România este țara europeană cu cele mai multe animale de companie înregistrate! Conform ultimului raport privind gestionarea Registrului de evidență a câinilor cu stăpân, țara noastră înregistra 3,7 milioane de căței. Mai mult, conform statisticilor, în România ar exista și 4,3 milioane de pisici înregistrate.
Poate de aceea cei de la European Best Destinations au decis să plaseze România pe primul loc într-un clasament inedit, dedicat cățeilor. Sub îndemnul „Oferă-i prietenului tău loial o vacanță plăcută”, țara noastră deschide topul destinaților, peste Croația, Italia sau Belgia. Iar locul ales de experții în călătorii este Transilvania.
„Una dintre cele mai frumoase regiuni ale României, este renumită în lume pentru Sibiu (premiat de două ori printre cele mai frumoase destinații din Europa), Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sighișoara, Brașov. Orașe istorice, cu o moștenire arhitecturală, culturală, religioasă și gastronomică incredibilă. Perfectă pentru excursii cu câinele tău”, spun aceștia, care anunță că în Transilvania sunt peste o sută de locații de cazare care acceptă și căței.
După Transilvania, cei de la European Best Destinations, au ales Dalmația, o regiune frumoasă a Croației, care a și dat numele faimosului dalmațian. Urmează Veneția, care nu este doar orașul îndrăgostiților, ci și orașul iubitorilor de animale de companie.
Din lista de recomandări nu lipsește Valonia din Belgia, locație unde există o ofertă incredibilă de peste 1.300 de hoteluri care acceptă animale de companie.
Paris, Lisabona, Madrid, Santorini, Riga și Bruges sunt și ele destinații alese pentru o vacanță perfectă alături de animalul dumneavoastră de companie. Peste 1.000 de hoteluri și apartamente care acceptă animale de companie sunt disponibile în capitala Franței, între 200 și 400 în restul orașelor, mai puțin la Bruges, locația cu cele mai puține locuri de cazare pentru căței – până în 50.
Cele mai frecvente zece nume de câini în România
1. Rex | 84.040 |
2. Max | 54.769 |
3. Bobiță | 39.900 |
4. Ursu | 35.144 |
5. Bobi | 34.649 |
6. Bella | 34.120 |
7. Pufi | 29.583 |
8. Nero | 27.890 |
9. Maya | 23.581 |
10. Lăbuș | 21.810 |
Câinele are nevoie de pașaport
Pentru a putea călători în afara țării cu câinele, proprietarul are nevoie obligatoriu de pașaport pentru animale de companie.
Conform autorităților, acesta conține o descriere a animalului de companie, precum și alte detalii, inclusiv despre microcipul sau codul tatuat, evidența privind vaccinarea antirabică și datele de contact ale proprietarului și ale veterinarului care a emis pașaportul.
Puteți obține un astfel de pașaport de la orice medic veterinar autorizat (căruia autoritățile competente i-au permis să emită pașapoarte pentru animalele de companie). Un pașaport pentru animale de companie este valabil pe toată durata vieții, atât timp cât animalele respective sunt la zi cu vaccinurile contra rabiei.