Cât de des simți nevoia să te odihnești în timpul zilei?

  1. Nu simt nevoia să mă odihnesc la prânz, mă întind în pat abia seara.
  2. Trebuie să mă odihnesc mereu după prânz, altfel nu mai fac față.
  3. M-aș întinde în pat și de trei ori pe zi, dacă aș putea.

Cum te simți după o masă bogată în prăjeli și sosuri grase?

  1. La fel de bine ca de obicei.
  2. Am o ușoară senzație de greață, așa că nu abuzez de astfel de mâncăruri.
  3. Mi se face rău numai când le miros.

Câte ore dormi pe noapte?

  1. Cam 7-8 ore și mă scol odihnită.
  2. Aproape 9 ore, dar aș mai dormi.
  3. În jur de 10 ore și mă scol cu greu.

Ai observat recent schimbări în culoarea urinei?

  1. Mi se pare că este la fel în fiecare dimineață.
  2. Uneori, am impresia că este mai închisă la culoare.
  3. De câteva zile este foarte închisă la culoare.

Te înțeapă vreodată în partea dreaptă a abdomenului?

  1. Foarte rar, când depun efort.
  2. Adesea, când car ceva greu sau după o masă prea copioasă.
  3. Destul de des, în ultima vreme.

Se întâmplă să ai dureri abdominale sau musculare?

  1. Numai când fac gimnastică sau când car greutăți.
  2. De câteva ori pe lună, deși nu depun foarte mare efort.
  3. Tot mai des, în ultima vreme, deși nu fac efort fizic.

Dimineața ai impresia că ești prea galben(ă) la față?

  1. Nu, nu mi s-a întâmplat.
  2. Numai în primele minute după ce mă scol.
  3. Mi se pare că sunt mai galben(ă) în ultimele zile…

Majoritatea a:

Adoptă o dietă cu mai puține grăsimi

Ficatul tău funcționează bine, dar trebuie să-ți schimbi regimul alimentar, să reduci grăsimile și dulciurile, pentru a nu obliga ficatul să secrete prea multă fiere. Când îți faci analizele, solicită medicului să urmărească valorile proteinelor totale și transaminazele. Dacă nu se mai încadrează în limitele normale, este indicat să faci electroforeza, ca să depistezi la timp o posibilă afecțiune a ficatului.

Majoritatea b:

Ficatul tău funcționează mai lent

Oboseala accentuată și intoleranța mâncărurilor grase pot indica o slabă funcționare a ficatului. Bolile hepatice sunt însoțite de disfuncții biliare, lipsa poftei de mâncare, grețuri, vărsături și dureri abdominale. Dacă rezultatele medicale demonstrează că ficatul tău nu mai secretă suficentă fiere, trebuie să urmezi tratamentul recomandata și să ajuți acest organ să se refacă.

Majoritatea c:

Hepatita trebuie tratată de la primele simptome!

Ar fi indicat să mergi să-ți faci programare la un medic specialist. Există riscul să fi contactat un virus hepatic. Hepatitele de tip A și E se pot lua din alimentele alterate. Cele de tip B, C și D se transmit prin contactul cu persoanele contaminate. Hepatita B, netratată la timp, poate evolua în ciroză. Hepatitele C și D pot rămâne în organism mult timp, distrugând lent, dar ireversibil ficatul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News