Oricât ar fi de practice, tigăile şi cratiţele din teflon, îndeosebi cele ieftine, sunt extrem de periculoase pentru organism. Acesta e avertismentul oamenilor de ştiinţă internaţionali. Potrivit unor studii realizate recent, folosirea acestor vase poat duce, printre altele, şi la infertilitate. Şi specialiştii români confirmă aceste rezultate.
Tigăile antiadezive, de teflon, conţin acid perfluorooctanoic (PFOA), o substanţă care provoacă o scădere a calităţii spermei, potrivit specialiştilor din cadrul reţelei internaţionale “Mediu- Sănătate”, ce reuneşte ONGuri, profesionişti din sănătate şi oameni de ştiinţă. PFOA se utilizează la fabricarea tigăilor antiadezive, dar şi la unele ambalaje pentru alimente, la textilele impermeabile sau în covoarele tratate împotriva petelor şi este unul dintre perfluoraţii cei mai folosiţi, alături de PFOS (acid perfluorooctan sulfonic), interzis de anul trecut. Din păcate, durata sa de viaţă în mediul ambiant şi în organism este în jur de 10 ani. Experţi ai Uniunii Europene sunt de părere că PFOA prezintă riscul de a produce în timpul sarcinii efecte nefaste asupra copilului, fiind nociv prin inhalare şi ingestie şi posibil creator de efecte ireversibile.
El este clasificat în categoria substanţelor îngrijorătoare, cu risc de cancer, însă, deocamdată, probele sunt insuficiente. Un alt studiu, realizat recent de cercetători danezi, arată că la
«Cele mai indicate vase sunt cele de fontă»
Dar ce putem face pentru a ne feri? “Până la apariţia unor noi concluzii în acest domeniu, e indicat să folosim vase de teflon scumpe, de foarte bună calitate, însă cele mai indicate sunt cele de fontă, inox sau oţel inoxidabil”, ne-a spus Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. De asemenea, contează foarte mult felul în care întreţinem tigăile sau cratiţele de teflon.