Să luăm primii zece factori de risc, în ordinea importanţei lor:
Vârsta, genul masculin şi ereditatea
Aceştia sunt factori de risc pe care nu stă în puterea noastră să-i modificăm. În schimb, dacă ştim că îi avem ”la activ”, putem să ne modelăm stilul de viaţă în aşa fel, încât să le reducem semnificativ impactul.
Obezitatea
”Am greutatea corectă sau nu?”. Răspunsul la această întrebare uneori chinuitoare are trei litere: IMC – indicele masei corporale. Îl afli împărţind greutatea corporală (exprimată în kilograme) la pătratul înălţimii tale. Rezultatul arată:
•    greutate normală: între 18,50 şi 24,99
•    supraponderal: între 25 şi 29,99
•    obezitate de gradul I: între 30 şi 34,99
•    obezitate de gradul II: între 35 şi 39,99
•    obezitate morbidă: de la 40 în sus.
Tutun, sedentarism, colesterol mare, diabet zaharat
Fie că eşti fumător activ sau pasiv, riscul tău cardiovascular creşte de 4 ori! În absenţa activităţii fizice, cresc glicemia (risc de diabet zaharat) şi colesterolul (risc de obezitate şi de vase sangvine ”colmatate”).
Stresul
Nu uita să râzi. Zilnic! De cât mai multe ori! Râsul este gimnastica de întreţinere a sistemului cardiovascular.
Hipertensiunea arterială
Este o afecţiune pe care o are un român din 3. Din cauza ei, inima face mai mult efort, iar asta amplifică riscurile de infarct şi de accident vascular cerebral.

Urmărește-ne pe Google News