Sunteţi o persoană profundă, cu o lume interioară complexă, un amestec echilibrat între raţiune şi sensibilitate. Puteţi deveni destul de uşor propriul inamic din cauza unor înclinaţii înnăscute, care vă împiedică să vă înţelegeţi valoarea şi calităţile. Una dintre ele este tendinţa de a preţui excesiv valorile materiale. O alta e preocuparea unilaterală pentru acumularea de bunuri care vă limitează orizontul şi vă poate deruta destul de mult când se pune problema unei decizii importante în plan profesional.

Stela Petcu, 29 iulie 1938, ora 17.20, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Săgetător.

Astrograma dv. nu conţine elemente periculoase sau ameninţătoare la adresa sănătăţii. Poate fi afectată relaţia de cuplu sau cu copiii, şi din cauza unor opinii greu de schimbat despre cum ar trebui să fie sau să se poarte fiecare persoană care este prezentă în viaţa dv. Aveţi un dezavantaj clar din cauza tendinţei de a căuta să aflaţi permanent ceea ce ceilalţi au tendinţa să vă ascundă şi de aici apar griji şi tot felul de scenarii fanteziste care vă pot amărî viaţa.

Dana Constantin, 6 aprilie 1966, ora 7.30, Brăila. Berbec cu ascendentul în Taur.

Dacă sunteţi sigură de oră, se observă numeroase dificultăţi în relaţiile de dragoste, în domeniul carierei şi în privinţa copiilor. Aveţi şansa, tocmai datorită stării accentuate de nemulţumire interioară, să ajungeţi la descoperiri uimitoare legate de talentele dv. reale, şi de aici la construirea unei cariere frumoase, care să vă aducă şi venituri substanţiale. Aveţi un simţ estetic ieşit din comun, care vă poate aduce numeroase beneficii şi poate fi baza unei cariere într-un domeniu mai puţin obişnuit, avangardist. Nu luaţi în seamă momentele de teamă care vă paralizează iniţiativa şi treceţi la acţiune.

Urmărește-ne pe Google News