Iată 10 alte locaţii în care mai multe persoane nu s-a putut abţine şi au fost prinşi cu pantalonii în vine:
Justin Dunn, un muncitor în construcţii, nu s-a mai putut abţine şi a făcut dragoste cu iubita sa printre schele, în văzul lumii. Cei doi au fost reţinuţi de poliţie însă nu au putut fi acuzaţi de nimic deoarece locaţia era privată şi astfel nu au încălcat legea.
2. Un judecător s-a autoexcitat în timpul unui proces
În 2006 Donald Thompson, un judecător din Oklahoma, a arătata tuturor ce poate face cu mâna pe sub biroul său chiar în mijlocul unui proces. Acesta a fost arestat şi închis pentru patru ani de zile.
3. În confensionalul unei biserici catolice
În anul 2008 un grup de catolici au mers liniştiţi la slujba de duminică dimineaţă. Din nefericire în confesionalul locului sfânt au găsit doi iubiţi care îşi făceau de cap nestingheriţi. Preotul a catalogat actul drept revoltător şi ulterior a ţinut o slujbă de purificare a locului.
4. Sex într-o maşină de poliţie deja ocupată
Un cuplu olandez nu a rezistat tentaţiei şi s-a apucat să facă sex într-o maşină de poliţie în care se afla şi un poliţist. Omul legii s-a dat jos politicos şi le-a cerut să se oprească. Cei doi însă nu l-au băgat în seamă. Problemele au început abia când bărbatul a făcut scandal pentru că a fost întrerupt iar poliţistul l-a arestat pe loc.
5. Într-un cimitir al eroilor căzuţi în război
Doi tineri francezi au fost amendaţi cu 1.000 de euro şi condamnaţi la patru luni de închisoare cu suspendare deoarece au turnat un film porno într-un cimitir al soldaţilor morţi în Primul Război Mondial.
6. În staţia de tramvai
Doi britanici s-a plictisit aşteptând tramvaiul şi au făzut sex chiar pe refugiul pe care se aflau. Poliţia a fost alertată după ce amorezii au fost filmaţi de o cameră de supraveghere.
7. Pe liniile de cale ferată
Un cuplu de africani a vrut să încerce sexul riscant. Aşa că cei doi au mers pe liniile de cale ferată chiar înainte ca un tren să treacă pe acolo şi s-au apucat să facă sex. Degeaba a încercat conductorul să-i oprească la timp pentru că cei doi l-au ignorat şi au fost loviţi de tren. Bărbatul a murit pe loc iar femeia a decedat mai târziu la spital.
8. George Michael a făcut sex într-o toaletă publică
Starul pop al anilor 80 a intrat într-o toaletă, a făcut sex şi a fost prins de poliţiştii sub acoperire.
9. În spital, cu maşina de spălat podelele
Un om de serviciu al unui spital de copii a rămas blocat într-o poziţie ciudată în timp ce încerca să se “relaxeze” cu o maşină de spălat după o zi lungă de muncă. Un paznic l-a găsit şi l-a gonit din clădire.
10. În curtea Reginei Marii Britanii
Un cuplu de britanici a fost prins de gărzile regale în timpul unei partide fierbinte de sex în curtea palatului Reginii Marii Britanii. Ei au fost văzuţi şi de toţi cei care au trecut prin zonă.