Cuprins:
Turiști din Anglia, de Revelion în România, la munte
Aflată la doar 300 de kilometri distanță de București, stațiunea Harghita-Mădăraș este situată în județul Harghita, în Munții Harghitei la o altitudine aproximativă de 1.675 demetri, în apropierea celui mai înalt vârf din masiv, Harghita-Madarao (1.801 metri).
Stațiunea a fost luată că asalt de turiști în ultimele zile, iar cei care practică sporturile de iarnă s-au simțit ca-n rai, zăpada fiind din belșug.
„E foarte frumos. Zăpadă multă, n-am avut de zece ani atâta zăpadă. Toate pârtiile funcționează”, spune Major Lorand, instructor de schi.
Veronica nu a mai fost în România de mai bine de 13 ani. Aerul curat și peisajele de vis care au întâmpinat-o în Harghita-Mădăraş au cucerit-o.
„Am venit din Anglia şi am ales Harghita-Mădăraş, fiind prima dată când unul dintre copiii mei vede zăpadă. Peisajul? Superb! Deja crezi că visezi, nu ştii sigur dacă e real sau e doar o fotografie”, spune Veronica, turistă venită din Anglia.
„Simt că sunt într-o lume paralelă cu oraşul de unde vin”
La fel ca Major și Veronica, au fost și alți turiști, care au lăsat departe forfota din marile orașe pentru câteva zile de relaxare în Carpații Orientali.
„Zăpadă nu prea găseşti în Bucureşti, iar anul acesta a trebuit să muncesc mai mult ca să văd atâta zăpadă, faţă de alţi ani. Am ţinut foarte tare să văd peisajul acesta. Odată ce ai ajuns aici, nu regreţi că ai venit”, spune şi Alexandra.
„E atât de frumos. Simt că sunt într-o lume paralelă cu oraşul de unde vin. Un cer senin pe care se proiectează nişte străjeri. Când vezi brazii aceştia încărcați de zăpadă, ţi se saltă inima de bucurie, vorba lui Creangă”, descrie peisajul Leontina.
Turiști mai curajoși au dorit să experimenteze și altceva, nu doar pârtiile. Au făcut drumeții în creierii munților, unde zăpada era de aproape un metru.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!