1 comentariu„Pentru fiecare moment dificil, apăsător, pentru care pare că nu există ieșire, se ivește un motiv la orizont pentru care viața merită trăită”, spune, pentru publicul Libertatea, actrița Denisa Nicolae, 36 de ani. „Tot ce-i minunat în lume” se joacă în regia lui Nicolae Constantin Tănase și urmărește un personaj care încearcă să-i amintească mamei sale depresive despre toate motivele frumoase din lume pentru care merită să trăiască.
Pe Denisa Nicolae o mai puteți vedea în spectacole precum „Lungs”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons”, „Cassandra” sau „KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, care se joacă la diferite teatre din Capitală și din țară.
O dorință încă din adolescență
Încă de mică a știut că vrea să facă teatru, atunci când era elevă în clasa a VI-a, sora ei mai mare a intrat într-o trupă de teatru de amatori și a participat într-un spectacol despre tineri, riscurile consumului de droguri, viața de adolescent și cea de cartier.
„Aș fi dat orice să fac parte din spectacolul ăla, era extrem de puternic și emoționant; era cu graffiti, dramă și iubire. Modul în care fac acum teatru, proiectele pe care le dezvoltăm și le inițiem sunt în concordanță cu triggerul de atunci, de a vorbi în teatru despre teme din prezent”, spune ea. În liceu, actrița a intrat într-o trupă de teatru, iar ulterior a terminat UNATC.
Denisa este și cofondatoare Vanner Collective, o companie de teatru cu origini românești și irlandeze, pornită de Liviu Romanescu și Crissy ODonovan, cu sediul inițial în Marea Britanie.
În 2016, a apărut și Vanner Collective România, așa cum subliniază Denisa Nicolae, cu dorința de a vorbi despre ceea ce-i doare și îi preocupă pe oamenii din spatele creației. „Nu știu dacă ne aliniem trendurilor, cert e că ne dorim ca prin proiectele dezvoltate să deschidem dialogul cu spectatorii, să vorbim despre ce, uneori, e foarte greu să vorbim”, explică ea.
„Tot ce-i minunat în lume”, o campanie de conștientizare a depresiei
Piesa „Tot ce-i minunat în lume” aparține dramaturgului britanic Duncan Macmillan și a fost lansată în România în 2017, odată cu o campanie de conștientizare a depresiei, în parteneriat cu Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și cu cei de la Depresiv.ro, care au oferit vouchere cadou pentru ședințe cu specialiști.
Dorința dramaturgului a fost aceea de a vorbi despre un subiect de multe ori ignorat: „Nu am văzut pe nimeni care să discute despre depresia cu risc suicidar într-o formă utilă, interesantă sau coerentă. […] Într-o anumită formă, este cea mai uncool piesă”, spunea Macmillan.
Proiectul din România a fost cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) și în cadrul primelor reprezentații, jucate atât în țară, cât și în Capitală, spectacolele au fost însoțite de sesiuni de discuții cu câte un psiholog sau terapeut din fiecare comunitate în care echipa a ajuns.
„Spectacolul se joacă în continuare și atrage atenția asupra importanței sănătății mintale, fără prezența însă a specialiștilor în domeniul sănătății mintale”, adaugă Denisa.
Textul lui Macmillan a fost adaptat și pentru spectacolul „O mie de motive”, în regia lui Horia Suru, unde one-man show este Florin Piersic jr. Deși sunt diferite, cele două piese de teatru implică publicul în construcția lor și trag același semnal de alarmă, și anume că e bine să vorbim despre depresie și că lumea poate fi mai colorată decât o vedem noi în momentele de cădere. Textul piesei a fost transformat și într-un spectacol documentar de HBO, „Every brilliant thing”, jucat de comediantul britanic Jonny Donahoe în cadrul unui teatru din New York.
Cele mai puține cazuri de depresie raportate din Uniunea Europeană
Conform unui studiu Eurostat pentru anul 2019, românii înregistrează cea mai mică rată a depresiei cronice, la nivel european: doar 1% declară că suferă de depresie, în vreme ce media, în celelalte state UE, este de 7%. Specialiștii atrag atenția însă că datele sunt subraportate la nivel de țară. Mai mult, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că aproape 10% dintre români sunt diagnosticați cu depresie. Numărul pacienților cu tulburări mintale și de comportament a crescut cu 25% în ultimii trei ani. Pandemia de COVID-19 a contribuit la această situație, arată Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie.
Într-un interviu pentru Libertatea, Denisa Nicolae vorbește despre cum a descoperit piesa, emoțiile pe care le simte când o joacă, dar și despre impactul ei asupra publicului.
„Mi-a activat și fricile, și puterile”
Libertatea: Cum ai descoperit piesa „Tot ce-i minunat în lume” a lui Duncan Macmillan și ce impact a avut asupra ta când ai citit-o prima dată?
Denisa Nicolae: L-am descoperit întâi pe Duncan Macmillan, prin intermediul piesei „Lungs”. A fost prima pe care am citit-o de la el, din care s-a născut și primul spectacol produs de Vanner Collective România. Pe urmă, îndrăgostită de „Lungs”, am citit tot ce a scris.
„Every Brilliant Thing” („Tot ce-i minunat în lume”), pe care a scris-o cu Jonny Donahoe, m-a prins într-o perioadă extrem de propice pentru a mă arunca să spun povestea asta, care e foarte puternică emoțional și totodată fragilă și delicată, prin modul în care sunt angrenați oamenii în spunerea poveștii. Mi-a activat și fricile, și superputerile.
– Ce e special pentru tine la piesele scrise și regizate de el?
– Nu am văzut spectacole regizate de el, i-am citit piesele. Scrie inteligent, visceral, are personaje pe care le recunoști, în care te recunoști, de parcă te descrie pe tine.
„Trăiesc cu speranța că spectacolul chiar modifică ceva în public”
– Consideri piesa ca un „antidepresiv” pentru public? Cu ce ți-ar plăcea să rămânem în urma ei?
– Este un spectacol plin de speranță. Pentru fiecare moment dificil, apăsător, pentru care pare că nu există ieșire, se ivește un motiv la orizont pentru care viața merită trăită. Fiecare reprezentație e un prilej fantastic de a mai cunoaște niște oameni, de a mai crea niște legături.
Trăiesc cu speranța că spectacolul chiar modifică ceva în cei care iau parte la el, se simt auziți, înțeleși, nestigmatizați, mai curajoși să vorbească despre lucruri care dor.
– Cum e pentru tine să fii pe scenă și să o joci acum, în comparație cu primele reprezentații? S-a schimbat ceva, te-ai schimbat tu?
– Aveam infinit mai multe emoții la început. E un spectacol pe care îl construiesc cu publicul, reprezentațiile sunt diferite, evident, după cum e și publicul. Dar de fiecare dată e o bucurie să ne întâlnim. M-am schimbat și eu, normal, am mai îmbătrânit, am mai trăit.
– Crezi că piesa te-a transformat într-un mod sau altul?
– Sigur, și piesa, și mai ales spectacolul m-au modificat. A fost primul prilej real să mă uit cu atenție la sănătatea mintală și să am grijă de mine.
Cele mai puternice reacții după spectacol
– Cât de solicitant este pentru tine rolul din piesă – ai un ritual de pregătire înainte sau după ce se termină?
– E solicitant și e firesc să fie așa. În afara faptului că e un one-woman show, deci responsabilitatea și grija reprezentației sunt doar în mâinile mele, cel mai important lucru pentru mine e ca oamenii să se simtă safe (în siguranță, n.r.), să se simtă susținuți atunci când le cer ajutorul și asta vine, evident, cu consum. Trebuie să fiu în permanență prezentă, atentă, spontană.
Îl joc de șase ani, iar înainte de fiecare spectacol îmi pregătesc lucrurile, recuzita. Le așez cu grijă, le verific, le încarc, iar apoi dau textul în scenă. Cu o oră înainte, mă retrag la cabină, ascult jazz, mă machiez și cânt. După spectacol, citesc biletele lăsate de oameni. De fiecare dată (în ultimii doi ani, în fiecare zi, bilete cu motive pentru care merită să trăiești, pe care Denisa le primește după piesă, sunt postate pe atelier.liternet.ro, n.r.).
– Care au fost reacțiile pe care le-ai primit de la public în urma acestei piese? Ai câteva exemple care ți-au rămas mai aproape de suflet?
– Sunt multe, nu pot să fac clasamente, e spectacolul în care zic că îmi fac prieteni și cunoștințe. Vorbesc cu oamenii pe urmă, am primit cărți, am primit un portret la câteva zile după un spectacol.
Însă cele mai puternice cred că rămân mărturisirile despre efectul terapeutic al spectacolului sau mărturisirile dureroase despre cât de bine cunosc despresia, despre cât de aproape au fost să renunțe la viață. Și despre soarele care răsare pe urmă, despre motive bune de bucurie.
Aceeași piesă, jucată de Florin Piersic jr
– Piesa este jucată și de Florin Piersic jr, sub un alt nume, ai vorbit vreodată cu el despre asta, v-ați văzut piesele reciproc? Crezi că publicul ar fi bine să vadă ambele variante?
– Eu am văzut spectacolul lui Florin într-un context mai dificil pentru el, în sensul că l-am văzut invitat la Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis. Erau foarte mulți oameni prezenți și Florin a fost extraordinar. Am repetat cam în același timp, spectacolele noastre au ieșit foarte aproape unul de celălalt. Sunt foarte diferite, și e normal să fie așa.
Nu e loc de comparații, nu e nicio competiție, deci publicul poate să vadă ambele spectacole și cred că le va iubi pe ambele. Poate că nici nu își va da seama că e același text. Sunt două spectacole frumoase, necesare din punctul de vedere al temei, abordate cu empatie și candoare.
– Este teatrul un spațiu (o platformă) care semnalează anumite probleme în societate și poate oferi și posibile soluții?
– Da, absolut. Pentru cei care vor să se uite, pentru cei care vor să se deschidă, interesați de creșterea și dezvoltarea lor.
„Poți găsi umorul chiar și în cele mai întunecate perioade”
– Ce crezi despre evoluția teatrului contemporan și independent în plan local? Simți un public mai atras de genul ăsta de spectacole decât de cele clasice?
– Sunt mulți creatori, oamenii vor să se exprime cât mai mult și mai des prin artă, deci proiectele pe care le-am văzut dezvoltate în ultimii ani sunt puternice, performante, cu un puternic caracter performativ. După pandemie, am văzut că oferta de spectacole din zona independentă a crescut, însă cererea a scăzut. S-a modificat comportamentul consumatorului de cultură, în general. Oamenii sunt interesați și mișcați de spectacole contemporane, dacă ajung să le vadă, în același timp, sunt mai puțin dispuși să încerce ceva nou.
– Revenind la „Tot ce-i minunat în lume”, piesa folosește foarte mult umor în a semnala o problemă gravă la nivel global – crezi că noi, ca oameni, înțelegem uneori mai bine o problemă și cu un dram de umor la mijloc?
– Ca în viață, unde în toate poți găsi umorul, chiar și în cele mai întunecate perioade. E, probabil, și un mecanism de supraviețuire. Să nu rămânem încrâncenați, blocați.
– Cât timp vei mai juca această piesă?
– Atât timp cât va avea public.
Libertatea îşi propune să ofere o voce egală femeilor în reprezentarea lor din media și crede în puterea #EqualVoice pentru a face mai vizibile femeile în presa românească, pentru a include vocile lor și perspectivele feminine. Fie că vorbim de jurnaliste, de surse, de specialiste sau de comentatoare / editorialiste, doar așa putem reflecta echilibrat societatea.
Libertatea își folosește capacitatea jurnalistică și tehnologică de a promova valorile în care crede: egalitatea între femei şi bărbați.
Vezi noutățile din cadrul inițiativei EqualVoice!