu e deloc de lepădat, să știi. Important este însă ca tu să fii fericită!
Nunta a trecut, slavă Domnului, cu tot alaiul ei de bune și de rele. Am plecat apoi într-o călătorie de nuntă absolut originală, Ocolul Pământului în 26 de zile. A fost obositoare, dar de neuitat. Când ne-am întors acasă, Emil avusese grijă ca, în lipsa noastră, vechiul lui apartament să fie renovat și arăta senzațional. începusem să fiu convinsă că am toate șansele să fiu fericită.
Numai că, după vreo câteva luni, Emil s-a schimbat. A început să fie tot mai nemulțumit de mine, tot mai nemulțumit de serviciul lui, tot mai nemulțumit în general. Era nervos, agitat, îi tuna și-i fulgera tot timpul și nu-mi dădeam seama ce se întâmplă. într-o zi, am rupt tăcerea și l-am întrebat:
— Dacă nu mă iubești, de ce te-ai însurat cu mine?
S-a uitat foarte urât la mine și mi-a răspuns pe un ton rece și dur:
— Pentru că femeia pe care am cerut-o înaintea ta m-a refuzat și am vrut să-i demonstrez că nu există doar ea pe lume. Dacă mă mai plictisești cu întrebările tale, te și plesnesc!
N-a durat mult până ce amenințarea a devenit realitate. Emil își îneca tot mai des amarul în băutură.
— Ce-ai pățit la ochi? m-a întrebat Gianina. Să nu-mi spui că te-ai lovit în dulapul de la bucătărie, că nu te cred!
— Atunci, de ce mă mai întrebi?
— Așadar, perioada de miere s-a terminat! Ai de gând să mai rabzi mult? Cred că cel mai bine ar fi să-l părăsești. Vino la mine! Sau, mai bine, plecăm la sora mea, la București. Acolo îi va fi mai greu să te găsească, ce zici?
Mi-a părut rău să las totul baltă: prieteni, serviciul de la bancă și mai ales pe ai mei. știam însă că Gianina avea dreptate și nu avea rost să aștept până ce Emil ajungea să-și facă un obicei din a mă bate. Prima palmă aduce întotdeauna și altele.
Mi-am luat câteva lucruri, m-am urcat în mașina Gianinei și am pornit la drum. La București, am stat câteva săptămâni cu sora Gianinei, Angela, o fată minunată, care ne-a ajutat foarte mult.
Lucra ca traducătoare și avea o mulțime de cunoștințe. Așa că ne-a găsit de lucru la amândouă și un apartament de închiriat. Câtva timp, m-am temut că Emil va veni după mine, dar, din fericire, m-a lăsat în pace.
într-o după-amiază, mă întorceam de la o conferință de specialitate, unde fuseseră invitați specialiști străini să ne țină prelegeri. Eram obosită, flămândă, pentru că nu apucasem să mănânc în pauză mai nimic, așa că am vrut să intru în magazinul de la baza blocului nostru să cumpăr câte ceva. Se închisese însă. M-am întors la supermarketul din apropiere și am luat mult mai multe decât îmi planificasem inițial. Am ieșit încărcată cu nu știu câte pungi de plastic, din păcate nu mi-a dat prin minte să iau o sacoșă mai solidă. Eram pe tocuri înalte, am călcat strâmb din cauza unei gropi și m-am prăbușit la pământ cu noul meu costum taior alb, iar cumpărăturile s-au împrăștiat pe tot trotuarul. Niște țigănuși au început să adune de pe jos câte ceva, tot întrebându-mă:
— Tanti, dacă te ajutăm să le aduni, ne dai și nouă un ban?
Le-am făcut semn afirmativ din cap și am încercat să mă ridic, numai că unul dintre picioare nu voia să mă asculte.
— Cred că v-ați luxat piciorul, am auzit o voce.
N-am putut întoarce nici capul să văd cine vorbea. Un tânăr m-a prins de mână și m-a ajutat să mă ridic.
— Cred că ar trebui să vă duc la spital, pare să fie o problemă serioasă. Am mașina aici, lăsați-mă să vă duc eu!
Lacrimile îmi curgeau pe obraji de durere, așa că el m-a luat în brațe, m-a așezat în mașină și m-a dus la camera de gardă a celui mai apropiat spital. Piciorul nu era doar luxat, osul era fisurat, așa că mi l-au pus în ghips. Abia când m-au scos în cărucior, mi-am putut vedea cum trebuie salvatorul. Era tânăr, îmbrăcat cu bun-gust, iar figura îmi părea cunoscută. Mi-a ghicit gândul și mi-a confirmat.
— Am fost și eu la aceeași conferință. De acolo mă știți. Eu sunt, ca să zic așa, concurența. Era însă o problemă de viață și de moarte, trebuia să intervin. Dacă era vorba de un contract, m-aș fi luptat ca un balaur.
Am pufnit amândoi în râs.
— Spuneți-mi acum unde locuiți, să-mi fac datoria de bun cetățean până la capăt.
M-a dus până la ușă. Ne-a deschis Gianina și l-a invitat înăuntru. A refuzat însă, spunând că trebuie să ajungă acasă. Mi-a lăsat o carte de vizită, mi-a urat însănătoșire grabnică și a plecat.
— Te-ai uitat la mâna lui? E însurat? m-a întrebat Gianina.
— Ești nebună! și nu uita că eu sunt încă măritată.
— Nu pentru mult timp. știi că Zăvoranca a divorțat în câteva minute de Pepe al ei. La voi de ce ar fi altfel? Acum te duci la notar și gata! Nu te mai plimbă prin tribunale. Cred că avocații de divorțuri trebuie să fie ofticați. și-au pierdut clienții.
— Numai prostii vorbești! Tu de ce nu te măriți și ții neapărat să mă măriți iar pe mine, înainte să fi divorțat?
— Tu ești făcută să fii nevastă, eu nu! Hai, zi-mi și mie, cine era tipul? și cum ai ajuns cu piciorul în ghips?
I-am povestit pe scurt tărășenia și pe urmă am rugat-o să mă ajute să-mi dezbrac costumul alb, îmbrăcat prima oară.
— Lasă, n-are de ce să-ți pară rău, ți-l fac eu ca nou. A meritat să te murdărești ca să-l cunoști pe Făt-Frumos ăsta. Trebuie să mă interesez eu, că tu nu pari prea interesată. Bine că te-ai măritat cu Emil!
Mi-a luat cartea lui de vizită și a pus-o bine.
— Am eu relațiile mele, aflu eu tot ce trebuie.
Timp de o lună, am fost total dependentă de Gianina. Nu mă puteam descurca deloc de una singură. Iar ea era încântată să mă dădăcească. într-o seară, a întârziat puțin și nu înțelegeam ce se petrece.
A ajuns după vreo oră, încărcată ca o furnică.
— Avem musafiri!
Îl invitase pe Lucian, străinul care mă salvase, la masă.
— Am aflat destule despre el. A fost însurat, are doi copii, care stau cu mama lor. Acum stă o pupăză la el, dar nu pare ceva serios. Problema cea mai nasoală este că aveți același domeniu de activitate, la două bănci ai căror patroni sunt la concurență crâncenă. Dacă se află că vă vedeți, poate să fie bai. Puteți avea probleme mari.
într-un târziu, a apărut și Lucian. De data asta, era în blugi și avea un început de barbă.
— Sunt în concediu și-mi place să renunț la bărbierit măcar o vreme. Cum te mai simți?
— Dependentă de Gianina, e penibil! N-aș vrea să îți creez probleme, poate n-ar trebui să vii aici.
— Sunt în concediu, pot să mă văd cu cine vreau. Doar nu-mi monitorizează și viața personală!
Adevărul este că ne-am îndrăgostit unul de altul și ne era tot mai greu să stăm departe. Lucian o terminase cu „pupăza” despre care vorbea Gianina și venea la noi, de obicei, după ce se întuneca. Nu ieșeam nicăieri împreună, și asta era din ce în ce mai greu de suportat.
— Trebuie să găsim o soluție! a spus el, la un moment dat, exasperat.
— Mai întâi, trebuie să divorțez. Pe urmă, ne mai gândim.
Mi-era teamă și la gândul că trebuia să vorbesc cu Emil la telefon. Dar trebuia s-o fac. Am pus mâna pe telefon și l-am sunat. Mi-a răspuns o femeie, care m-a întrebat arțăgoasă cine sunt. I-am spus. S-a calmat imediat și l-a chemat.
— Nu vreau să te rețin. Ar trebui să divorțăm, să ne putem vedea fiecare de viața lui.
— Ai plecat fără să spui nimic. Puteai să-mi lași măcar un bilet. Te-am tot căutat, să știi. Sunt de acord să divorțăm. Marcela e deja însărcinată, trebuie să ne luăm cât de repede. îmi pare rău că s-a întâmplat așa! Te-ai interesat ce trebuie să facem?
— Putem rezolva totul în câteva minute la un notar. Am să vin eu acolo.
Gianina a vrut să vină cu mine, dar era deja prea mult să-i mai cer și asta. I-am promis că mă descurc singură. Când am ajuns acolo, Emil mă aștepta cu Marcela, care avea un ochi vânăt, și parcă m-am văzut pe mine cu ceva timp în urmă. Prin urmare, Emil era același, nu se schimbase deloc. Ba mai mult, acum lovea o femeie însărcinată. Marcela privea în pământ, n-a îndrăznit să se uite în ochii mei. Lui Emil i-a sunat mobilul și s-a îndepărtat de noi, să poată vorbi fără să-l auzim. Se certa cu cineva.
— De ce accepți să te bată? De ce stai cu el?
— Nu sunt cu nimic mai bună decât el. Bem împreună și ne batem în parte.
— Dar la copil te-ai gândit? O să-l bateți și pe el?
Marcela a început să plângă încet. Sarcina era deja destul de mare.
— N-ai pe nimeni? Nu poți pleca nicăieri?
— El m-a scos din mâinile lui taică-meu vitreg, care voia să mă omoare. Dacă nu era el… Când e treaz, e un om tare bun. Doar când bea își pierde mințile. Poate că, după ce nasc…
Era limpede că n-aveam cum s-o ajut. Nu-i poți face omului bine cu de-a sila.
După ce am divorțat, m-au condus la tren. Marcela a plâns când ne-am îmbrățișat. Mi-a fost milă de ea.
Cianina era din nou pregătită de nuntă. Lucian și cu mine ne-am tot gândit ce soluție să găsim ca să împăcăm pe toată lumea. A vorbit cu șeful lui și i-a cerut părerea. Nici n-a vrut să audă ca Lucian să se mute de la ei. Nici șeful meu nu era dispus să-mi dea drumul. Până la urmă, au mers pe încredere. La nuntă, trebuia să-i vedeți… Două tabere în permanentă competiție petrecând la aceeași masă. A fost o nuntă mult mai reușită decât prima. M-am hotărât ca, după ce voi rămâne însărcinată, să stau un an acasă. Măcar o vreme, Lucian nu va mai fi pentru mine concurența. Numai că, între timp, Lucian a fost promovat, așa că se ocupă de alte probleme decât mine. Chiar și așa, vreau să fiu o mamă dedicată și să stau cât mai mult timp alături de copiii mei.
Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!