În ultima vreme, din studiourile de la Hollywood au ieșit tot mai multe filme despre războaie și bătălii. Unele sunt de văzut pe marele ecran, la cinema, altele, cum sunt documentarele sau serialele, la televizor. Motivul pentru revenirea la această temă e unul simplu: există un interes tot mai mare din partea publicului de a afla informații despre aceste mari evenimente din trecutul nostru nu foarte îndepărtat.
Însă, față de alți ani, acum se pune accentul pe oameni. Nu ne interesează tactici și planuri de bătaie. Sunt detalii prea tehnice, care nu prea ne ajută pe noi, personal, cu ceva. Vrem să știm, în schimb, povești despre oamenii acelor vremuri. Ce gândeau, care au fost reacțiile lor în anumite momente limită, ce au simțit în fața unor mari provocări și cum au făcut față lumii nestatornice.
Cu asemenea informații, suntem mai câștigați. Pentru că aflăm mai multe despre oameni, în general, și devenim noi înșine un pic mai buni în viața noastră de zi cu zi. Și, să fim sinceri, cui nu-i place să descopere povești secrete?
Tocmai în această idee, Libertatea ți-a pregătit o colecție de cărți cu povești din spatele marilor bătălii duse în timpul Primului Război Mondial. În fiecare săptămână, vei afla noi secrete care te vor ajuta să vezi altfel lumea de azi și să înțelegi oamenii mai bine. Sunt povești altfel, așa cum nu ți le-a spus nimeni, ca de la om la om. Colecția „Mari Bătălii” se găsește la toate chioșcurile de ziare, împreună cu Libertatea, la prețul de 14,99 de lei.