Programul derulat de MS debutează în 10 judeţe ale ţării – Arad, Bihor, Caraş-Severin, Bistriţa, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj, Timiş.
„În partea de vest a ţării, au fost deja organizate din punct de vedere tehnic şi financiar reţelele de recoltare şi de la 1 septembrie acestea vor fi funcţionale. Şi celelalte regiuni sunt în etapele de finalizare ale acestor reţele. Anul acesta avem în vedere testarea a peste 200.000 de femei care sunt eligibile pentru program. În 5 ani vor fi incluse în programul MS aproximativ 6 milioane de femei. Acest deziderat, însă, depinde de receptivitatea femeilor, motiv pentru care am pregătit campanii locale de informare atât prin media, cât şi prin cabinetele medicilor de familie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin vor avea posibilitatea să efectueze testarea prin metoda frotiului cervico-vaginal Babeş-Papanicolau, seprecizează în comunicatul MS.