Eşti o persoană foarte serioasă şi te preocupă atât de mult corectitudinea, încât poţi ajunge destul de uşor să te rătăceşti în toate aceste frământări sufleteşti. Ai mare nevoie de încredere în tine, în oameni şi în viaţă pentru a te ridica pe propriile picioare. Viaţa nu oferă garanţii nimănui. Locul de muncă poate fi instabil, dar nu e cazul să te laşi copleşită de acest lucru, pentru că orice schimbare va însemna o nouă etapă.

Rodica Floriana A., 8 octombrie 1967, ora 10.30, Reşita. Balanţă cu ascendentul în Scorpion. Vă aflaţi într-o perioadă în care aproape nimic nu mai e stabil şi sigur în viaţa dv. Aveţi toate calităţile necesare pentru a merge mai departe şi a scoate maximum de beneficii. În următoarele luni e posibil să fie nevoie de dv. în casă, în familie, părinţii să vă solicite mai des pentru diverse probleme. În lunile de vară sunt posibile evenimente bruşte legate de părinţi sau de alte rude apropiate, după care vă puteţi trezi prinsă într-o poveste de dragoste mai puţin obişnuită.

E bine să vă conservaţi forţa interioară pe care aţi căpătat- o prin evenimentele trăite până acum, pentru că vă este dat să reuşiţi în viaţă prin puterile proprii, complet independentă de un eventual partener.

Florin Epure, 18 martie 1983, ora 18.00, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Fecioară. În plan profesional, una dintre cele mai importante probleme e să vă decideţi asupra unei singure direcţii. Succesul e mai puţin probabil, mai important este să vedeţi cu propriii ochi de ce sunteţi în stare şi cât de departe puteţi ajunge.

E posibil ca primul copil să aibă o problemă, însă nu îi pune în pericol sănătatea sau destinul. Relaxaţi- vă mental cât mai des.

Alina Pachea, 19 mai 1979, ora 10.15, Pătârlagele. Taur cu ascendentul în Leu. Progresul social şi profesional se anunţă a fi lent, dar solid şi însoţit de satisfacţii, cele de natură materială fiind modeste, dacă ora este bună.

Ar fi bine să încercaţi să vă schimbaţi atitudinea faţă de bani, pentru că aveţi tendinţa de a trăi permanent cu frica de sărăcie şi de lipsuri, iar acest lucru vă micşorează mult posibilităţile de dezvoltare, deoarece vă lipseşte curajul. Este important să părăsiţi localitatea de naştere pentru a vă dezvolta armonios. În ciuda aparenţelor, sunteţi o persoană autoritară şi această latură se poate transforma uşor într-o dominantă care vă poate submina relaţiile cu cei din jur.

Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în Libertatea de duminică şi în pagina specială de horoscop din suplimentul Libertatea de weekend

 
 

Urmărește-ne pe Google News