ComenteazăA fost odată ca niciodată
Aşa încep toate poveştile frumoase. Şi aşa îşi are începutul şi acest obicei al aniversării iubirii ajunse la frumoasa vârsta de 25 de ani. Este un rit străvechi, ce-şi are rădăcinile în perioada Imperiului Roman. Totuşi, ceea ce a ajuns sa se mai pastreze şi azi din el, mai exact aşa-numita nunt de argint, se pare că s-a facut mai cunoscut în perioada medievala, pe teritoriul francez. Pe atunci, bărbaţii înstariţi îşi cadoriseau consoartele cu o cunună fină din argint, simbol al dragostei trainice. Creştinii obişnuiesc ca, la acest prilej, să reconstituie oarecum nunta care le-a unit destinele de la început, respectând, în mare parte, cam aceleaşi tradiţii, cu straie speciale, naşi, invitaţi şi toate cele, diferind doar materialul din care sunt confecţionate verighetele.
Dacă-i bal, bal să fie
Deşi toata lumea ştie că, potrivit tradiţiei, celebrarea a 25 de ani de casnicie e o nunta în toată regula, legile bisericeşti nu sunt întru totul de acord cu aceasta percepţie. Ştim că la nunta de argint se merge în faţa altarului, cu naşii şi toţi cei dragi. Numai ca ceea ce se întâmpla acolo nu este de fapt o nouă nunta sau cununie religioasa, ci un moment în care soţii vin să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru dragostea lor şi pentru trăinicia ei, oferindu-şi noi simboluri, din argint de aceasta dată.
Acelaşi lucru se întâmpla şi în cazul nunţii de aur, dupa 50 de ani, şi de diamant, dupa 75 de ani de casnicie. În cadrul acestor slujbe ceremoniale efectuate în Biserica nu se repeta Sfânta taina a Cununiei, soţii nu mai poartă titulatura de miri, cu toate ca e de preferat ca naşii sa fie aceiaşi, daca mai sunt în viaţa, nu mai exista lumânari speciale. Cât despre petrecerea de dupa, aceasta ţine de pofta şi de buzunarul fiecăruia. Dar e de preferat ca, în acest moment al vieţii, când se presupune ca am fi mai înţelepţi, sa nu irosim banii ci, mai degrabă, sa facem un bine, donând o sumă unora aflaţi la nevoie.