În timp ce alcoolul poate să fie consumat legal în cele mai multe țări ale lumii, există, însă, și câteva state unde este interzis, iar în cele ce urmează îți vom spune care sunt acestea și ce pățesc cetățenii dacă încalcă legea.

SUA în era Prohibiției

Alcoolul reprezenta o problemă gravă pentru administrația americană încă din perioada colonială, iar cârciumile erau considerate sursa principală a problemelor sociale ale acestei națiuni. Din acest motiv, în istoria modernă a Statelor Unite ale Americii, a existat o perioadă în care băuturile alcoolice au fost interzise. În 1919, Congresul american avea să ratifice Amendamentul 18, care marca începutul erei Prohibiției, potrivit History.com. Vorbim despre o perioadă în care au fost interzise la nivel național atât producția și comercializarea, cât și transportul și importul tuturor băuturilor alcoolice cu un conţinut de alcool mai mare de 0,5%. Asta însemna că nu doar băuturile spirtoase urmau să fie ilegale, ci şi vinul şi berea. În acest fel începea un experiment social fără precedent o țară cu peste 100 de milioane de locuitori, care își propunea să schimbe în bine America și prin care se dorea eradicarea efectelor dăunătoare ale alcoolului.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

„Experimentul nobil” care a schimbat America

Prohibiţia s-a întins pe durata a 14 ani, din 1920 până în 1933. Prin amendamentul despre care am amintit anterior Congresul SUA își propusese să-şi transforme cetăţenii în abstinenţi, o stare care avea să-i schimbe în oameni virtuoşi, responsabili și respectabili. Cu toate acestea, din cauza Prohibiției, foarte mulți americani au fost nevoiți fie să plece în străinătate pentru a putea consuma băuturi alcoolice, fie au ales să facă acest lucru în ilegalitate în așa-numitele „Speakeasies”, localurile ilicite unde era folosit alcool de contrabandă provenit din Canada și din Mexic. În același timp, „Experimentul nobil”, așa cum a mai fost denumită Prohibiția, s-a transformat rapid într-un experiment social și a luat o turnură teribilă, determinând creșterea crimei organizate. Producția, distribuția și vânzarea de alcool a devenit atunci o industrie extrem de profitabilă pentru bandele de infractori din marile orașe. În cele din urmă, în 1933, Congresul SUA avea să ratifice Amendamentul 21, care punea capăt Prohibiției.

Alcoolul în lumea arabă

În zilele noastre, în unele țări este interzis alcoolul, fie parțial ori în întregime. Toate aceste țări au o populație majoritară musulmană și sunt conduse de guverne care aderă la o formă de lege islamică, cunoscută sub denumirea de Sharia. În credința islamică există două interdicții importante, și anume consumul de carne de porc și consumul de alcool.

Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Recomandări
Vlad Pascu riscă o pedeapsă mai mare, după ce Judecătoria Mangalia a decis să îi schimbe încadrarea juridică în dosarul accidentului de la 2 Mai
Care sunt ţările în care este interzis consumul de alcool - Imagine cu mai multe persoane care ciocnesc pahare si sticle de bere.
Consumul de alcool este considerat ilegal în multe țări

Constrângerile cu privire la consumul de alcool în țările musulmane au la bază o serie de principii strict religioase. Majoritatea acestora se află sub influența religiei islamice, iar Coranul este respectat cu strictețe. Din punct de vedere religios, alcoolul este considerat în credința islamică „haram”, care se traduce prin „nepermis”, iar acest lucru înseamnă că, în majoritatea țărilor musulmane, consumul de alcool este interzis, notează Wise Voter. Cu toate acestea, alcoolul este interzis în mod activ doar în câteva dintre aceste state, mai ales în cele situate în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord. În același timp, în alte țări, există o serie de excepții pentru minoritățile mari non-musulmane sau pur și simplu nu respectă legea de guvernare Sharia.

Și străinii pot fi aspru pedepsiți

Să bei un pahar cu vin, o bere sau un cocktail în timpul unei vacanțe pe care o petreci într-o țară musulmană este în regulă, atâta timp cât respecți legile respectivei țări și nu consumi alcool în exces alcool, ceea ce te-ar aduce într-o stare în care să te comporți total necorespunzător. Mai mult decât atât, în cazul unor state islamice, nici cetățenii străini nu au dreptul să dețină o cantitate prea mare de alcool, iar acesta poate fi cumpărat doar din anumite magazine special amenajate pentru aceștia. În caz contrar, străinii riscă să fie amendați, biciuți sau chiar închiși. Foarte puține țări din lume au interdicții totale referitoare la alcool, însă unde acestea există, consecințele în caz de încălcare a legislației pot fi foarte serioase, inclusiv amenzi usturătoare și chiar închisoare.

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea
Recomandări
Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

În ce țări este interzis consumul de alcool

În lume există câteva țări unde alcoolul este interzis. Spre exemplu, Yemenul, care este una dintre cele mai sărace țări din lume, a interzis în totalitate alcoolul, astfel încât yemeniții nu pot nici cumpăra, nici să bea alcool și nici să apară în spațiul public în stare de ebrietate. În cele mai mari orașe ale acestei țări, Aden și Sana’a, există câteva hoteluri selecte și cluburi de noapte în care alcoolul poate fi vândut cetățenilor străini care le vizitează. Aceștia pot să transporte, însă, cantități mici de alcool, dar nu îl pot consuma în public.

Mergând mai departe, în Emiratele Arabe Unite este permisă vânzarea de băuturi alcoolice, cu excepția regiunii Sharjah, care este cel de-al treilea oraș ca număr de locuitori. Aici, non-musulmanii pot obține din partea guvernului local o licență prin care au dreptul să dețină băuturi alcoolice, dar nu îl pot consuma în public, aflăm de pe site-ul World Population Review. În alte țări, precum Pakistan, Sudan, Arabia Saudită, Iran, Kuweit și Bangladesh există, de asemenea, o serie de interdicții referitoare la consumul de alcool. La fel stau lucrurile și în unele state din India, care este o țară cu o populație majoritară hindusă, însă care are și o populație musulmană considerabilă.

Unde ai voie cu două sticle și 12 doze de bere

Aflăm de pe site-ul World Atlas că în Maldive, un arhipelag situat în Oceanul Indian și o destinație turistică extrem de populară în toată lumea, inclusiv în rândul turiștilor români, consumul de băuturi alcoolice este interzis pentru populația locală. În această țară, doar stațiunile și unele hoteluri și restaurante cu permise speciale au voie să vândă alcool turiștilor care își petrec vacanța în cea mai mică țară din Asia.

Consumul și vânzarea de băuturi alcoolice în locuri publice sunt strict interzise în Brunei. Persoanele adulte non-musulmane care intră în această țară ar putea, totuși, să cumpere câte două sticle și 12 doze de bere de persoană. În acest caz, persoanele sunt obligate să declare la vama din aeroport numărul de sticle și de cutii de bere pe care le au asupra lor și, de asemenea, nu au voie să consume alcool decât în privat. Pentru a putea consuma au nevoie, însă, să cumpere o licență specială.

Non-musulmanii beneficiază de excepții

De asemenea, turiștii care călătoresc în Libia sunt sfătuiți să respecte obiceiurile, dar mai ales legile locale în ceea ce privește comerțul și consumul de alcool. Legile sunt destul de stricte în această privință, iar vânzarea și consumul de alcool sunt complet interzise. Cu toate acestea, există rapoarte conform cărora alcoolul este ușor accesibil oamenilor din această țară prin mijloace ilegale.

În Mauritania, cetățenilor musulmani din această țară le este interzis să dețină, să consume, să vândă și să producă alcool. Totuși, non-musulmanii au voie să consume alcool în casele lor sau în hoteluri și restaurante care au autorizații valabile pentru a comercializa băuturi alcoolice. Și Somalia este foarte strictă când vine vorba de punerea în aplicare a legilor legate de alcool. Aici, fabricarea, comerțul și consumul de alcool sunt complet interzise. Deși non-musulmanii și cetățenii străini au dreptul să consume băuturi alcoolice, aceștia trebuie să o facă doar în spațiul lor privat.

Pedeapsă cu lovituri de bici, conform legii Sharia

În Afganistan, parlmentarii au promulgat nu demult o lege prin care sunt prevăzute o serie de pedepse pentru cetățenii care sunt prinși consumând alcoool, notează cotidianul britanic Express.co.uk. Atât consumul, cât și vânzarea de băuturi alcoolice în această țară islamică poate fi pedepsită cu amenzi costisitoare, închisoare și chiar 60 de lovituri de bici, în conformitate cu legea Sharia. Cu toate acestea, regulile sunt aplicabile doar cetățenilor afgani. În același timp, guvernul local oferă licențe pentru diverse centre de desfacere unde pot să distribuie alcool turiștilor și jurnaliștilor sosiți în Afganistan din alte țări.

Cu toate acestea, interdicțiile sunt adeseori însoțite de excepții pentru cetățenii non-musulmani și a celor străini care s-ar putea afla în vizită în aceste state. În același timp, în unele dintre aceste țări le este permis non-musulmanilor să consume alcool, însă în mediu privat, nicidecum în public. Cu toate acestea, în zonele de război precum Yemen și Somalia, deținerea oricărui tip de băutură alcoolică este descurajată, chiar dacă este legal pentru non-musulmani.

În SUA încă există restricții

În pofida faptului că Prohibiția a fost abolită cu mai bine de 90 de ani în urmă, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii încă există o serie de restricții în anumite districte, cum ar fi 36 de districte în Mississippi, 83 în Alaska și trei în Florida. De asemenea, alcoolul este interzis și în mai multe districte din Texas, Arkansas, Alabama și Kentucky. În ciuda faptului că aici există distileria „Jack Daniels”, în comitatul Moore din statul Tennessee alcoolul este interzis. Totodată, în zona locală nu se pot cumpăra sticle de băuturi alcoolice.

Vezi şi de ce nu este bine să bei alcool înainte de culcare!

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

Marica13   •   04.03.2024, 15:24

Păi cred că și la noi ar trebui La câți drojdieri sunt

michi   •   03.03.2024, 13:07

Prostia ar trebui interzisa, mai ales pe internet, din pacat sunt greu de depistat posesorii ...

DoarDiviziaB   •   02.03.2024, 20:33

Alcoolul si drogurile ar trebui sa fie interzise in toata lumea. Orice fel de drog adica inclusiv fumatul. Oamenii ar fi mai putin saraci daca nu ar arunca banii pe asemenea vicii.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI