Anul trecut, 8,2 milioane de persoane au fost diagnosticate pentru prima dată cu tuberculoză, ceea ce le-a permis accesul la tratament adecvat. Acesta este cel mai mare număr înregistrat de la începutul monitorizării globale a tuberculozei de către OMS în 1995, în creştere faţă de 7,5 milioane în 2022.

OMS arată că eradicarea tuberculozei rămâne un obiectiv îndepărtat, lupta împotriva bolii confruntându-se cu provocări persistente, precum subfinanţarea semnificativă.

„Faptul că tuberculoza încă ucide şi îmbolnăveşte atât de mulţi oameni este revoltător, când avem instrumentele necesare pentru a o preveni, a o detecta şi a o trata”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Numărul de decese asociate tuberculozei a scăzut la 1,25 de milioane în 2023, de la 1,32 de milioane în 2022, însă numărul total de persoane bolnave de tuberculoză a crescut uşor, ajungând la aproximativ 10,8 milioane în 2023.

Pragurile şi obiectivele globale de reducere a poverii bolii nu sunt pe calea cea bună, fiind necesare progrese considerabile pentru a atinge alte obiective stabilite pentru 2027, au transmis reprezentanţii OMS.

Ţările cu venituri mici şi mijlocii, care suportă 98% din povara bolii, se confruntă cu o lipsă semnificativă de fonduri.

În 2023, diferenţa dintre numărul estimat de cazuri noi de tuberculoză şi cele raportate s-a redus la aproximativ 2,7 milioane, o scădere importantă faţă de nivelurile din timpul fazei acute a pandemiei de COVID-19, când erau aproximativ 4 milioane în 2020 şi 2021.

Tuberculoza rezistentă la medicamente multiple rămâne o criză de sănătate publică, au declarat specialiştii de la OMS.

Urmărește-ne pe Google News