Tudor Arghezi poezii – operele geniului din literatura română

Poezii scrise de Tudor Arghezi – opere celebre și mai puțin cunoscute

Cu numele său real Ion Nae Theodorescu, Arghezi a fost unul dintre poeții români importanți nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. Când spui Tudor Arghezi, te gândești la cele mai frumoase și emoționante poezii, așa că mai jos am structurat cele mai frumoase opere. Tudor Arghezi poezii.

Te îndemnăm să citești și:

• Ana Blandiana poezii – cele mai frumoase și emoționante versuri;
• Nichita Stănescu poezii – versuri celebre și mai puțin cunoscute ale poetului.
  

Tudor Arghezi poezii

Adam și Eva

Urîndu-i-se singur în stihii,
A vrut şi Dumnezeu să aibă-n cer copii
Şi s-a gîndit din ce să-i facă,
Din borangic,argint sau promoroacă,
Frumoşi, cinstiţi, nevinovaţi,
Şi puse-aşezămîntul dintre fraţi.

Dar i-a ieşit cam somnoros şi cam
Trîndav şi nărăvaş strămoşul meu Adam ;
Că l-a făcut, cum am aflat,
Cu praf şi niţeluş scuipat ;
Ca să încerce dacă un altoi
De stea putea să prindă pe noroi,
Că, de urît, scuipind în patru zări, stingher
Făcuse şi luminile din cer.

Dar iată că l-a nimerit,
Din pricina aluatului, greşit,
Şi că Adam, întîiul fiu
Al Domnului, ieşise, parcă, şi zbanghiu.
Nu-i vorba, nici-o poză nu ne-nvaţă
Cum ar fi fost omul dintîi la faţă.
Nici unda lacului nu l-a păstrat,
În care se-oglindea la scăpătat.

Recomandări

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Puterea lui dumnezeiască,
Dormind mereu, căta să-l mai trezească ;
I-a rupt un os din coaste, ceva,
Şi-a zămislit-o şi pe Eva.

Mai poţi căsca de lene, iarăş,
Cînd ai o soră şi-un tovarăş ?
S-au luat de mîini şi au cutreierat
Grădina toată-n lung şi lat.

Să nu te miri că, şovăind şi mici,
Li se julea şi nasul prin urzici.

April

Într-o ramură-nflorită
E-agățat un cuib în tei.
Ramura e legănată,
Legănîndu-și cuibul ei.
Vîntul murmură prin floare,
Adormind-o cu descîntul,
Pasărea surîde-n aripi,
Cunoscînd că-i numai vîntul.

Mi-a zburat de mult din floarea
Sufletului pasărea,
Aripi ca-ntre fulgi cicoarea,
Verde-n piept ca zarzărea.

O tot caut de atunci
Prin pădure, prin copaci.

Pasăre cu aripi lungi,
Unde ești și ce mai faci ?

Catrene și distihuri

-1-
Oricare-i timpul și felul de doctrină,
Se-mparte lumea-n două, în multă și puțină.

-2-
Trîmbiţi, clopote, laute, tobe, flaute, tipsii –
Noaptea s-a tîrît prin ceață, printre hăuri și vecii.

-3-
Și azi aceleași ceasuri mereu, fără sfîrșit,
Ca niște amfori negre, pe umeri, de granit.

-4-
Din viața voastră goală făceați întîietate
Că fiecare ține să aibă el dreptate,
Dreptatea mea-i supusă dreptății tale ş-între
Dreptățile-ntristate domnesc doar cele mîndre.

Recomandări

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

-5-
E oltean, însă, din fire,
Nu-i la minte prea subțire,
Și desigur a mințit
Ca să crezi că nu-i corcit.

-6-
Pe cît crești și ești mai mare
Te obrazniceşti mai tare.

-7-
După cazne de un an
Poți să scrii și un roman.

-8-
Nu auzi nimic, măcar
Ia urechi de la măgar.

-9-
De vorbește
Te stropește,
Dacă tace
Nici atît nu poate face.

Ceasul de-apoi

În cer,
Bate ora de bronz şi de fier.
Într-o stea
Bătu ora de catifea.
Ora de pâslă bate
În turla din cetate.
În ora de lână
Se-aude vremea bătrână
Şi se sfâşie
Ora de hârtie.
Lângă domnescul epitaf
Bate glasul orei de praf.

Aznoapte, soră,
N-a mai bătut nici-o oră.

Cina

În frig şi noroi
Trec hoţii-n convoi, câte doi,
Cu lanţuri târâş de picioare,
Muncindu-se parcă-n mocirli de sudoare.
Fiertura e gata.
E seară. E ploaie.
O lingură grea, cât lopata,
Dă ciorba din doua hârdaie.
Câţiva au ucis,
Câţiva ispăşesc ori un furt, ori un vis.
Totuna-i ce faci:
Sau culci pe bogaţi, sau scoli pe săraci.
Livizi ca strigoii şi sui,
Strâmbaţi de la umeri, din şold si picior
În blidul fierbinte, cu aburi gălbui.
Îşi duc parcă sângele lor.

Cinci pisici

Am în grădină cinci pisici
Din care două sînt pisoi,
Ele – gingașe, moi și mici,
Ei – dolofani și zdraveni amîndoi;

Spinări, picioare,- ncheieturi ca fierul,
Unghii de șoim și colții lungi, de fiare,
N-ar cuteza nici șarpele, nici jderul
Să simtă-n ceafă crîncenele ghiare.

Recomandări

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Cînd calcă-n flori și dau să se oprească
S-asculte parcă un murmur pierdut,
Le cade ca pe-o scoarță oltenească
Țesută umbra printre foi de dud.

Sunt tigrii mei, de veche obîrşie
Și mă mîndresc cu neamul lor cel mare,
Și bărbătesc și blînd la duioșie
Și-ntr-adevăr țesuți ca pe covoare.

Dar de ajuns să latre un cățel,
Că fug în pom și uită și de mine.
Tigri de junglă neagră, stați nițel,
Că mi-ați făcut mîndria de rușine.

Creion

Obrajii tăi mi-s dragi
Cu ochii lor ca lacul,
În care se-oglindesc
Azurul şi copacul.

Surâsul tău mi-i drag,
Căci e ca piatra-n fund,
Sper care-noată albi
Peşti lungi cu ochi rotund.

Şi capul tău mi-i drag,
Căci e ca malu-n stuf,
Unde păianjeni dorm,
Pe zori făcute puf.

Făptura ta întreagă
De chin şi bucurie,
Nu trebuie să-mi fie,
De ce să-mi fie dragă?

Cuprinsul

Pămîntul, țarina, bucatele,
Puse-n spinarea mea cu toatele,
Oameni și turme și vite,
Brazdele zguduite,
Potecile, miriştea,
Durerile, neliniștea,
Ploaia, negura, vîntul,
Hobotul, spaima, frămîntul.

Cum a intrat în mine țara toată ?
Cum a-ncăput o țară-ntr-o lopată ?
Pădurile într-un ghiveci de lut ?
O mare-ntreagă-ntr-un pahar băut ?

Atuncea, dimpreună cu ele-n stropul meu
De zmîrc, a început și Dumnezeu.

Poezii pentru copii de Tudor Arghezi

Arici, Arici, Bogorici

Ghem de spini și țepi uscate,
Stă-ntarit că-ntr-o cetate.
Poate trece un vecin
Peste el cu carul plin.

Că nu simte nici atît
Cît l-ai gîdilă pe gît.
Că să-l scoată, că să iasă,
Cîinii-l latră. Lui nu-i pasă.

Unul, încercînd un pas,
S-a ciocnit în ghimpi la nas.
Fiindcă tontul și netotul
Și-a virit în ace botul.

Dac-ar fi citit aici
El află ce-i un arici,
Însă cîinii n-au habar
De tipar și-abecedar.

Nesupus la gînd pizmaș,
Bogorici e drăgălaș
Cui îl ia cu prietenie
Cânta-i numai din tipsie
Și-ți și joacă o chindie.

Creion

Fă-te, suflete, copil
Și strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moț și ciucuri,
Că să poți să te mai bucuri.

Strînge slove, cărți și până.
Da-le toate de pomană
Unui nou învățăcel,
Să se chinuie și el.

Gîndul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie și pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngina și te minte.

Cînd tristețile te dor,
Uită tot și tilcul lor.

Două butoaie

Două butoaie merg la vale.
Unul e plin și merge- agale.
Altul e gol și fuge-n goana mare
Și hărmălaia doagelor e-n stare,
Stârnind în valuri praful din șosea,
Să bage lumea în belea.

Dați-va-n lături, oameni buni, că vine,
Că o furtună, nu știu cine!
Dar larmă nu e de folos,
Butoiul gol e mult mai tacticos.

Așa și omul cel lăudăros,
Pe dinăuntru-i găunos,
Pe când acela care tace
E că butoiul plin și cu capace.
Unuia-i umblă gură fel de fel.
Celălalt, vorbește fapta pentru el.

Iscoada

De cum s-a ivit lumina.
A ieșit din stup albina,
Să mai vadă, izmă creată
A-nflorit de dimineață?

Se-ngrijeste, gospodină
De-nfloreste și sulfina,
Căci plutise val de ceață,
Asta-noapte, pe verdeață.

A găsit toată grădina
Înflorită, și verbina,
Și s-a-ntors, după povața,
Cu o proba de dulceață.

Zdreanță

L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un câine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Că să-l tot împiedice,
Ferfenitele-i atârnă
Și pe ochi, pe nara cârna,
Și se-ncurcă și descurcă,
Parcă-i scos din câlți pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaș fără pereche.
Da târcoale la coteț,
Ciufulit și-așa laiet,
Așteptând un ceas și două
O găină să se ouă,
Care cânta cotcodace,
Proaspăt oul când și-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvățat și știe,
Și, pe brânci, taras, grabis,
Se strecoară pe furiș.
Pune laba, ia cu botul
Și-nghite oul cu totul.
– „Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodină. – „L-a mâncat!”
„Stai nițel, că te dezvăț
Fără matură și bat.
Te învață mama minte.”
Și i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a imbucat,
Zdreanță l-a și lepădat
Și-a-njurat cu un lătrat.

Când se uită la găină,
Cu culcușul lui, vecină,
Zice Zdreanță-n gândul lui
„S-a făcut a dracului!”

Alfabetul

Cine vine mândru și călare
Și nici cal măcar nu are?(M)

Ureghile au crescut
Pe măgarul nevăzut.(V)

Ce bortoș și ce fudul
Și niciodată satul!(B)

Că să-i ramaie peltică
I-a rămas limba mai mică.(F)

Are la buza un glonț
Sau un par cu scarliont.(G)

O să-ți fac o întrebare:
Cine-i gol, rotund și mare?(O)

Mi-a venit de la părinți
Un pieptene cu trei dinți.(E)

Fuge după coadă
Și n-o poate prinde.(C)

Cine seamănă din voi
C-un cățel de usturoi?(D)

Deselat, rascracarat,
Spune, cum te-am botezat?(H)

Îi atârnă, de căldură,
Până-n praf limba din gură.(R)

Ramă o litera știe
Și numai pe ea o scrie.(S)

Ați văzut cumva să stea
Brațul drept, fără proptea?(I)

Cobilița din spinare
Îi stă-n cap și nici nu-l doare.(T)

Vine șchiop dar umblă bine:
Așa șchiop nu-i orișicine.(N)

3 s-a-ntors de-a-ndoasele
Să-și numere oasele. (3)

Că să nu-i ramaie goală
Inima, i-am pus pedala.(Q)

Cine-i chior și cine are
Ochiul lui între picioare?(A)

Cele mai frumoase poezii scrise de Arghezi

De Paști

La toate lucarnele şi balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Şi-au aprins pe scări
Candele şi lumânări.

Oraşele de sus, în sărbătoare,
Au întins velinţe şi covoare,
Şi ard în potire
Mireasmă subţire.

Şi din toate ferestrele odată,
Mii şi sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroşii copii.

De-abia plecaseși

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-aș fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

De-o fi să mor

De-o fi să mor, de-o fi să mor
Să mă lăsăți în vechea haină,
Vor ști doar codrii a mea taină …
La groapă mea dați zor, dați zor.

Cînd voi fi mort, în vreo trei scînduri
Să m-așezați, n-oi ști de gînduri,
Am fost și gînd, dar am trecut,
Am suspinat, dar am tăcut …

La groapă mea dați zor, dați zor…
De-o fi să mor, de-o fi să mor …

Despărțire

Când am plecat, un ornic bătea din ceață rar,
Atât de rar, că timpul trecu pe lânga ora.
I-am auzit întâia bătaie amândoi,
Pierzându-se-n noiembrie prelungă și sonoră.

Poate mai bate înca momentul de atunci,
Poate-a tăcut îndata și-așteaptă să mai vie
Îmbratisarea veche, din nou precum a fost,
Și lacrimile tale, în gara cenușie.

Cu limbile-i oprite pe palidul cadran,
Ne-a urmărit plecarea, de sus, că o fereastră
De casă părăsită, cu-o rază frânta-n geam.
Nu l-ai simțit că este părtaș la jalea noastră?

Te-ai împacat sau suferi de vremea ce-a crescut?
La ce visezi când ziua pe lampa ta se curma
Și cade-n geam bătaia la ceasul cunoscut,
Tu, care-ai stat s-asculți, pe cea din urmă?

Omule

O lăcomie crâncenă,nebună.
Adună,omule, adună,
Căzneștete, fură, surpă și omoară.
Îți trebuiesc putere și comoară.
Iți trebuiescc palate și veșminte
Să-ți zacă-n ele hoit și oseminte.
Morminte, omule, morminte.
Avidă, mâna ta se strânge,
Storci aur și se scurge sânge.
Nadejde, sânge, har, ca un burete,
Le soarbe aurul cu sete
Și-n beciul tău zidit înghiață
Neprihănita oamenilor viață,
Avântul, bucuria, puse bine
De stârvul tău, păstrate pentru tine.
Îmi e rușine, omule, îmi e rușine.

Epigraf

Stihuri, zburați acum din mîna mea
Și schiopataţi în aerul cu floare,
Că păsările mici de catifea
Ce-ncep în mai să-nvețe și să zboare.

Stihuri, acum, porniți vă scuturați,
Că frunzele-aurite, pentru moarte.
Pustnicii tineri, trișți și delicaţi,
Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte.

Stihuri de suflet, dintre spini culese,
Îndurerate-n spic și-n rădăcini,
Pătrunde-ți, înțelese și neînțelese,
În suflete de prieteni și străini.

Și semănați, că noaptea ce vă naște,
Sfiială și-ndoieli unde-ți cădea,
Acel-ce -știe, însă nu cunoaște,
Varsă-ntuneric alb cu mîna mea.

Doi copii

Doi copii s-au dus de mâna
Colindând o saptamâna
După scoici, după ghioace.

Vrând cum marea să se joace,
Ea, pierdută-n hora ei,
Nu s-a prins la rând cu ei.
Atâtata să-și destrame
Paturile de năframe.

Se dezbracă și se-mbracă,
Singură că să se placă,
Fermecată să se scalde
În sidefuri și zmaralde.

Nu știu ce le-a cășunat
Pe la ceasul înnoptat,
Că pe un drumeac stingher
S-au pierdut, intrând în cer…

Doi Frați

O zi din celelante-n săptămînă,
Scot ciutura mea plină din fîntînă
Pe cumpăna grădinii. Mereu că-ntîia oară,
Ea se înalţă şi scoboară.
Mă uit în undă chipul să-mi cuprindă,
Că n-am, în cîmp, la sapă, o altfel de oglindă.
Dar ieri venind şi boul, dintr-însa să se-adape,
Ne-am oglindit alături în tremurul de ape.
Joian mi-e frate galeş, iubit, în arătură.
În ciutură se vede-ndoita sorbitură.

Miez de noapte

Eu sunt acel pe care l-am visat,
L-am căutat și-am vrut să-l născocesc,
Că prin gunoiul meu cel omenesc
Să treacă rază, ager și curat.

Acel ce-atinge neatins noroiul
Și poate duce drum și peste cer
Și să rămâie fier de este fier,
Rugină-n el să nu-și puie altoiul.

Să năzuiască-n marmură schimbare,
Singurătății, de sus, de stalactit,
Fiind cu toate-n veac nepotrivit
Și aripile fiindu-i veșnic călătoare.

Eu știu tăcea când visul a murit,
Și-n toată clipă-nalt câte-o statuie
Tăcerii , pe un drum ce șuie
Neisprăvit.

Om cu om

Un om fusese-o frunză și numai om cu om,
Au izbutit să crească și să se facă pom.
Că moare frunză-n ramuri, puiandră și ușure,
Copacul viețuiește și s-a-nmulţit pădure.
Tu-ți răsplăteșți ursită de grabnică pieire,
Făcîndu-te, din omul prigoanei, omenire.

Tudor Arghezi poezii de dragoste

Dormi?

Dormi, sufletul meu? te-ai culcat?
Plouă și singur mi s-a urît.
Vreau să nu te supăr.
Te-am văzut citind la lampa
Și n-am băgat de seama
Când ai închis oblonul din grădina,
Tărcat cu dungi egale de lumina.

Am bătut încet în fereastră
Și iar am bătut, mai tare,
Și am intrat în încaperea ta.
Curată rînduiala!
Cartea stă deschisă la pagină albă:
Toate paginile cărții erau albe.
Ce citeai tu într-o carte fără slove?

Patul era nedesfacut.
Cearșaful nou, perina proaspătă.
Unde ai plecat?
Unde umbli noaptea singuratec?
Încaltamintea ți-este neatinsă.
Nu e gunoi la ține.
Te-mbraci în cămășă de piatră
Și te încingi cu funie de-argint.
Tu n-ai nici sudoare,
Nici praf, nici scuipat.

Un ac îmi înglodeste inima străpunsă,
Medicule fără de prihană.
Sau e un cui de la Crucificat
Sau un ghimpe din cununa lui.
Vindecă-mă, suflete.
Vin-acasă, suflete.
Adu leacuri, suflete.

Dragoste târzie

Da, te-aș iubi cum mă iubeșți și tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai așteptat vâltoarea să mă ia
Și să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele și cu-atati fiori?
Nu ți-ai dat seama, și de-abia
Vedeam și eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simțirea dragostei, ades nebună,
Răzlețe streine le-mpreună,
Și vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimașă, aprinsă, uscățivă,
Eșți tânăra, trufașă și frumoasă.
Mă vrei al tău și-atât, și nu-ți mai pasă
De toți ai tăi, de toți ai mei,
Jertfiți unei femei.
Ai vrut să te desfaci dintre dantele
Să mi te dai că versurilor mele.
Beția te prinsese de o dată,
Și vreai să fii a mea de tot și toată,
Călcând o pravilă uitând
Că ai ieșit din rând.
Și te-am făcut să suferi, știu,
În ce aveai în ține mai zvacnit și viu.
M-am prefăcut că nu-nțeleg,
Că să rămâi ce ești, și eu întreg,
Și te-am jignit cu voie, să mă ierți,
Poți să blestemi și să mă cerți,
Din depărtarea care îți ascunde,
Cu plansii ochi, și coapsele rotunde.

Flori de mucigai

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna că o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Fii dulce și blajină

Fii dulce și blajină în tot ce vrei să faci.
De cînd începe ziua și pînă te dezbraci.
O mîngîiere fie-ți cuvîntul și necazul
Și să-ți surîdă ochii, și gură, și obrazul.

Frunză galbenă

Pe-această frunză ofilită
Ți-m scris din inimă un vers
Și zi c-am fost odată-n lume
Și că din ea de mult m-am șters.

Inscripție

Gîndul meu mîhnit mă-ntreabă :
Încă nu te-ai dumirit
De-ntîrzii și-ai rătăcit
Din silabă în silabă ?

Ploile m-au tot bătut,
N-au sfîrșit, nici început.

Iubitei mele

Printre copacii morți de vremi,
Pe stratul frunzelor căzute,
Peste cărările pierdute,
M-ai tot chemat și mă tot chemi.
Dar azi, cînd dorul mă usucă,
Sunt osîndit numai să plîng,
Nu pot la piept să te mai strîng …
Fiind iubire-ai fost nălucă.

Tudor Arghezi poezii – Lacrimă

Lacrimă e sfîntă, fată,
Îi-e sufletului dată,
Cînd graiul a încetat
Și tăcută, pustniceşte,
Numai lacrimă vorbește,
Cu oftatul mut și sfînt,
Despărțită de pămînt.

Dar cu seară împreună
Îți urează noapte bună.
Vii tu, lacrimă, din lună ?

Logodnă

Vrei tu să fii pămîntul meu
Cu semănături, cu vii, cu heleșteu,
Cu păduri, cu izvoare, cu jivini ?

Vacile ne vor aduce ugerii plini
Și vor mugi la poartă noastră
De salcîmi cu floare albastră.

Nevăstuicile se vor juca în oglindă
Cu purceii și cu rațele, grămadă.

Puii de borangic
Vor număra meiul cu bobul mic
Și vor fugări țînțarii.

În față prispei vor tremură arțarii
Pestriți și va cîntă cocoșul.

Vom aduce florile cu coșul.
Din nuiele de răchită
Vom face împreună zestre împletită.

Și din lînă oilor,
Culcușul pisoilor.

Vrei tu să fii grădina mea,
De iarbă – mare și de catifea ?

Poezii scrise de Tudor Arghezi

Portret

Mă uit la el şi-l mai ascult.
Face nimic dar vrea tot mult.
Intenţii cîteodată potrivite.
Aprobă, se codeşte şi admite.
Şi bun la suflet ca un miel,
Ar trebui şi-o minte-n el.
Şi nu e niciodată mai fudul,
nici mai puţin , nici mai destul.

Psalm

Doamne, tu singur văd că mi-ai rămas …
Dar și tu văd că-ncepi glumi cu mine.
Nu mai am suflet, nici inimă, nici glas,
Îs buruiană. Sunt un mărăcine.
Tu rabzi să m-asuprească rău dușmanii,
Aștept cu ceasul și tu rabzi cu anii.
Mă ocolesc, privind încoace toți,
Parcă aș fi o gazdă de derbedei și hoți.

Puricele

Purice afurisit,
M- ai întors mereu în pat.
Două nopţi m-ai zgîndărit,
M-ai lucrat şi m-ai mîncat.

Purice nelegiuit,
Cu un deşti muiat în gură,
Pe cearşaf te-am urmărit,
Să te prind din săritură.

Şi-ai sărit şi resărit.
Uite-l vine, uite-l suie.
Te-am pierdut, iar te-am zărit.
Uite-l iarăşi, iarăşi nu e.

De-ai putea sări ca el,
Ți-ar ajunge ca-n poveşti,
Cinci minute şi niţel
Din Predeal la Bucureşti.

Zăpada

Fulg limpede şi pur,
Te-aştept să te scobori,
Petala de pe flori
Sădite în azur.

Azurul se încheagă
Să facă iernii salbă.
E-o trudă-n bolta-ntreagă
Să-ţi facă fiinţa albă.

Dar ajungând la noi,
Cu steaua şi cu luna,
Tu treci întotdeauna
Şi laşi în lut noroi.

Vrăbiile

M-a strigat la gard un om
Că-mi fug perele din pom.
Dar avui și eu noroc,
Erau cu coadă și cioc.

Ușa care scîrțîie

Ca și tine, găunoasă,
Merg în frunte și nu-mi pasă,
Ca și tine, vreau să zic,
Fac mult zgomot cu nimic.

Urmărește-ne pe Google News