Literatura a fost întotdeauna o sursă importantă de inspirație pentru cinematografie – un parteneriat din care au de câștigat și cititorii, și cinefilii. În curând, alte trei romane de succes vor fi ecranizate, cu actori de top și regizori pe măsură.
„Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens
„Nici nu pot să spun cât de mult iubesc această carte”, a declarat actrița americană Reese Witherspoon, care a produs filmul pentru Sony Pictures.
Vedetele filmului vor fi actorii Daisy Edgar-Jones, cunoscută din miniseria HBO „Oameni obișnuiți”, și Taylor John Smith, devenit popular datorită rolului din thrillerul „Obiecte ascuțite”. Harris Dickinson va juca rolul negativ.
În regia Oliviei Newman și cu un scenariu scris de Lucy Alibar, „Acolo unde cântă racii” are lansarea programată pentru 22 iunie 2022.
„Acolo unde cântă racii” este despre o tânără pe nume Kya, care, abandonată de familie, este nevoită să supraviețuiască singură în ținuturile mlăștinoase din Carolina de Nord.
Înainte de publicarea romanului, Delia Owens era un om de știință cu notorietate, însă nu scrisese niciodată beletristică. A lucrat la această carte mai bine de zece ani și a lansat-o la vârsta de 70 de ani. Un debut fulminant, care a întrecut toate așteptările.
Publicată inițial într-un tiraj modest, de 28.000 de exemplare, „Acolo unde cântă racii” a ajuns până la finalul anului 2019 cea mai bine vândută carte din Statele Unite. Asta după ce a petrecut 124 de săptămâni în top bestseller „New York Times”.
„Omul cu castane”, de Søren Sveistrup
Serialul „Omul cu castane”, inspirat de cea mai bună carte a anului 2020 potrivit „New York Times”, va avea premiera pe Netflix, pe 29 septembrie.
Ecranizare a romanului de debut al lui Søren Sveistrup și conceput în buna tradiție a filmului noir nordic, serialul îi are în rolurile principale pe Danica Curcic, Mikkel Boe Følsgaard și Iben Dorner. Scenariul este scris de Søren Sveistrup, autor tradus în 33 de limbi și publicat în 50 de țări.
Søren Sveistrup este regizorul și scenaristul serialului danez „Forbrydelsen”, distins cu premiul Bafta, care a făcut celebru stilul noir scandinav și a inspirat remake-ul american „The Killing”.
Acțiunea din „Omul cu castane” este plasată în Copenhaga, unde este găsit cadavrul unei tinere, fără o mână, care are lângă ea o păpușă făcută din castane, figurină populară printre copiii danezi. Cazul pare simplu, până în momentul când amprenta găsită pe păpușă complică lucrurile. Aparține fiicei unui om politic, dispărută cu ani în urmă.
„Cactusul”, de Sarah Haywood
Cartea lunii iunie 2019 la celebrul club de lectură al actriței Reese Witherspoon, „Cactusul” este o comedie romantică în curs de producție pentru Netflix. Witherspoon va fi atât producătoare, cât și protagonistă.
Personajul principal al romanului este Susan, o femeie de 45 de ani, obsedată să aibă totul sub control. Lucrul acesta îi reușește o vreme, însă, după ce rămâne însărcinată, Susan are parte de tot imprevizibilul pe care l-a evitat, o sursă inepuizabilă de momente amuzante.
Toate cele trei romane au fost publicate în România, la Editura Trei.