Supă de roșii (gazpacho)

Ingrediente: 1 kg roșii coapte, 1 castravete, 1 ardei gras roșu, 1 ardei gras verde, 2 căței de usturoi, două fire de ceapă verde, 75 g coajă de pâine albă, două linguri de oțet, ulei de măsline, sare, piper.

Preparare: roșiile și ardeii grași se curăță de semințe și se mărunțesc, apoi se pun într-un castron încăpător. Se adaugă castravetele curățat și mărunțit, ceapa tocată și usturoiul zdrobit, apoi pâinea mărunțită, sare și piper după gust, oțetul și vreo două linguri de ulei de măsline. Se amestecă bine, cu mâinile, zdrobind legumele, ca să lase zeamă. Se acoperă cu folie alimentară și se bagă la frigider pentru câteva ore. După ce s-a răcit, se pasează totul foarte bine cu un blender. Se poate adăuga ulei, dacă nu are consistența potrivită, plus sare, piper și oțet, dacă mai e nevoie. Se acoperă din nou și se bagă iar la frigider. Înainte de servire, se amestecă, se asezonează iar, dacă e nevoie, se presară busuioc mărunțit și se adaugă câteva picături de ulei de măsline. Poate fi însoțită de pâine stropită cu ulei de măsline și prăjită pe grătar.

Supă de castraveți

Ingrediente: 400 g iaurt, 2-3 castraveți mai mari, câteva frunze de mentă proaspătă, un cățel de usturoi, 100 ml lapte, sare după gust, mărar pentru decor.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Preparare: castraveții se feliază, se presară sare pe ei și se lasă 30 de minute să-și lase zeama, după se mărunțesc și se pun într-un castron. Se adaugă iaurtul, laptele, usturoiul zdrobit și menta și se pasează totul cu un blender. Se potrivește de sare și se dă la rece pentru două-trei ore. Se presară mărar tocat înainte de servire.

Supă de dovleac

Ingrediente: 1 kg dovleac (curățat de coajă și de semințe), două cepe, două linguri de ulei de măsline, 700 ml supă de pui sau de legume, 150 ml smântână pentru gătit, sare, piper, o mână de semințe de dovleac.

Preparare: se toacă ceapa și se călește în ulei încins cam cinci minute, până se înmoaie, dar fără să-și schimbe culoarea. Se adaugă în tigaie dovleacul tăiat cubulețe și se lasă cam 10 minute, apoi se toarnă  supa și se asezonează cu sare și piper. După ce în clocot, se micșorează puțin focul și se mai lasă să fiarbă 10 minute sau până ce dovleacul s-a înmuiat foarte bine. Se adaugă apoi smântâna, iar după ce ajunge din nou la punctul de fierbere, se ia de pe aragaz și se pasează totul cu un blender. Se potrivește din nou de sare și piper, dacă e nevoie. Se poate mânca și caldă, dar și rece. Se presară semințe înainte de servire.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Trei legume excelente pentru sănătate. Care sunt beneficiile lor

Roșiile reprezintă o sursă excelentă de vitamine A, B (B1 sau tiamină, B3 sau niacină, B6), C și K, de magneziu, fosfor, cupru, acid folic și potasiu.

Supe reci din roșii, castraveți și dovleac și beneficiile celor trei legume pentru sănătate

Sunt sărace în calorii, de aceea sunt indicate în cure de slăbire, și bogate în fibre, lucru care le face ideale pentru reglarea digestiei. Conțin și foarte multă apă, iar asta ajută la detoxifierea organismului.

Combinația de licopen, calciu și vitamina A din roșii îmbunătățește masa osoasă și previne osteoporoza.

Sunt unele dintre legumele care țin cancerul la distanță, prin cantitatea mare de antioxidanți furnizată organismului. Dacă mănânci roșii des, reduci semnificativ riscul de cancer de stomac, de prostată, de colon, cervical, bucal, faringian și esofagian.

Conțin crom, un mineral care inhibă pofta de dulce și reglează nivelul glicemiei.

Au efect antiinflamator, de aceea, sunt recomandate în afecțiuni precum artrita.

Previn bolile renale și calculii biliari.

Ne ajută să ne păstrăm sănătatea ochilor, părului și pielii, iar asta, mai ales datorită vitaminei A pe care o conțin.

CASTRAVEȚII conțin peste 90% apă, de aceea, sunt excelenți pentru hidratare și detoxifiere.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Supe reci din roșii, castraveți și dovleac și beneficiile celor trei legume pentru sănătate

Conțin vitaminele A, C și E, o serie de vitamine din complexul B, acid folic, magneziu, calciu, potasiu, zinc, siliciu și fier. O parte dintre aceste substanțe se găsesc în coajă, de aceea, este indicat să-i speli foarte bine și să-i consumi fără să-i cureți.

Previn formarea calculilor renali, pentru că au efect diuretic și curăță rinichii de depunerile minerale.

Conținutul caloric extrem de redus îi face ideali în diete.

Combinația de magneziu, potasiu și fibre din castraveți scade tensiunea arterială și previne bolile cardiovasculare.

Stimulează productia de insulină și reglează glicemia, caracteristici care-i fac ideali în prevenirea diabetului.

Le sunt recomandați gravidelor, în primele luni de sarcină, deoarece combat grețurile matinale.

Neutralizează aciditatea gastrică, așadar, sunt indicați în ulcer și gastrită.

Îmbunătățesc aspectul tenului, de aceea sunt incluși, de multe ori, în tratamente estetice.

DOVLEACUL este plin de vitamine și de antioxidanți și este sărac în calorii. Exact ca roșiile și castraveții, poate fi introdus în meniul celor care vor să slăbească.

Supe reci din roșii, castraveți și dovleac și beneficiile celor trei legume pentru sănătate

Semințele de dovleac conțin fitosteroli, care duc la scăderea colesterolului rău (LDL).

Fitosterolii, în combinație cu betacarotenul conținut din plin de pulpa dovleacului, diminuează riscul de apariție a mai multor tipuri de cancer.

Dovleacul întărește sistemul imunitar, prin cantitatea ridicată de vitamina C furnizată organismului, și îmbunătățește vederea, pentru că are foarte multă vitamina A, care este esențială pentru sănătatea ochilor.

Potasiul pe care îl conțin (în cantitate mai mare decât bananeșe!) grăbește refacerea după un efort fizic intens.

Ne ajută să ne păstrăm pielea frumoasă; aceste este efectul carotenoizilor, care previn îmbătrânirea prematură.

Triptofanul, un antioxidant prezent în semințele de dovleac, stimulează producția de serotonină, îmbunătățindu-ne starea de spirit.


Previziuni Urania pentru perioada 7 – 13 iulie 2018. Lună Nouă în Rac. Venus va intra în zodia Fecioarei

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI