Primul ciclu de reprezentaţii, „Anotimpurile Mele Vara-Toamna 2009” îşi va deschide porţile pe data de 29 septembrie, începând  cu ora 19.00, pe scena Sălii Mici a Palatului şi va oferi momente de reale înălţare spirituală prin intermediul unor spectacole inegalabile în care sute de melodii şi zeci de poezii semnate de mari poeţi ai culturii româneşti vor atesta, ca de fiecare dată, virtuozitatea creaţiei artistice a fenomenului cultural Tudor Gheorghe.

Pe parcusul unui an întreg, maestrul va fi călăuza noastră într-o lume magnifică, pură şi suavă, purtându-ne pe aripile culturii catre cele mai de preţ comori ale neamului nostru prin intermediul acestei premiere, realizată în stilul său inconfundabil.

În cadrul reprezentaţiei de pe 29 septembrie, alături de maestru vor evolua orchestra şi corul teatrului liric „Elena Teodorini” din Craiova, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.

Stagiunea marchează şi celebrarea a două evenimente extrem de semnificative pentru cariera maestrului, împlinirea a 40 de ani de când a ieşit la rampă cu primul său recital, „Menestrel la curţile dorului” şi aniversarea a zece ani de la primul său concert simfonic alături de orchestra dirijorului Marius Hristescu prin seria de spectacole „Anotimpurile poeziei româneşti”.

Gigi Becali, în genunchi, în pantaloni de piele și bocanci, la slujba de Bobotează
Recomandări
Gigi Becali, în genunchi, în pantaloni de piele și bocanci, la slujba de Bobotează

Biletele pentru spectacolul de pe data de 29 septembrie cuprins în „Stagiunea permanentelor frumuseţi” au fost puse deja în vânzare de agenţia VreauBilet, organizatoare a evenimentului. Locurile la spectacol sunt limitate. Preţul unui bilet variază între 170 şi 200 de lei, iar acestea se găsesc la standul Vreau Bilet din Magazinul Unirea Shopping Center – etaj 2 (aripa Călăraşi), Sala Mică a Palatului, magazinul Ligia F (Pache Protopopescu nr. 23), Eventim în reţeaua Germanos şi, online, pe site-urile blt.ro, bilete.ro, ticketstore.ro şi vreaubilet.ro.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Viva.ro
Cine este Sebastian Stan, câștigător Globul de Aur: "Acest premiu este pentru mama mea, care a plecat din România în căutarea unei...". Ce s-a aflat acum despre el
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
CTP l-a luat la țintă pe David Popovici, după ce sportivul și-a luat bolid de 120.000 de euro: „Sunt uluit de micimea marelui vis pe care l-a avut”
FANATIK.RO
CTP l-a luat la țintă pe David Popovici, după ce sportivul și-a luat bolid de 120.000 de euro: „Sunt uluit de micimea marelui vis pe care l-a avut”
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Unica.ro
Gestul făcut de Sebastian Stan pe scenă, după ce a câștigat Globul de Aur, a impresionat pe toată lumea! Dar ce a urmat a fost și mai și! Wow!
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Observatornews.ro
Reacţia unui taximetrist după ce a aflat că va avea colegi asiatici la transportat persoane
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu
HOROSCOP
Horoscop 6 ianuarie 2025. Scorpionii se întorc la preocupări pe care le-au abandonat cu dragă inimă pentru că nu le aduceau niciun beneficiu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI