ComenteazăProză românească, proză străină, poezie, nonficțiune străină, eseuri, vreo două biografii, SF, psihologie și self-help, primul audiobook ascultat („The Descent of Man”, de Grayson Perry). Cam asta a fost platoul de cărți care mi-a ieșit în 2019. În total, au fost 61. Dacă în cazul topului cu cele mai bune spectacole de teatru din 2019 era vorba de spectacole care au avut premiera chiar anul acesta, la cărți e altfel.
În primul rând, se scriu mai multe cărți decât apar spectacole într-un an. Nu știu dacă cineva ar putea citi toate cărțile apărute într-un an.
Cum am învățat să renunț la cărțile pe care mă străduiam să le termin, chiar dacă nu-mi plăceau
În al doilea rând, nu prea obișnuiesc să citesc cărți imediat după ce apar (doar rar, dacă e un autor pe care-l urmăresc demult). Vâlva care se face în jurul aparițiilor noi e, pentru mine, ca o ceață care nu mă mai lasă să văd nimic în zare. Posibil să fie și un defect profesional – știu cât și cum se face PR-ul și reflexul meu e să fiu sceptică. Câteodată mă ajută, alteori, nu. De exemplu, anul ăsta, am citit târziu „Învățare” („Educated”) a Tarei Westover și „Trei femei” („Three Women”) a Lisei Taddeo din cauza nebuniei din jurul lor; cu toate astea le-am citit într-un final și mi-au plăcut foarte mult.
Pe de altă parte, am citit și „Oameni normali” („Normal people”) a lui Sally Rooney și mi-a părut rău că mi-am pierdut vremea cu ea. Tot de-aia încă n-am citit biografia doamnei Michelle Obama, dar am fost convinsă recent să îi dau o șansă (de cineva care mi-a povestit despre ea).
Apropo de asta, în 2019 am învățat să renunț la cărți fără probleme. Dacă simt că nu ne potrivim, nu mai insist și o abandonez fără pic de vină. Avem prea puțin timp ca să-l stricăm pe lucruri care nu ne fac plăcere. Știu că n-am descoperit roata, că asta descoperă oricine se mai maturizează puțin, dar tot mă bucur.
Mai știu și că sunt oameni care nu suportă să lase lucruri neterminate. Fiecare cum se simte bine. Cititul e, oricum, o activitate foarte intimă și personală, așa că nu există rețete, doar interpretări și dialoguri din care ne putem inspira.
Au fost și cărți care m-au enervat, dar asta nu înseamnă că sunt bune sau rele, ci că n-am fost de acord cu autorul. Mi s-a întâmplat asta cu „De vorbă cu necunoscuți” („Talking to Strangers”) de Malcolm Gladwell și de „Sonia ridică mâna” de Lavinia Braniște.
Ambele m-au făcut să port conversații multe și lungi – prima, pe baza ideilor propuse, a doua, din cauza viziunii – la finalul cărora n-am fost de acord cu autorii, dar conversațiile în sine pe care mi le-au provocat au fost importante, că mi-au pus mintea în mișcare și m-au ajutat să-mi verific iar valorile (ceea ce e foarte bine, cine vrea valori leneșe și prăfuite?).
Mai jos, topul meu cu cărți românești citite în 2019. Topul 2019 cu cărți de autori străini, într-un articol viitor.
10. „Guadalajara”, Iulian Popa, Editura Humanitas
O colecție de povestiri cu care a debutat Iulian Popa. Melancolia, curiozitatea pentru viețile oamenilor anonimi și senzația de a tânji după un loc mai bun mi-au plăcut mult.
9. „Constantin”, Iulian Bocai, Editura Polirom
Al doilea roman pentru Iulian Bocai, cel cu care și-a asigurat un loc în inima mea la capitolul autori preferați. Stilul e ceva ce găsim rar, puternic propriu sieși, un fel de a povesti foarte fermecător. Citește mai multe
8. „Spre văi de jad și sălbăție”, Veronica D. Niculescu, Editura Polirom
Un roman cu o structură atipică, care mi-a făcut plăcere. Trei rame de povești: un poem, un roman tip proză română contemporană (confesională, povestea destrămării unei iubiri din perspectiva ei), un basm.
7. „Cine locuiește la subsol”, Diana Geacăr, Editura Paralela 45
O colecție de povestiri care pot funcționa ca un roman fragmentar, adică poveștile nu sunt foarte bine legate între ele, dar cititorul, dacă vrea, poate completa cu imaginația lui. Povești spuse de personaje femei despre cum a fost să crești în anii ‘90. Citește mai multe
6. „Așa să crească iarba pe noi”, Augustin Cupșa, Editura Humanitas
Tot provincie, tot anii ‘90, dar de data asta din perspectivă masculină. Se completează perfect cu cartea Dianei Geacăr. Augustin Cupșa e mai aplecat înspre relația copilului cu natura. Citește mai multe
5. „Sinistra”, Marius Aldea, Casa de Editură Max Blecher
Un volum mai vechi de poezie (din 2015) pe care l-am descoperit abia acum. Durerea de a procesa durerea, cam asta a fost pentru mine. Mi-a plăcut perspectiva băiatului care-și pierde tatăl și viața la țară și care-și caută un loc în lume, cu tot cu durerea pe care-o duce-n cârcă.
4. „Thanato Hotel”, Livia Ștefan, Casa de Editură Max Blecher
Infernul existenței noastre de zi cu zi. Un melanj de referințe din cultura pop cu care am crescut toți tinerii numiți millennials ca modele de viață (Laura Palmer, de exemplu) și senzația limpede că viața e absurdă dar asta ne și place la ea, de fapt.
3. „Mica mea inimă de om singuratic”, Vlad Drăgoi, Editura Polirom
Un debut, un roman ca un thriller, o cursivitate ca de film și un umor foarte bun cu care critică năravurile lumii contemporane. Câteva dintre lucrurile cu care m-a cucerit. Citește mai multe.
2. „Melancolia”, Mircea Cărtărescu, Editura Humanitas
M-a transportat undeva în miezul meu intim, acolo unde stau experiențe și amintiri din copilărie, unde locuiește iubirea pentru părinți și toate formele pe care le-a luat până acum de-a lungul timpului. Citește mai multe.
1. „Trilogia sexului rătăcitor”, Cristina Vremeș, Editura Humanitas
Debutul unei scriitoare care a apărut de nicăieri. Autoarea a emigrat în urmă cu ani buni, dar, iată, scrie și debutează în limba română. E un roman complex, cu fire care se împletesc foarte bine și completează poveștile a trei generații de femei. Citește mai multe