Plaja Maya Bay a fost închisă pentru prima dată în iunie 2018, după ce autorităţile locale au descoperit că cei mai mulţi dintre coralii din zonă au fost afectaţi de ancorele ambarcaţiunilor ce transportă turişti.

Oficialii s-au angajat atunci într-un program național de curățare și reabilitare menit să revigoreze coralii.

Maya Bay face parte din provincia Krabi din Thailanda și este aproape de Phi Phi Don, o destinație de vacanță extrem de populară.

Înainte să se închidă, în fiecare zi ajungeau în jur de 5.000 de turiști care voiau să vadă locul unde s-au filmat bucăți din producția „The Beach/Plaja”. Iar coralii au avut de suferit de pe urma acestui lucru.

„Maya Bay s-a bucurat de interesul turiștilor din întreaga lume. Însă acest lucru a dus la deteriorarea faunei marine, în special a coralilor”, a declarat ministrul resurselor naturale și mediului, Varawut Silpa-Archa, într-un comunicat emis pe 14 noiembrie.

„După ce a fost închisă pentru reabilitare, Maya Bay e acum într-o stare bună”, a adăugat acesta.

Autorităţile guvernamentale au avut iniţial în plan închiderea plajei pentru numai patru luni, însă ulterior s-a decis ca măsura să fie prelungită, pe motiv că este nevoie de mai mult timp pentru replantarea coralilor în golf și extinderea facilităților pentru vizitatorii insulei.

Noi reguli de acces

Redeschiderea celebrei plaje vine cu mai multe restricții. Spre exemplu, bărcile nu vor putea intra în golf, iar marinarii vor trebui să lase pasagerii la un dig situat în spatele insulei, departe de faimosul golf.

De asemenea, doar opt bărci cu motor vor putea să acosteze acolo în același timp,, iar vizitele vor fi limitate la o oră, cu maximum 300 de turiști care vor intra – nu toți odată, ci pe rând – de la 10:00 la 16:00 zilnic.

Plaja Maya Bay din Thailanda | Foto: Profimedia

În comunicat, ministrul Varawut a mai spus că guvernul lucrează acum la finalizarea noilor cheiuri și la amenajarea unor zone desemnate pentru activitățile acvatice, care vor fi gata la timp pentru redeschiderea de 1 ianuarie.

În prezent, bărcilor li se permite accesul doar în limitele exterioare ale golfului. Țărmurile Golfului Maya sunt interzise, ​​dar vizitatorii pot vedea în continuare plaja de pe barca lor.

Thailanda a relaxat la 1 noiembrie restricțiile pentru călătorii care au stat cel puțin 21 de zile într-una dintre cele 63 de țări și teritorii incluse cu lista de „risc epidemiologic scăzut”, inclusiv Statele Unite, Regatul Unit, Australia, India și Canada.

Turiștii care îndeplinesc noile cerințe trebuie să stea doar o noapte într-un hotel aprobat de guvern, în timp ce așteaptă rezultatele unui test COVID făcut la sosirea în țară. Totodată, turiștii care nu sunt complet vaccinați cu un vaccin aprobat trebuie să intre în carantină într-un hotel prerezervat, aprobat de guvern, timp de 10 zile de la sosire.

Foto principală: Shutterstock

Citeşte şi unde să mergi în Thailanda în vacanță – insule și atracții!

Urmărește-ne pe Google News