IN A RELATIONSHIP | „Tatăl meu este un conspiraționist convins”. Problemele tinerilor care vor să se vaccineze, dar părinții lor se opun

Problemele de acasă

„La întrebarea «De ce nu ești vaccinată?», de fiecare dată răspunsul meu vine pe un ton ușor dezamăgit: «Ai mei nu mă lasă…». Dezamăgire, frustrare, neputință – asta simți când tu, un om relativ rațional, vrei să te vaccinezi și nu poți, din cauza dezaprobării părinților tăi. Ești constrâns de anul – sau anii – lipsă până la 18”, povestește Corina*, o elevă de liceu care a înțeles că discuția despre vaccinare a creat o prăpastie între ea și părinții ei. 

În situația Corinei se regăsesc mulți alți tineri din România. Autoritățile române nu-și permit să chestioneze dreptul părinților de a decide pentru copiii lor minori, nici măcar când deciziile lor pot pune în pericol sănătatea sau bunăstarea copiilor. 

Asta se întâmplă și în cazul educației sexuale sau în cel al abuzurilor și violenței domestice împotriva copiilor. 

O problemă de mentalitate

În alte state precum Marea Britanie sau Franța, adolescenții de peste 16 ani se pot vaccina fără acordul părinților, încă de când vaccinurile au fost autorizate pentru categoria lor de vârstă. 

Autoritățile îi consideră pe adolescenți apți să-și dea consimțământul informat pentru vaccinarea împotriva Covid-19 înainte de a atinge vârsta majoratului legal. 

Recomandări

Cum au făcut praf Constituția niște judecători CCR? Cazul Șoșoacă nu e despre Șoșoacă

Restricțiile aplicate celor nevaccinați pot, de asemenea, să le limiteze accesul minorilor la activități și socializarea necesară mai ales la această vârstă.  

Periodic noi restricții pentru nevaccinați, noi limitări ale oportunităților mele de a socializa, de a mă recrea și chiar educa. Ieri, spre exemplu, nu m-am putut înscrie la un voluntariat din cauza faptului că nu sunt vaccinată. S-a creat o prăpastie între mine și ei…”.

Corina, adolescentă:

Emoțiile prin care trec adolescenții cărora vaccinarea le este respinsă de părinți

Adolescenții minori care se regăsesc în poziția de a dori să se vaccineze, dar care nu primesc acordul părinților lor au de gestionat multe emoții puternice, pe fondul izolării și restricțiilor din ce în ce mai severe pentru persoanele nevaccinate:

• Frustrarea generată de interdicția pe care o percep a fi „irațională” sau „excesiv de precaută” e doar una dintre ele, dar apar și: 
• Frica de îmbolnăvire – atât pentru ei înșiși, cât și pentru părinții lor sau alte persoane pe care ar putea să le contamineze fără să vrea (bunici, rude, prieteni etc.)
• Deconectarea de colegi și prieteni și pierderea sau răcirea anumitor relații sociale;
• Incertitudinea și demotivarea generate de pierderea rutinelor zilnice și a libertății de mișcare;
• Nedreptatea și neputința pe care o resimt, combinată cu furia sau rușinea asociate cu felul în care gândesc părinții lor. 

Recomandări

O mașină s-a răsturnat la intrarea în Pasajul Lujerului, din București, pe linia de tramvai 41 | VIDEO

„O dată la trei zile mereu începe o nouă ceartă, cauzată de știrile false citite de ei pe Facebook sau de legislația actualizată, urmărită cu atenție de mine. Argumentele mele sunt invalidate de fiecare dată, lăsându-mă profund dezamăgită și izolată emoțional”, mai spune Corina.  

Deocamdată, nu știm cine sau ce va mai putea construi un pod peste această prăpastie dintre adolescenți și părinții lor. 

Dependența tinerilor de sprijinul părinților

Un alt fenomen foarte răspândit în rândul tinerilor trecuți de 18 ani este ascunderea față de părinți a deciziei de vaccinare, pentru a nu genera certuri și scandal în familie. 

De cealaltă parte, însă, și unii adulți au recurs la această soluție de a omite intenționat subiectul vaccinării. 

Victor*, un student care se temea de reacția părinților săi, povestește interacțiunea cu aceștia:

„Mi-am anunțat părinții foarte târziu că vreau să-mi fac vaccinul. În drum spre centrul de vaccinare, i-am sunat pe rând să le dau vestea. Mama mea a fost foarte ok, ba chiar s-a bucurat. În schimb, tatăl meu s-a supărat foarte tare: a început să-mi țină un discurs lung și plin de frică cum că o să mor de la substanțele din el.

Recomandări

Ce sunt învățați liberalii să spună despre „criza” din coaliție, Șoșoacă și Lasconi

Tatăl meu este un conspiraționist convins. Aleg de multe ori să nu mă contrazic cu el, este totuși un om matur, în deplinătatea minții, care poate lua decizii pe cont propriu. Până la urmă, cu toții avem dreptul la o opinie, fie că unii ar considera-o corectă sau greșită. Așa că am ales să-l ascult, să-i aud opinia. «Da, o să am grijă. Da, o să te anunț din timp de acum. Nu, nu o să mor».” 

Sub amenințarea contaminării, tendințele autoritare și anxioase ale părinților au luat amploare, în încercarea acestora de a proteja întreaga familie. Rezultatele acestor strategii sunt însă predominant negative: 

• o comunicare superficială și lacunară între membrii familiei;
• sentimente de singurătate și înstrăinare;
• anxietate, nesiguranță și deprimare; 
• lipsa suportului emoțional, sentimente de abandon și lipsă de importanță;
• scăderea toleranței și a încrederii între părinți și copii. 

E important de reținut că acei copii puși în situația de a se confrunta cu fricile existențiale ale părinților pentru a-și dobândi/redobândi autonomia au mai multe șanse să renunțe, să fie epuizați de lupta emoțională și să cedeze controlul în fața celor care insistă să-l dețină. 

Adică părinților, la început, dar și partenerilor de cuplu dominatori mai târziu în viață, șefilor abuzivi și exploatatori și, desigur, autorităților publice, indiferent cât de bine își fac treaba sau cât de mult rău fac societății. 

Criza politică actuală este una dintre dovezile incontestabile ale acestui fenomen vechi din societatea noastră. 

Problemele de la școală

Mutând focusul pe școală, iată doar câteva dintre marile probleme actuale din sistemul nostru de educație:

• inconsistența mesajelor oficiale și a strategiilor de adaptare la condițiile impuse de pandemie;
• modelele de comportament contradictorii ale cadrelor didactice;
• reacțiile și măsurile întârziate, contradictorii sau fezabile doar pe hârtie; 
• tendințele autoritare pronunțate ale cadrelor didactice;
• abuzurile emoționale practicate ca metode de motivare pentru învățare;
• lipsa condițiilor minime (igienă, căldură, conexiune la internet etc.) și a resurselor educaționale adaptate pe necesitățile momentului.

Cumulate, toate aceste surse de stres sunt extrem de nocive pentru copii și adolescenți. Știm asta la nivel teoretic, dar deocamdată ne e destul de greu să estimăm impactul real al acestor condiții precare în care își trăiesc generațiile tinere anii de școală.

„Unii dintre profesorii noștri își dau masca jos când încep să vorbească argumentând prin: Vreau să mă auziți bine, Mă deranjează perișorii de la mască, Oricum nu masca e soluția. Își continuă discursul în mod normal, uitându-se la cei 26 de elevi din fața lor care evident poartă masca. Iar noi nu putem să nu ne întrebăm: «Oare ei nu se simt aiurea?! Nu le pasă chiar deloc de mine, de colegii mei, de normele pe care, vrem-nu vrem, trebuie să le respectăm?»”, povestește Raluca.

Raluca* este și ea tot elevă de liceu și, chiar dacă este printre norocoșii care nu se confruntă acasă cu conflicte legate de vaccinare, este unul dintre elevii care-și pierd treptat încrederea în școală și în societate, cu fiecare astfel de dezamăgire experimentată. 

Perspectiva profesorilor

Cu o mulțime de responsabilități și prea puțin suport din partea autorităților pentru a putea garanta calitatea actului didactic, profesorii români sunt adesea etichetați și blamați „la grămadă”, adică prin generalizări grosiere ale cazurilor negative. Din păcate, acest lucru îi demotivează și-i stresează inclusiv pe cei care-și dau cu adevărat interesul.

Când respectul și resursele lipsesc, chiar dacă elevii nu sunt cauza principală a problemelor profesorilor, ei sunt cei care încasează răbufnirile și frustrările acestora. 

În școală, profesorii stresați, copleșiți și în căutare de certitudini devin canalele de transmisie a conspirațiilor și ideologiilor radicale, sporind astfel șansele ca elevii lor să manifeste același gen de comportament. 

„Scad și ei în ochii noștri, așa cum le cade masca sub bărbie” 

„Nivelul conversației automat scade, nu îi mai putem asculta așa cum am fi făcut-o în mod normal, scad și ei în ochii noștri, așa cum le cade masca sub bărbie. Probabil că nimeni nu știe despre atitudinea lor în afară de elevi și probabil că nimeni altcineva nu va afla, astfel niciodată nu se vor aplica sancțiuni”, explică Raluca.  

Când profesorul din fața clasei face constant dovada opoziției față de reglementările și recomandările autorităților, efectele se vor putea observa la toți elevii care sunt martorii acestor comportamente. 

Fie că profesorul este neglijent față de măsurile de igienă, fie că elaborează de la catedră teorii conspiraționiste nefondate și nedemonstrate științific, elevii vor fi contaminați de aceste idei sau cel puțin confuzați de comportamentul dascălilor lor. 

În general, vom identifica reacții negative în astfel de situații, chiar dacă o parte a elevilor se bucură pe moment că ora trece mai repede și nu-i scoate nimeni la tablă. 

Cel mai des întâlnim sentimente de:

• Nedreptate și revoltă – elevii sunt sancționați (inclusiv prin note) sau cel puțin „certați” atunci când nu respectă regulile, în timp ce adulții par să le poată ignora fără probleme, ca în fabula cu câinele și cățelul. Unde-i justiția socială?
• Demotivare – aplicată și în respectarea regulilor, și în învățare. Dacă alții nu-și respectă îndatoririle, ei de ce s-ar simți obligați să o facă?
• Speranțe iluzorii și dezamăgiri repetate – de fiecare dată când adulții din jurul lor s-au relaxat cu măsurile de protecție, copiii și tinerii au sperat că viața lor va reveni la normal și s-au entuziasmat. La câteva săptămâni / luni distanță, însă, s-au confruntat cu un nou val de infectări și de restricții, cu atât mai greu de acceptat și gestionat.

„Mi-ar plăcea să văd că suntem cu toții egali din punctul ăsta de vedere, că trebuie cu toții să respectăm regulile pentru că, deși statistic, tinerii au mai puține șanse să dezvolte forme grave ale bolii, cu toții avem acasă un bunic, un părinte sau o persoană dintr-o categorie vulnerabilă”, adaugă Raluca.

„Neputința de a-mi convinge părinții”

Alexandra*, o altă adolescentă ai cărei părinți nu vor să-și asume riscurile semnificativ mai mici, dar totuși existente ale vaccinării, concluzionează:

„Este greu să aud ce se petrece în spitalele pline cu pacienți în stare critică, nevaccinați. Este greu să mă gândesc că e și vina mea, că eu contribui la rata extrem de mică de vaccinare a României. Am 17 ani. Peste un an, această grijă va fi o amintire neplăcută. Însă cred că partea cea mai grea este neputința de a îmi convinge părinții, cei pentru care virusul reprezintă un risc mult mai mare, să ia decizia corectă pentru propria sănătate.”

*Numele adolescenților au fost schimbate pentru a le proteja identitatea în fața expunerii publice.

Urmărește-ne pe Google News