„Costurile de operare au crescut la noi cu peste 30%. Energia și produsele s-au scumpit cel mai mult, dar și costurile cu personalul, însă doar o parte din aceste scumpiri se vor resimţi în preţul cazărilor”, a declarat Paraschoudis.

Cu toate acestea, 70% din unitățile de cazare au fost deja rezervate pe insula preferată de români.

„Anul trecut, insula Thassos a fost vizitată de 350.000 de turişti, din care 65% au fost români. Unii stau mai mult, alţii mai puţin. De exemplu, turiştii români stau în medie şase zile, în timp ce bulgarii stau mai puţin. De asemenea, important de menţionat este că sunt şi români care şi-au achiziţionat case pe insulă. Alţii au chiar hoteluri mai mici”, a declarat acesta.

Prețul unei case de vacanță pe insulă pornește de la 100.000 de euro și poate ajunge la câteva milioane.

„Chiar şi acum sunt români care caută să îşi cumpere locuinţe pe insulă sau să-și construiască una”, mai spune acesta.

Și primarul Eleftherios Kyriakidis spune că Thassos este cea mai căutată insulă elenă de către turiştii români.

„Din totalul vizitatorilor pe care-i avem în fiecare an, 65% sunt români. Din mesajele pe care le am de la hotelierii cu care discutăm, consider că anul acesta va fi o cifră mai mare decât anul trecut. Dorinţa turiştilor arată că va fi un an mult mai fructuos faţă de 2022”, a declarat primarul Kyriakidis pentru News.ro.

În afară de români, insula Thassos este vizitată de turişti bulgari, sârbi, austrieci, britanici, polonezi, cehi, dar şi din ţările scandinave.

 
 

Urmărește-ne pe Google News